Braun, BCR: Între legenda meșterului Manole și necesitatea trăiniciei instituțiilor Statului - Hotnews Mobile
1 € 4,7537 1 USD 4,3082joi 17 oct 2019

Braun, BCR: Între legenda meșterului Manole și necesitatea trăiniciei instituțiilor Statului

de DP Joi, 25 aprilie 2019, 16:05
- a A+
Imagine
Cunoaștem cu toții probabil balada populară ce reprezintă mitul zămislirii mânăstirii de la Curtea de Argeș, o poveste destul de cutremurătoare, ba chiar crudă după gustul meu. Dacă trecem însă peste caracterul său tragic și mistic, există acolo și o morală laică a poveștii, respectiv aceea că nimic durabil nu se poate construi fără "a pune suflet în ceea ce faci". De ce e importantă această morală pentru parcursul actual al României? Nu pentru că am avea nevoie de inspirație pentru construcția catedralei de lângă Palatul Parlamentului sau pentru finalizarea atâtor altor lăcașuri de cult, ba chiar autostrăzi, școli și spitale care înaintează cu viteza melcului. Ne interesează mai degrabă construirea și trăinicia instituțiilor esențiale unui stat democratic și unei economii de piață funcționale, scrie economistul șef al BCR în raportul lunar destinat investitorilor.
  • România dispune teoretic cam de toate instituțiile necesare ca "să avem față" de țară democratică și capitalistă
Sigur că se poate argumenta că România dispune teoretic cam de toate instituțiile necesare ca "să avem față" de țară democratică și capitalistă. Avem tribunale, procuratură, parlament, guvern, autorități locale, autorități distincte de reglementare și supraveghere în diverse domenii, curte de conturi, avocat al poporului, agenție de integritate, consiliu al concurenței, autoritate de protecție a consumatorilor, bancă centrală, consiliu fiscal ș.a.m.d.. În același timp, însă, România dispune și de un bagaj genetic al "formelor fără fond", cum le numea Titu Maiorescu, forme cioplite de o cultură a nepotismului, precum și de răspândirea sindromului Hybris sau sindromul puterii, al cărui victime ajung să creadă că odată ajunși în poziția de conducători de instituții, ei devin stăpâni absoluți care pot exercita în mod arbitrar puterea conferită de poziția cu pricina.



Tensiunea dintre dorința de modernizare și emulare rapidă a Vestului democratic și capitalist, pe de o parte, și conservatorismul, tradiționalismul și excesul de autoritate, respectiv de supunere față de autoritate, pe de altă parte, reprezintă o cvasi-permanență a istoriei românilor, cel puțin din secolul al XIX-lea încoace. Ea a fost probabil accentuată în ultimii 10 ani, când România a trebuit să adopte pe repede înainte un întreg acquis comunitar și să se adapteze orânduirii lucrurilor în cadrul Uniunii Europene. Iar cum graba strică de multe ori treaba, multe dintre reglementările europene le-am adoptat doar formal, fără să avem o convingere intimă a necesității lor.

Nici că e nevoie de o demonstrație mai bună decât aceea a temelor abordate până acum în spațiul public în pre-campania pentru alegerile europarlamentare din luna mai: ele țin predominant de politica internă și de modul cum suntem sau vrem să fim percepuți în Europa, nicidecum despre cum vrem și putem noi să influențăm mersul lucrurilor în Uniunea Europeană. Uniune pe care o privim de multe ori ca fiind străină de noi, la fel cum străine ne par de multe ori și instituțiile și legile României moderne, europene. De aceea golim acele legi și instituții de conținut și implicit de autoritate, agățându-ne mai degrabă de persoane, de fețe, care ne sunt simpatice sau antipatice dar rareori indiferente. Dar cum în ultimii douăzeci de ani persoanele de la conducerea instituțiilor ni s-au dovedit adesea cu cusur (că doar și noi suntem cusurgii de felul nostru), ne-am simțit adesea încrederea înșelată, căzând în disperare de cauză și în depresie colectivă.

Și totuși, legenda meșterului Manole ne scoate din această strâmtoare. Dacă autoritatea instituțiilor noastre nu se poate construi de sus în jos, poate că se poate construi de jos în sus. Secretul este sufletul îngropat în pereții mânăstirii, respectiv în legile, statutele și reglementările interne ale instituțiilor. Cu etica profesională înainte, ajungem departe, dragi cititori! Or cei 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, alături de cei aproape 20 de ani tumultuoși ai tranziției pre-aderare, reprezintă suficient timp pentru ca în multe instituțiile noastre să se formeze, să se instruiască, să capete experiență și să se fidelizeze o pătură de funcționari conștiincioși și conștienți de rolul lor extrem de important în societate și care sunt capabili să își îndeplinească misiunea profesională indiferent de cine și cu ce scop s-ar afla la managementul instituției. În domeniile în care am activat, legate de piața financiară locală, am cunoscut o sumedenie de astfel de oameni și sunt convins că ei există și în alte domenii.

Pentru piața financiară și instituțiile aferente ei lucrurile sunt în mod particular mai delicate fiindcă pe de o parte este vorba de bani, iar pe de altă parte este vorba despre percepții, adesea ale unor investitori care nici nu calcă vreodată plaiurile mioritice. Astfel, spre exemplu, credibilitatea și profesionalismul Ministerului de Finanțe pot face diferența între un cost scăzut sau unul ridicat al finanțării statului român. Mai departe, percepția privind independența băncii centrale și capacitatea ei de a-și îndeplini obiectivul legat de stabilitatea prețurilor poate face diferența între un curs stabil și unul aflat în derivă, respectiv între un nivel stabil al dobânzilor și unul împovărător pentru economie.

De asemenea, încrederea într-o piață de capital transparentă și eficientă e esențială pentru ca investitorii să se încumete a investi în acțiuni românești, iar această încredere e cimentată și întreținută de instituții precum ASF-ul sau Bursa de Valori. Lucrurile acestea ar putea părea de la sine înțeles pentru mulți dintre dumneavoastră, dar în prezent cred că ele trebuie accentuate, din trei motive. Primul este acela că fundamentele economiei românești indică o vulnerabilitate în creștere, mai ales în termeni comparativi cu alte țări din UE: conform ultimelor date publicate de Eurostat, România înregistra cel mai ridicat nivel al ratei inflației, de departe cel mai adânc deficit de cont curent al balanței de plăți, ca și al doilea cel mai ridicat deficit bugetar din Uniune. Aceste vulnerabilități fac ca investitorii să devină mai prudenți atunci când analizează și alocă bani pentru active românești în portofoliile lor, percepând eventual o primă de risc suplimentară pentru aceste investiții.

Al doilea motiv este că mediul extern, car în ultimii doi ani a fost unul mai degrabă favorabil, se confruntă în prezent cu propriile sale convulsii. Evoluția volatilă a activelor riscante din ultimele două trimestre este edificatoare în acest sens. Starea de spirit a investitorilor a oscilat de la pesimismul din trimestrul al IV-lea 2018 legat de perspectiva unei recesiuni din economia americană induse de o întărire excesivă a politicii monetare a SUA și de o accentuarea tensiunilor comerciale în special dintre SUA și China, la o relaxare relativă la începutul acestui an, ca urmare a pasului înapoi făcut de băncile centrale și perspectiva unui acord americano-chinez. De asemenea, tendința de la nivelul economiei globale e una de încetinire, ceea ce va limita și dinamica economiei europene și prin intermediul acesteia, și a economiei românești. Ori vulnerabilitățile mai sus menționate ale economiei noastre vor fi puse și mai mult în evidență de un șoc negativ de creștere economică.
  • Discursurile contondente vor continua probabil deoarece competițiile electorale sunt abia la început
Al treilea motiv este acela că în spațiul public sunt vehiculate cu mare ușurință discursuri și acuzații care afectează imaginea unora dintre instituțiile cheie pentru piețele financiare, care în mod întâmplător sau nu vor preda în acest an ștafeta Consiliului de Administrație pentru noi mandate de 5 și respectiv 9 ani, cum este cazul Băncii Naționale a României și respectiv al Consiliului fiscal. Ori procesul de selecție a noilor foruri de conducere ale celor două instituții ar trebui să fie unul bazat pe reputație, experiență și competență, fără interferența unor răfuieli personale, pentru că miza, mai ales în cazul BNR, este, așa cum menționam mai sus, una ridicată pentru întreaga societate.

Cu toate acestea, discursurile contondente vor continua probabil deoarece competițiile electorale sunt abia la început, iar astfel de perioade electorale vin negreșit cu o întreagă panoplie de exagerări, hiperbole și caricaturi, asta ca să ne exprimăm eufemistic. În acest context, în care șefii vor fi ocupați cu luptele de turnir, rolul pleiadei de meșteri Manole dintre care mulți și-au îngropat tinerețile, cariera și aspirațiile în fundațiile instituțiilor în care lucrează, va fi unul tot mai important și mai relevant. Într-un climat electoral, dezbaterile cu privire schimbările din economie sunt în mod firesc unele intense și adesea ele se pot concretiza în acțiuni chiar drastice, așa cum a fost spre exemplu cazul OUG 114. Rolul profesioniștilor din instituții este de a oferi conținut real acestor dezbateri și, prin intermediul acestui conținut, de a "păzi" instituțiile de atacuri care să le șubrezească principiile întemeietoare.

În același timp, însă, atât meșterii sectorului public cât și noi, meșterii din mediul privat, trebuie să recunoaștem că ferecarea porților instituțiilor noastre în fața oricărei manifestări critice adresate acesteia, ca și îngroparea conținutului discursului propriu în jargon multi-stratificat și mii de pagini de legislație și documentație birocratică nu ne va duce departe, ci va semăna cu lucrarea care "noaptea se surpa". De aceea trebuie să căutăm cu toții acel suflet ascuns din zidurile instituției, să îl scoatem în evidență și să îl punem în valoare. La modul concret, legat de OUG 114, sper ca dezbaterile generate de aceasta să ducă la găsirea unor soluții durabile care să ducă la creșterea intermedierii financiare din România, a finanțării economiei reale, însă în condiții care să fie compatibile și cu interesele deponenților, care la sfârșitul zilei sunt cei mai mari finanțatori ai economiei reale.

  • Construcţiile rezidenţiale revin pe creştere, consumul rămâne puternic

Din economie au venit veşti bune în luna februarie în condiţiile în care afacerile din mai multe domenii au crescut iar consumatorii au fost optimişti. Comerţul retail a accelerat la 9,1% faţă de februarie anul trecut, cea mai mare creştere din ultimul an, după ce consumatorii au cumpărat mai multe bunuri nealimentare (+12,6%). Dacă adăugăm şi îmbunătăţirea uşoară a indicatorului de încredere a consumatorilor publicat de Comisia Europeană avem şi mai multe dovezi ale faptului că românii sunt din ce în ce mai înclinaţi să meargă la cumpărături şi să cheltuiască bani inclusiv pe bunuri neesenţiale (mobilă, electronice), toate acestea venind după un an 2018 care începuse să arate destul de ezitant la un moment dat. S-au cheltuit mai mulţi bani nu numai pentru bunuri ci şi pentru servicii care au crescut cu 17,9% în februarie, cu o notă aparte pentru petrecerea timpului liber în hoteluri şi restaurante. Aproape la fel de bine au evoluat şi serviciile pentru companii, care au fost mai mari cu 15,2% în luna februarie.

Dacă semnalele pozitive venite dinspre consum nu au surprins, redresarea construcţiilor rezidenţiale merită menţionată. Sectorul construcţiilor a crescut pe total cu 10,6% (februarie 2019 / februarie 2018), o evoluţie notabilă deoarece a fost cea mai rapidă din primăvara anului 2016 şi până în prezent, iar aici ar trebui menţionat sectorul rezidenţial. După ce a dezamăgit cu scăderi abrupte ale lucrărilor de construcţii în 2018 şi a generat inclusiv comentarii despre o criză, rezidenţialul a inversat tendinţa şi a afişat un avans de 38,5% în ultima lună de iarnă. Dar cum nu totul este roz mereu, infrastructura a scăzut cu 12,3% în februarie, fără a fi neapărat o noutate.

Ajungem şi la indicatori cu o evoluţie mai modestă, de exemplu producţia industrială care a crescut cu 1,9% în februarie. Dacă această cifră vi se pare mică în comparaţie cu cele vehiculate anterior şi care se refereau la alte sectoare din economie, atunci ar trebui să menţionăm că în lunile precedente producţia industrială era şi mai slabă iar acest 1,9% arată o mică înviorare. Mai departe credem că industria va resimţi cererea mai slabă venită din zona euro, ceea ce ne face rezervaţi privind ratele de creştere din 2019, dar o surpriză plăcută nu ar trebui exclusă.
Exporturile de bunuri au crescut cu 8% în februarie dar importurile s-au menţinut mai rapide (+11,1%), ceea ce a mărit deficitul comercial şi a arătat din nou că producţia locală de bunuri nu poate ţine pasul cu cererea din economie.
Ca o concluzie, datele din februarie arată că în T1 2019 am putea avea o creştere economică puţin peste 4%, bazată din nou pe consum, iar pentru tot anul 2019 se conturează imaginea unei economii care va evolua destul de bine.

  • Inflaţie în creştere
Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4% în martie de la 3,8% în februarie după scumpirile fructelor, legumelor, carburanţilor auto, tutunului şi abonamentelor la serviciile de telecomunicaţii. S-au scumpit îndeosebi unele categorii de bunuri care înregistrează, de regulă, fluctuaţii mari ale preţurilor, atât în sus cât şi în jos, dictate de nivelul producţiei agricole, de preţurile de import pentru alimente, de cotaţia petrolului pe pieţele externe sau de decizii ale guvernului. Dacă eliminăm bunurile cu variaţii mari şi frecvente ale preţurilor din rata totală a inflaţiei şi rămânem cu o inflaţie "de bază", asupra căreia BNR îşi exercită cel mai bine controlul prin politica monetară, atunci ajungem la o rată a inflaţiei de 2,7% în martie, neschimbată faţă de februarie
Credem că inflaţia va fi ridicată până în toamnă, mai precis undeva în intervalul 3,5-4%. La finalul acestui an am putea avea presiuni mai mici asupra preţurilor de consum şi pentru luna decembrie prognozăm o inflaţie de 3,5%.
Decizia BNR de a întări politica monetară printr-un control strict al lichidităţii, ceea ce înseamnă într-o primă fază dobânzi ridicate la care băncile se împrumută între ele şi posibil în a doua fază şi dobânzi mai mari pentru clienţi, apare ca fiind justificată. Inflaţia ridicată se combate prin dobânzi ridicate pentru că altfel riscăm să intrăm într-o spirală periculoasă, în care creşterile de preţuri din prezent alimentează alte creşteri de preţuri în viitor pentru că firmele doresc să îşi acopere costurile mai mari şi în final va pierde aproape toată lumea.

  • Marş susţinut al salariilor
Salariile medii nete (ar trebui menţionat că în aceste sume intră şi sporurile şi orice alte sume suplimentare) au crescut cu 17,9% în februarie 2019 faţă de februarie 2018, impulsionate de o nouă rundă de majorări în sectorul public în ianuarie. Salariile din administraţia publică şi dintr-o serie de sectoare cu o prezenţă importantă a guvernului (educaţie, sănătate) au înaintat cu 29,4% în medie în luna februarie, în timp ce câştigurile din sectorul privat au crescut cu 15,2%. Dar şi în acest ultim caz vorbim de acţiunea guvernului care a împins salariile înainte, respectiv creşterea salariului minim din ianuarie (+9,5%) şi introducerea unor salarii minime diferenţiate pentru persoanele cu studii superioare care au nevoie de o astfel de diplomă (+23,7%) şi pentru angajaţii din construcţii (+57,9%).
Cifrele arată cu adevărat impresionant, dar credem că ele ascund unele particularităţi. Astfel, este posibil ca pentru sectoare precum construcţii care se confruntau şi înainte cu un deficit de personal calificat şi care plăteau o parte a salariilor într-un mod informal, noile date să reflecte mai mult o creştere "pe hârtie". Practic este vorba despre trecerea în zona fiscalizată a economiei a unor câştiguri care anterior scăpau impozitării. Aceasta înseamnă că avansul venitului disponibil al unor categorii de lucrători este mai puţin spectaculos decât arată cifrele oficiale, dar încercarea de fiscalizare a unor categorii tot mai mari de venituri este apreciată.

  • Leul rămâne vulnerabil la o ajustare a deficitului de cont curent
Pentru finalul acestui an ne menţinem estimarea privind un curs EURRON de 4,77 în decembrie, prognoza fiind neschimbată încă de anul trecut. După deprecierea din luna ianuarie (pe care nu am anticipat-o neapărat ca având loc în acea lună, ci mai mult ca o tendinţă pe parcursul unui an) credem că leul va fi sprijinit în restul anului 2019 de întărirea politicii monetare a BNR printr-un control strict al lichidităţii. Astfel, în lipsa unor evenimente externe neprevăzute, nu vedem o depreciere suplimentară a leului în 2019.
În anii următori vedem deprecieri medii anuale în jur de 2% şi posibil mai mari în momentul ajustării deficitului de cont curent. Contează şi felul în care se va corecta deficitul extern mare al României, respectiv dacă va fi o ajustare ordonată sub acţiunea unei politici fiscale mai restrictive sau dacă va fi ajustare bruscă, determinată de posibila scădere a finanţărilor externe.


N.red.: Horia Braun este economistul șef al BCR și consilier al Vicepreședintelui Executiv Financiar pe probleme de Administrarea Bilanțului


691 de afisari


Tot Manole?
consumator2 [utilizator], Joi, 25 aprilie 2019, 16:36
+1/1
Nu mai scapam... sau o fi vreun apropo spre sultanul BNR :)
comenteaza
Cookie Settings