Macron îşi asumă 'confruntarea fecundă' cu Merkel, 'pentru construirea unui compromis' - Hotnews Mobile
1 € 4,7537 1 USD 4,3082joi 17 oct 2019

Macron îşi asumă 'confruntarea fecundă' cu Merkel, 'pentru construirea unui compromis'

de Ionut Baias Miercuri, 15 mai 2019, 22:33
- a A+
Imagine
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a asumat miercuri o 'confruntare fecundă' cu cancelarul german Angela Merkel, după ce aceasta s-a referit într-un interviu la diferenţe de abordare cu liderul de la Paris, relatează AFP.



'Trebuie să acceptăm dezacorduri de moment, să nu fim în întregime de acord cu privire la tot', a afirmat Macron, într-o conferinţă de presă la Palatul Elysée, întrebat în legătură cu afirmaţiile prin care cancelarul german recunoştea existenţa unor 'confruntări' cu el.

'Într-o relaţie, în particular cea dintre Franţa şi Germania, care sunt opţiunile? Există confruntarea sterilă: nu suntem deloc de acord şi nu reuşim să ne depăşim dezacordurile. Am cunoscut aşa ceva în trecut şi aceasta poate conduce la mai rău. Fie la neputinţă, fie la război', a explicat Macron., potrivit Agerpres .

Angela Merkel recunoaște că "confruntări" cu Macron

"Sigur, avem confruntări", a declarat cancelarul german, adăugând că "sunt diferențe de mentalitate" între ea și președintele francez și "diferențe în înțelegerea rolurilor".

Cei doi lideri europeni au avut mai multe divergențe în ultimele luni, de la înghețarea vânzărilor de armament către Arabia Saudită decisă de Germania după uciderea ziaristului Jamal Khashoggi, Brexit, amânările acordate Marii Britanii și până la viitorul Uniunii Europene.

Cancelarul a subliniat însă în acest interviu "enormele progrese" realizate grație tandemului franco-german, în special în materie de apărare.

"Am decis să dezvoltăm împreună un avion de luptă și un tanc. (...) Este un semn de încredere să ne bazăm mai mult unii pe alții în materie de politică de apărare", a argumentat Merkel.

Cei doi lideri au semnat în ianuarie tratatul de la Aix-la-Chapelle privind cooperarea și integrarea franco-germană.

S-au deteriorat relațiile în aceste ultime luni? "Nu, deloc", spune Merkel.

Merkel a subliniat și diferențele politice dintre cele două țări: "Sunt cancelarul unui guvern de coaliție și sunt mult mai atașată de Parlament decât președintele francez, care nu are voie să intre în Adunarea Națională", în numele separării puterilor executive de cele legislative.


1438 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings