VIDEO MLS: Mitriţă a adus un punct pentru New York City FC, prin golul marcat cu Chicago Fire - Românul a fost desemnat omul meciului - Hotnews Mobile
1 € 4,7601 1 USD 4,2821miercuri 23 oct 2019

VIDEO MLS: Mitriţă a adus un punct pentru New York City FC, prin golul marcat cu Chicago Fire - Românul a fost desemnat omul meciului

de Diana Ene Duminică, 26 mai 2019, 10:59
- a A+
Imagine
Alexandru Mitriţă (24 de ani) a înscris un gol pentru echipa sa, New York City FC, în partida contra celor de la Chicago Fire, scor 1-1, din Major League Soccer, scrie Mediafax.

Gazdele de la Chicago Fire, la care evoluează fostul mare fotbalist al lui Bayern Munchen, Bastian Schweinsteriger, au deschis scorul după 28 de minute, prin Sapong, însă Mitriţă a restabilit egalitatea cu cinci minute înainte de pauză. Fotbalistul lăsat acasă de Contra pentru dubla cu Norvegia şi Malta a primit o pasă la aproximativ 20 de metri de poarta adversă şi a tras în forţă, fără să-i dea vreo şansă goalkeeper-ului advers.

Interesant este că românul a fost confundat de comentatorul american al partidei cu brazilianul Heber: "De la Maxi Moralez la Heber, de la un argentinian la un brazilian, Joga bonito!", se poate înţelege pe comentariu.

"Nu am început foarte bine jocul, dar după jumătate de oră ne-am revenit, am înscris, iar repriza secundă a fost, de asemenea, una bună. Poate că a fost prea cald şi de acea nu am început bine jocul, nu e uşor să joci la 30 de grade, dar ne-am descurcat. Avem o echipă bună, putem câştiga campionatul, de aceea am şi venit în MLS, e un nivel bun. Îmi plac aceşte şuturi de la distanţă, le încerc şi la antrenament şi sunt foarte fericit că am reuşit", a declarat Mitriţă la finalul jocului.
Fostul fotbalist al Craiovei a fost schimbat pe finalul partidei, în minutul 90 şi a fost desemnat omul partidei. A fost al treilea gol înscris de Mitriţă pentru New York City FC în cele 10 partide jucate, după cele cu Los Angeles FC şi D.C. United. Echipa românului este pe loc de play-off în Conferinţa de Est nord-americană, cu 19 puncte acumulate în 12 etape.

Alexandru Mitriţă nu a fost convocat de selecţionerul Cosmin Contra pentru dubla naţionalei României cu Norvegia şi Malta, din preliminariile EURO 2020, partide care se vor disputa pe 7, respectiv 10 iunie.


564 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings