Dăncilă îi răspunde lui Tăriceanu: Venim cu remaniere, nu cu restructurare / Nu ne dorim să iasă ALDE de la guvernare, dar opțiunea este a lor - Hotnews Mobile
1 € 4,7284 1 USD 4,2656luni 19 aug 2019

Dăncilă îi răspunde lui Tăriceanu: Venim cu remaniere, nu cu restructurare / Nu ne dorim să iasă ALDE de la guvernare, dar opțiunea este a lor

de C.D. Miercuri, 14 august 2019, 19:11
- a A+
Imagine
​Viorica Dăncilă spune că nu va face o restructurare a echipei guvernamentale așa cum vrea Călin Popescu Tăriceanu și nici nu va veni cu un nou program de guvernare în Parlament.



"Un nou program de guvernare nu putem să avem decât dacă venim la vot în Parlament, pentru că schimbarea programului de guvernare presupune acest vot. Vom avea o ajustare pentru că au trecut doi ani și jumătate și au intervenit și alte priorități. Vom veni și cu măsuri pe care le așteaptă cetățenii. Venim cu remaniere, nu cu restructurare, acolo unde miniștrii nu au îndeplinit criteriile sau programul", a declarat Dăncilă, citată de Mediafax.

Premierul a precizat că sunt miniștri și de la PSD, și de la ALDE care trebuie schimbați.

"Evaluarea miniștrilor nu o facem în funcție de partid, evaluarea o facem în funcție de activitatea pe care au desfășurat-o. Nu am terminat încă evaluarea și cred că această evaluare trebuie să o discut cu partenerii de coaliție, nu cred că dacă vin în spațiul public și spun un anumit lucru acest lucru va fi benefic pentru continuarea acestei coaliții. Trebuie să lămurim lucrurile în interiorul coaliției. Avem în ambele partide miniștri care trebuie să plece și miniștri care trebuie să rămână, dar cred că aceste lucruri trebuie să le stabilim în interior", a spus Dăncilă.

Șefa guvernului a adăugat că nu dorește ca ALDE să plece de la guvernare, însă "opțiunea este a lor".

"Am venit împreună cu promisiuni și împreună trebuie să ducem la capăt implementarea acestor măsuri. Avem datoria aceasta față de români, pentru că promisiunile au fost ale coaliției", a mai spus ea.




2786 de afisari


Sa plece amandoi..
mircea_cjn [utilizator], Miercuri, 14 august 2019, 19:30
+4/4
..și Tări, și Veorica.
Guvern minoritar?
Ochii_pe_voi [utilizator], Miercuri, 14 august 2019, 21:41
+2/2
Mai puțini hoți în Pala. Vict. ?
inca 1 comentariu comenteaza
Cookie Settings