Ministerul Educației: Toate inspectoratele școlare au publicat broșura privind oferta de admitere în învățământul liceal / Nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la liceu - Hotnews Mobile
1 € 4,7228 1 USD 4,1899duminică 16 iun 2019
Secțiune susținută MedLife

Ministerul Educației: Toate inspectoratele școlare au publicat broșura privind oferta de admitere în învățământul liceal / Nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la liceu

de N.O. Miercuri, 12 iunie 2019, 21:23
- a A+
Imagine
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că toate inspectoratele au publicat pe site-urile proprii broșura privind oferta de admitere în învățământul liceal, iar până la finalul acestei săptămâni toate materialele informative vor ajunge în toate unitățile de învățământ, cu excepția celor din județele Argeș, Brașov și Iași, în care distribuirea broșurilor se va finaliza la începutul săptămânii viitoare. De asemenea, MEN subliniază că nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019 - 2020.



Ministerul Educației transmite că toate unitățile de învățământ sunt în posesia informațiilor cu privire la rețeaua școlară.

"Inspectoratele școlare au tipărit și distribuit broșurile și în format letric, astfel încât până la finalul acestei săptămâni toate materialele informative vor ajunge în toate unitățile de învățământ, cu excepția celor din județele Argeș, Brașov și Iași, în care distribuirea broșurilor se va finaliza la începutul săptămânii viitoare", arată un comunicat al Ministerului Educației.

De asemenea, instituția precizează că nu au fost aduse modificări metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat.

Totodată, reamintește că informațiile referitoare la ultima medie de admitere în învățământul liceal pentru anul școlar 2018-2019, precum și alte date de interes general (numele liceului, specializarea, limba de predare, forma de învățământ, profilul, filiera, ultima medie de admitere din anul anterior etc.) se regăsesc și pe site-ul: http://admitere.edu.ro/2018/repartizare/
Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de către diriginţii claselor a VIII-a, are loc după afișarea rezultatelor Evaluării Naționale, probele examenului de Evaluare urmând a se desfășura în perioada 18 - 21 iunie 2019.

După afișarea rezultatelor (25 iunie 2019), respectiv după soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale (29 iunie 2019), absolvenții clasei a VIII-a își pot calcula, cu certitudine, media de admitere pe baza căreia se exprimă opțiunile și se realizează repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!
3158 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza