Cazul Sorina. Fetița a ajuns în SUA împreună cu părinții adoptivi. Au pierdut primul avion din cauza verificărilor amănunțite la frontieră - Hotnews Mobile
1 € 4,7794 1 USD 4,3124miercuri 11 dec 2019

Cazul Sorina. Fetița a ajuns în SUA împreună cu părinții adoptivi. Au pierdut primul avion din cauza verificărilor amănunțite la frontieră

de MH Luni, 22 iulie 2019, 15:22
- a A+
Imagine
Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, a ajuns în Statele Unite, împreună cu părinții adoptivi, după mai multe încercări eșuate ale procurorului general de a împiedica plecarea. Familia Săcărin, cea care a adoptat-o pe fetiță, a pierdut însă primul avion, fiind nevoită să cumpere bilete pentru un alt zbor, din cauza verificărilor amănunțite făcute de polițiștii de frontieră pe Aeroportul Otopeni, la ieșirea din țară.



"Sorina a ajuns în State, după peripeții. Cei de la frontieră au verificat actele, în acest timp au pierdut avionul și au fost nevoiți să ia un alt zbor. Probabil că exista o alertă la frontieră în privința lor și au fost făcute verificări conform procedurilor legale", a declarat luni, pentru HotNews.ro, Claudia Postelnicescu, avocata familiei Săcărin.

Întrebată dacă familia Săcărin rămâne în SUA cu copilul, avocata a spus că nu are toate datele, dar se îndoiește că vor reveni în țară, "având în vedere modul în care s-au purtat cu ei autoritățile române".

Ce spune Poliția de Frontieră

Poliția de Frontieră a transmis, luni, la solicitarea HotNews.ro, că poliţiştii de frontieră au făcut verificări amănunţite cu privire la documentele de călătorie ale fetiței, inclusiv hotărâri ale instanţei, pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile de ieşire din ţară, iar pe durata controlului "s-a închis poarta de îmbarcare, motiv pentru care persoanele respective si-au reprogramat călătoria la o cursa în direcţia Frankfurt, în aceeaşi dimineaţă".

Comunicatul integral al Poliției de Frontieră:
  • "În data de 21.07.2019, la ora 5.15, la Aeroport Internaţional Henri Coandă, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doua persoane care s-au legitimat cu paşapoarte emise de autorităţile din SUA. Acestea călătoreau împreună cu un minor, pentru care au prezentat un paşaport românesc.
  • Conform procedurilor specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări amănunţite cu privire la documentele de călătorie ale minorului (uzuale în situaţia călătoriei în străinătate a unui cetăţean român minor), inclusiv hotărâri ale instanţei, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile de ieşire din ţară de către acesta, în conformitate cu Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.
  • În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că persoanele îndeplineau toate condiţiile prevăzute de lege, fiindu-le permisă continuarea călătoriei.
  • Menţionăm faptul că pe timpul derulării procedurilor respective, cursa programată să decoleze la ora 5.35, a închis poarta de îmbarcare, motiv pentru care persoanele respective si-au reprogramat călătoria la o cursa în direcţia Frankfurt, în aceeaşi dimineaţă.
  • De asemenea, facem precizarea că pe timpul derulării verificărilor de frontieră, părinţii au manifestat o atitudine deschisă pentru a pune la dispoziţia poliţiştilor de frontieră înscrisurile necesare cu privire la călătoria minorului".
Judecătoria Slatina a decis săptămâna trecută că Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, poate pleca din țară, împreună cu părinții adoptivi, o familie de români stabiliți în SUA. Instanța a respins cererea de ordonanță președințială formulată de procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu. Decizia nu este însă definitivă, iar procurorul general a anunțat deja că o va contesta.
Procurorul general Bogdan Licu a cerut instanței și revizuirea adopției internaționale în cazul Sorinei, însă Curtea de Apel Craiova a respins solicitarea. Astfel, decizia inițială, prin care s-a încuviințat adopția internațională a fetiței în vârstă de 8 ani rămâne valabilă. În acest dosar, decizia este definitivă.
Sorina a fost luată, pe 21 iunie, de către procurorul de caz din locuinţa familiei asistentei maternale din Baia de Aramă, unde locuia de la vârsta de un an şi două luni. Procurorul, însoţit şi de un psiholog şi un asistent social de la DGASPC Dolj, a descins cu mascaţii la familia respectivă pentru a efectua o percheziţie domiciliară, pe motiv că fetiţa era adoptată de familia din Craiova care are şi cetăţenie americană, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, iar asistentul maternal nu mai avea dreptul să o deţină pe Sorina.


9516 afisari


"Frumos"
Sly21 [utilizator], Luni, 22 iulie 2019, 15:39
+32/36
La hUdrea si alti fugari nu s-a activat vreo alarma...
In schimb, s-au batut joc de aceasta familie. MIZERABILI!
Domnilor governanti
Observatory [utilizator], Luni, 22 iulie 2019, 15:53
+25/29
Va rog aveți bunul simt și cei 7 ani de acasă și cereți scuze familiei, pentru mizeria demonstrata si urati-le fericire in viața !

De când guvernați poate a-ți terminat clasa a 2-a elementara .
inca 11 comentarii comenteaza
Cookie Settings