UPDATE Dan Nica și Rovana Plumb susțin săptămâna viitoare interviurile cu șefa Comisiei Europene pentru funcția de comisar european - Hotnews Mobile
1 € 4,7794 1 USD 4,3124miercuri 11 dec 2019
​Articol actualizat

UPDATE Dan Nica și Rovana Plumb susțin săptămâna viitoare interviurile cu șefa Comisiei Europene pentru funcția de comisar european

de L.P. Miercuri, 14 august 2019, 12:04
- a A+
Imagine
Rovana Plumb și Dan Nica vor susține, luni, interviurile cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcția de comisar european, au declarat surse de la Bruxelles, pentru HotNews.ro. Inițial, în presă a apărut informația că cei doi oficiali români vor fi audiați în cursul zilei de miercuri. Sursele HotNews.ro susțin că favorită pentru funcția de comisar european este Rovana Plumb. De altfel,președintele CE a anunțat că își dorește paritate între femei și bărbați la nivelul funcțiilor oficiale.



Dacă va trece de interviu, Rovana Plumb trebuie să fie validată în funcția de comisare europena de către plenul Parlamentului European. Procedura spune că propunerile la funcțiile de comisari europeni vor fi audiate în PE. Sursele citate susțin că Rovana Plumb ar putea fi respinsă la votul politic din Parlament.

Premierul Viorica Dăncilă a trimis vineri Comisiei Europene o scrisoare cu propunerile României pentru funcția de comisar european, și anume pe europarlamentarii PSD Dan Nica și Rovana Plumb. Pe 26 iulie, prim-ministrul Viorica Dăncilă preciza că țara noastră va trimite două propuneri pentru funcția de comisar european, "una de comisar femeie și una de comisar bărbat".

Rovana Plumb și Dan Nica au fost aleși europarlamentari pe listele PSD. Ei fac parte din formațiunea politică europeană a Socialiștilor și Democraților, a doua ca reprezentare în Parlamentul European.

Citește și Siegfried Mureșan: Propunerile Vioricăi Dăncilă pentru postul de comisar au mari șanse să fie respinse la votul Parlamentului European


968 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings