ISTORIE Aplicaţii militare de amploare în Ungaria, Polonia şi Republica Democrată Germană (1962) - Hotnews Mobile
1 € 4,7607 1 USD 4,2327sâmbătă 20 apr 2019

ISTORIE Aplicaţii militare de amploare în Ungaria, Polonia şi Republica Democrată Germană (1962)

de Petre Opris Joi, 21 martie 2019, 10:12
- a A+
Imagine
Înfiinţarea oficială a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia la 14 mai 1955 a constituit un moment foarte important pentru armata română. Prin semnarea de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, din partea României, a documentului prin care se consfinţea alcătuirea unor organe de conducere politice şi militare ale acelei alianţe, autorităţile politice de la Bucureşti au acceptat includerea aproape în totalitate a unităţilor armatei române în structura militară a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Dintr-o dată, 8 divizii ale trupelor de uscat, 3 divizii de aviaţie de vânătoare, o divizie de aviaţie de vânătoare-bombardament şi întreaga flotă maritimă militară română urmau să facă parte din Forţele Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (F.A.U.), în caz de război.

Autorităţile sovietice au prevăzut ca statele semnatare ale Tratatului de la Varşovia să pună la dispoziţia comandantului suprem al Forţelor Armate Unite cel puţin 78 divizii din cadrul trupelor de uscat, 61 divizii de aviaţie (42 divizii de aviaţie de vânătoare, 11 divizii de aviaţie de bombardament şi 8 divizii de aviaţie de vânătoare-bombardament), toate forţele maritime militare ale Poloniei, României şi Bulgariei, precum şi Flota a 4-a Maritimă (din Marea Baltică) şi Flota Mării Negre ale Uniunii Sovietice. Includerea în cadrul F.A.U. a unor unităţi militare est-germane şi albaneze urma să se realizeze după încheierea unei convenţii speciale (în cazul guvernului est-german), respectiv prin stabilirea unui plan de coordonare dintre Comandamentul Forţelor Armate Unite şi autorităţile politice de la Tirana.



Forţelor Armate Unite s-au aflat sub controlul direct al autorităţilor de la Moscova printr-un Comandament Unificat, în fruntea căruia au fost instalaţi doi militari sovietici – mareşalul Ivan S. Konev (comandant) şi generalul Aleksei Antonov (şef de stat major) – care conduceau în acelaşi timp Direcţia a 10-a din cadrul Statului Major General al armatei Uniunii Sovietice.

Începutul anilor ’60 a fost marcat de o modificare substanţială a structurilor armatelor din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, pe fondul apariţiei şi dezvoltării accelerate a unor noi vectori de luptă, capabili să transporte încărcături nucleare la distanţe foarte mari (rachete, bombardiere şi submarine). În acele condiţii, generalul Leontin Sălăjan a prezentat la Moscova, în luna martie 1961, un plan al armatei române referitor la dotarea cu tehnică de luptă modernă în perioada 1961-1965 şi a fost de acord cu modificarea compunerii şi destinaţiei marilor unităţi militare româneşti – atât la pace, cât şi la război.

La sfârşitul aceleaşi luni, ministrul Forţelor Armate a fost semnat, din partea României, un nou protocol secret al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. În acel document s-a prevăzut ca autorităţile de la Bucureşti să pună la dispoziţia Forţelor Armate Unite, în caz de război, 12 divizii mecanizate, două divizii de tancuri, un regiment de desant-paraşutare, 4 regimente de rachete antiaeriene, 4 regimente şi 2 divizioane de artilerie antiaeriană româneşti.

Intenţia din acea perioadă a autorităţilor de la Moscova a fost de a micşora efectivele militare convenţionale din Uniunea Sovietică şi ţările membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi de a creşte rapid, în acelaşi timp, capacitatea de luptă printr-o înzestrare cu mijloace moderne. Procesul de echipare a unităţilor militare transformate a luat amploare în perioada 1961-1962 şi, de la nivelul Comandamentului Forţelor Armate Unite, au fost stabilite mai multe aplicaţii militare care s-au desfăşurat în cursul anului 1962 pe teritoriile Ungariei, Poloniei, Republicii Democrate Germane, României şi Bulgariei.

În cadrul "Planului de măsuri al Comandamentului Forţelor Armate Unite pentru pregătirea operativă şi de luptă în anul de instrucţie 1961 (pentru armata română)" – document întocmit la 23 octombrie 1961 de generalul-colonel sovietic N.I. Gusev – s-a prevăzut faptul că manevrele militare din Ungaria urmau să se desfăşoare în perioada 20-30 aprilie 1962. Denumită codificat "Dunărea", aplicaţia de comandament şi stat major, de Front, cu trupe, a fost condusă de mareşalul Andrei A. Greciko şi în subordinea acestuia s-au aflat următoarele forţe:

- din Grupul de Trupe de Sud (sovietic), care se afla pe teritoriul Ungariei: un comandament de front şi o divizie motorizată (de tancuri), cu mijloace de întărire;

- din Uniunea Sovietică: un comandament de Corp de Armată din Regiunea Militară Subcarpatică;

- din România: comandamentul Armatei 3, precum şi Divizia 18 Mecanizată (care avea sediul central la Timişoara şi era comandată de colonelul Constantin Didulescu);

- din Ungaria: un comandament de armată şi o divizie motorizată, cu mijloace de întărire.[i]

La 26 octombrie 1961, Ministerul Forţelor Armate a nominalizat comandamentul Armatei 3 şi Divizia 18 Mecanizată pentru a participa la acele manevre. Propunerea a fost aprobată în şedinţa din 3 noiembrie 1961 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R.[ii]Ulterior, autorităţile militare române au fost surprinse neplăcut de faptul că nu au fost consultate de organizatorii aplicaţiei "Dunărea" (de sovietici, în primul rând) şi nu au fost invitate să participe la întocmirea concepţiei sale, a "planurilor de desfăşurare, executarea recunoaşterilor şi pregătirea bilanţurilor"[iii].

După aplicaţia din Ungaria au urmat manevrele cu trupe, cu acţiune dublă, conduse de către ministrul polonez al Apărării Populare, generalul-colonel Marian Spychalski.[iv] Denumită codificat "BALTICA-ODER"[v], acea aplicaţie s-a desfăşurat, teoretic, în zona Copenhaga (Danemarca) – Magdeburg (R.D.G.) – Poznań (Polonia) – Słupsk (Polonia) în perioada 5-10 octombrie 1962. Manevrele cu trupe au avut loc atât pe teritoriul Poloniei, cât şi, parţial, pe cel al Republicii Democrate Germane, precum şi în zona litoralului polonez şi est-german de la Marea Baltică.

Tema aplicaţiei – Organizarea şi ducerea operaţiei combinate de desant şi antidesant – şi concepţia generală a sa erau înscrise pe linia doctrinei militare sovietice din perioada respectivă. Astfel, "Forţele de Vest (denumire folosită aici pentru trupele NATO – nota Petre Opriş ), concentrându-şi în secret trupele sub pretextul aplicaţiilor, execută lovitură nucleară asupra Forţelor de Est şi trec la ofensivă, dând lovitura principală pe direcţia WITTENBERG – Nord BERLIN. [...] Forţele de Est (Frontul de litoral şi Frontul BERLIN), executând lovitura nucleară asupra Forţelor de Vest, îşi regrupează forţele, concomitent cu lichidarea urmărilor loviturii nucleare executate de Forţele de Vest, în scopul opririi ofensivei acestora şi trecerii la ofensivă pe direcţia generală BRESLAU – HAMBURG"[vi].

Pentru a pune în practică planurile aplicaţiei "BALTICA-ODER" au fost concentrate şi folosite, în total, 250 de tancuri, 300 transportoare blindate, 5000 autovehicule, 250 avioane, 105 nave şi aproximativ 32.000 militari. În planul pentru conducerea şi desfăşurarea aplicaţiei au fost incluşi 5000 militari şi 1000 maşini.[vii]

Structurilor naţionale care au participat la acele manevre operative au fost următoarele:

1. Forţele militare poloneze: un comandament de armată; o grupă operativă în rolul grupei operative "BALTICA" (a Forţelor de Vest, NATO); un comandament de divizie de tancuri; un regiment de tancuri, prevăzut cu efective; un comandament de divizie mecanizată; un regiment mecanizat, cu efective; un comandament de divizie de desant aerian; un batalion de desant aerian, cu efective; un regiment de pontonieri; o divizie de aviaţie de vânătoare; două regimente de aviaţie marină; unităţi de nave de desant; unităţi de asigurare logistică;

2. Forţele militare sovietice: un comandament de divizie de tancuri; un regiment mecanizat, cu efective; un batalion de infanterie moto (desant maritim); trei divizii de aviaţie; un regiment de elicoptere; unităţi de pontonieri; nave de desant; unităţi de asigurare logistică;

3. Forţele militare est-germane: un comandament de divizie mecanizată; un regiment mecanizat, cu efective; nave de desant; o companie de infanterie (desant maritim); unităţi de asigurare logistică.

Analizând raportul realizat de către generalul-colonel Arhip Floca[viii] despre aplicaţia la care a asistat, se poate constata faptul că în concepţia de ansamblu a manevrelor nu a existat nici o referire la organizarea şi ducerea unor acţiuni de apărare. Forţele de Vest (NATO) atacau prin surprindere şi foloseau mijloacele nucleare din dotare, iar Forţele de Est (ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia) executau regruparea şi treceau la ofensivă. Putem presupune că militarii care au conceput aplicaţia au evitat în mod deliberat cuvintele "apărare" şi "defensivă" pentru a se respecta astfel doctrina militară sovietică din acel moment.

Potrivit concepţiei generale a aplicaţiei, forţele inamice treceau la ofensivă prin surprindere şi foloseau masiv arme nucleare. Lovitura lor principală era dată pe direcţia Wittenberg – Nord Berlin. Pentru a asigura flancul stâng al grupării principale a NATO, "Gruparea operativă BALTICA" (alcătuită din două divizii mecanizate, o divizie de infanterie moto şi Divizia 16 Desant Aerian) debarca pe litoralul inamic (polonez) în sectorul Mielno-Unieście – Dziwnów şi alcătuia un dispozitiv de luptă pe două eşaloane, cu Diviziile 11 şi 13 Mecanizate în eşalonul întâi şi cu Divizia 6 Infanterie Moto în eşalonul doi. Pentru a atrage şi fixa rezervele Forţelor de Est (ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia), se considera că Divizia 16 Desant Aerian a fost paraşutată în raionul Ińsko. În acest fel se asigura libertatea de acţiune a grupării principale a NATO. Lărgimea sectorului "Grupării operative BALTICA" (NATO) era de 70 kilometri.[ix]

Cei care au conceput exerciţiul respectiv au prevăzut şi lansarea Diviziei 1 Desant Aerian în raionul Cedynia. Această mare unitate avea ca obiective cucerirea punctelor obligatorii de trecere peste râul Oder şi împiedicarea afluirii forţelor Organizaţiei Tratatului de la Varşovia spre linia frontului.

Conform concepţiei de ansamblu a aplicaţiei, trupele poloneze, sovietice şi est-germane din cadrul Forţelor de Est (Organizaţia Tratatului de la Varşovia) urmau să acţioneze astfel:

- Frontul Berlin, împotriva grupării principale de forţe a NATO;

- Frontul de litoral, împotriva "Grupării operative BALTICA";

- rezervele Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, contra Diviziilor 16 şi 1 Desant Aerian, care se aflau în raioanele Ińsko, respectiv Cedynia.

La începutul aplicaţiei, generalul polonez care comanda "Gruparea operativă BALTICA" (NATO) a propus incendierea în mod fictiv a unei suprafeţe de circa 13.000 m[2]. În acest scop, acesta a solicitat ajutorul eşalonului superior pentru a i se pune la dispoziţie mijloacele de luptă necesare lansării a 432 bombe cu napalm. De asemenea, comandantul grupării respective a susţinut ideea creării fictive a unei zone infectate radioactiv, pe o lungime de 200 kilometri şi o lăţime de 30 kilometri, în scopul asigurării acţiunilor de luptă ale desantului său maritim. Cele două propuneri nu au fost aprobate de eşalonul superior, care a considerat că "executarea acestor măsuri ar fi dus la îngreunarea acţiunilor de luptă ale trupelor proprii (NATO – nota Petre Opriş )"[x].

Deoarece hotărârile sale iniţiale nu au fost acceptate, comandantul "Grupării operative BALTICA" a apelat la şase elicoptere de transport Mi-6 "Hook" şi 33 elicoptere Mi-4 "Hound"[xi] pentru a asigura acţiunile de luptă ale desantului maritim, lansând tactic un batalion în adâncimea teritoriului inamic. Debarcarea militarilor din aeronave şi executarea de către aceştia a misiunilor de luptă ordonate s-au executat într-un timp extrem de scurt. Totodată, "Gruparea operativă BALTICA" a realizat real un desant maritim de valoarea unui regiment de infanterie marină. După o pregătire de foc fictivă – în care erau folosite şi armele nucleare – 1200 de militari, 10 tancuri T-54 şi 8 tancuri amfibii PT-76 au debarcat în patru valuri pe litoral. Primele două valuri de militari au fost alcătuite din subunităţi de cercetare şi pionieri, respectiv din tancuri amfibii PT-76 şi tancuri T-54. În cel de-al treilea val s-au aflat subunităţile de infanterie, iar în ultimul, statul major al regimentului de infanterie marină. În plus, trei vedete torpiloare au executat în comun o operaţiune pentru ocuparea unui port de la Marea Baltică.



citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
1114 afisari


Niciun comentariu
comenteaza