DOCUMENT Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică proiectul prin care mașinile poluante nu mai au voie în zona centrală, iar cele înmatriculate în alte județe trebuie să plătească vinietă dacă tranzitează orașul - Hotnews Mobile
1 € 4,7491 1 USD 4,3248luni 23 sep 2019

DOCUMENT Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică proiectul prin care mașinile poluante nu mai au voie în zona centrală, iar cele înmatriculate în alte județe trebuie să plătească vinietă dacă tranzitează orașul

de Catiușa Ivanov Luni, 19 august 2019, 15:43
- a A+
Imagine
Proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei vrea să introducă vinietă pentru mașinile din alte județe care intră în București și să interzică accesul mașinilor cu normă de poluare sub Euro 3 în zona centrală a fost pus în dezbatere publică pe site-ul instituției . Termenul până la care persoanele interesate pot transmite puncte de vedere este 30 septembrie. Dacă vor fi aprobate de Consiliul General, taxele ar urma să intre în vigoare de pe 1 ianuarie 2020. ( consultă aici documentul integral )



Ce prevede exact proiectul de hotărâre pus în dezbatere pe site:

- Începând cu data de 01.01.2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 5 tone pe arterele din interiorul Zonei de Acţiune pentru Calitatea Aerului ZACA , este restricționat zilnic, de luni până vineri, cu excepția sărbătorilor legale, în intervalul 07:00 - 22:00, după cum urmează:

a) Pentru autovehicule înmatriculate în Municipiul București și judeţul Ilfov, cu norma de poluare Euro 4, Euro 5, Euro 6 precum şi pentru autovehicule electrice sau hibrid, accesul este permis fără restricții.

b) Pentru autovehicule înmatriculate în Municipiul București și judeţul Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, accesul este permis numai în urma achiziționării unei viniete electronice de tip Oxigen-C. Pentru autovehicule înmatriculate în afara municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare minim Euro 3, accesul este permis doar în urma achiziționării unei viniete electronice de tip Oxigen-B.

d) Pentru autovehiculele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în intervalul menţionat.

- Se defineşte Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ța Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare - str. Polonă - str. Mihai Eminescu - str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – - str. Lânăriei - Calea Șerban Vodă - bd. Mărăsesti - str. Mitropolit Nifon – bd. Libertății - Calea 13 Septembrie - str. Izvor - str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan - str. Berzei - str. Buzești – P-ta Victoriei, inclusiv limitele acestuia.

- Autovehiculele cu masa totala autorizată mai mică de 5 tone, înmatriculate în afara Municipiului București și a judeţului Ilfov, cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2 vor putea circula în Municipiul Bucureşti, mai puțin în perimetrul ZACA, de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul 07:00 - 22:00, numai în urma achiziționării vinietei electronice Oxigen-B.

- Autovehiculele cu masa totala autorizată mai mică de 5 tone, înmatriculate în afara Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 şi Euro 6, precum şi cele hibride sau electrice, vor putea circula pe toate arterele din Municipiul București, numai în urma achiziționării vinietei electronice de tip Oxigen-B.

- Vinietele se emit numai după achitarea sumelor prevăzute în anexa nr.1 la prezenta hotărâre, în baza dovezii privind norma de poluare.

- În urma emiterii vinietelor, autovehiculul este înregistrat într-un sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control a vinietelor, denumit în continuare SIEGMCV.

Tarife


Excepții

Următoarele categorii de autovehicule sunt exceptate de la prevederile art.1 :

- cele aparținând instituțiilor prevăzute la art.32 alin (2) lit.a) şi b) din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare (autovehiculele aparținând poliţiei, pompierilor, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naționale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Servicului de Telecomunicatii Speciale, Servicului de Informatii Externe, Administraţiei Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public), serviciile publice comunitare pentru situații de urgență; Societatea Națională de Cruce Roşie din România; serviciile de ambulanță; Societatea Transport Bucuresti STB S.A.;
- Autovehicule adaptate special pentru persoanele cu dizabilitati;
- Autovehicule apartinand Patriarhiei Romane cele utilizate la intervențiile la căile de comunicație și rețelele edilitare;
- Cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului;
- Cele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte.

Amenzi

Zonele de restricție menționate la art.1 vor fi semnalizate prin indicatoare de informare.

"Încasarea tarifelor pentru achiziționarea vinietelor tip Oxigen-B si tip Oxigen-C se face de către structurile de specialitate ale Municipiului Bucureşti, cu atribuții în administrarea drumurilor publice şi managementul traficului, direct sau prin distribuitori. Sumele provenite din încasarea vinietelor tip Oxigen-B si tip Oxigen-C se fac venit la bugetul Municipiului Bucureşti şi vor fi folosite cu prioritate pentru lucrări, investiții și proiecte din domeniul protecției mediului şi al mobilității urbane, care contribuie direct sau indirect la îmbunătăţirea condițiilor de transport şi a calității aerului", se mai arată în proiectul de hotărâre.
Circulația autovehiculelor specificate la art.1 în zonele restricționate, fără achiziționarea vinietei, constituie contravenţie şi se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.000 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor din prezenta hotărâre se fac de către poliție, poliţia locală şi împuterniciţi ai Primarului General, conform competențelor.

Ce părere au cetățenii care au postat deja opinii pe site-ul municipalității:

Gabriel Mirea: "Mă OPUN acestui proiect. Taxarea accesului în orașe este o măsură din Evul Mediu, nu din secolul 21. Dacă vreți să reduceți poluarea, va sugerez să nu mai autorizați atâtea blocuri și să nu mai aprobați atâtea PUZ-uri care cer derogări de la regulile de urbanism!"

Marinela Macovei: "Este o măsură discriminatorie. Gândiți-vă la orașele turistice, în speță Constanța, Tulcea, Brașov, etc., care sunt sufocate de mașini din alte orașe. Ce ar fi să pună și ele vigneta? Unde mai este dreptul la liberă circulație în această țară? De asemenea, gânditi-vă la toți studenții, tinerii care lucrează în București, stau cu chirie și au autoturismele înmatriculate în orașul de domiciliu. De ce ei trebuie să plătească taxă că-și folosesc mașina până la serviciu și înapoi, iar bucureștenii și ilfovenii nu. Aceștia din urmă nu poluează? Sunt de acord cu taxarea tuturor mașinilor sub Euro 3, poluante, indiferent că sunt ale bucureștenilor sau nu. Dar nu cu taxarea mașinilor din alte orașe, care sunt de la Euro 4 în sus. De asemenea, în vederea reducerii poluării, mai bine ați dezvoltă mai mult transportul public, ați introduce legături bune între diverse zone, ați extinde metroul..astea sunt măsuri de reducere a poluării".

Bogdan: "Referitor la taxa Oxigen C, pentru autoturisme Euro 3, va rog să evaluați posibilitatea că proprietarii de astfel de autovehicule înmatriculate în București, cu domiciliul în perimetrul definit pentru ZACĂ, să beneficieze de o reducere a cuantumului taxei, ținând cont de faptul că aceștia sunt obligați de circumstanțe, pentru a ajunge/a se deplasa de la domiciliu, să tranziteze perimetrul ZACĂ, și nu au alternative de ocolire a acestuia. Acest principiu ar fi similar accesului interzis "Cu excepția riveranilor"".



19256 de afisari


Nu e o greșeală?
nick24 [utilizator], Luni, 19 august 2019, 16:10
+25/27
“Autovehiculele cu masa totala autorizată mai mică de 5 tone, înmatriculate în afara Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 şi Euro 6, precum şi cele hibride sau electrice, vor putea circula pe toate arterele din Municipiul București, numai în urma achiziționării vinietei electronice de tip Oxigen-B. ”

HIBRIDE ȘI ELECTRICE? Cu taxe ? Cred că suntem unici în lume!!!
Păi nu e pt diminuarea poluării Bucureștiului?
ma intreb ...
rochiri [utilizator], Luni, 19 august 2019, 16:19
+21/27
Cand o pune si Comarnicul taxa de tranzitare.......
inca 76 de comentarii comenteaza
Cookie Settings