"Sunt ultimul care a ieșit în viață din moschee". Mărturia unui supraviețuitor al atacului din Christchurch - Hotnews Mobile
1 € 4,7558 1 USD 4,1758vineri 22 mar 2019

"Sunt ultimul care a ieșit în viață din moschee". Mărturia unui supraviețuitor al atacului din Christchurch

de C.D. Vineri, 15 martie 2019, 12:41
- a A+
Imagine
Ramzan Ali, un bărbat de 62 de ani, a declarat pentru NZ Herald că este ultimul care a reușit să iasă în viață din moscheea care a fost scena unui carnagiu. "Aș putea spune că sunt binecuvântat. Am avut noroc. Allah m-a vegheat", a spus el.



Ali este unul dintre cei care merge regulat vinerea la moschee să se roage și a precizat că la ora atacului erau aproape de 300 de oameni înăuntru: "Am văzut oamenii fugind către uși. Să iasă 300 nu este ușor."

S-a ascuns în spatele unei bănci și chiar și așa i se vedeau picioarele. Vărul său care era lângă el a fost împușcat în picior. Potrivit bărbatului, atacatorul și-a reîncărcat arma de șapte ori. "M-am gândit, oh, Doamne, sper să termine gloanțele". Ali a spus că atunci a decis să fugă. Un bărbat care era lângă ușa de la intrare i-a făcut semn să vină. "Chiar atunci a fost împușcat în piept. Chiar în fața mea", a povestit Ali care a decis în acel moment să sară pe fereastra care era deja spartă. "Am fost ultima persoană care a ieșit din moschee în viață", a spus el.

Ali a adăugat că era în moschee cu fratele său Ashraf, iar acesta este în continuare dispărut. "Când m-am uitat în spatele meu erau doar cadavre. Nu am putut să-mi văd fratele. Sper totuși că este în viață", a mai spus el.

Cel puțin 49 de persoane au fost ucise și cel puțin 20 au fost rănite în atacurile armate care au avut loc vineri în două moschei din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă.

Autoritățile au confirmat că un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost acuzat de crimă. Alte două persoane sunt în continuare reținute.

Poliția din Noua Zeelandă a afirmat, printr-un mesaj postat pe rețeaua de socializare online Twitter, că incidentul armat produs vineri la două moschei din orașul Christchurch reprezintă "un incident fără precedent" în țară, relatează site-ul postului CNN. "Poliția continuă să facă față acestui incident fără precedent în Noua Zeelandă. Numărul vieților pierdute și răniților este tragic. Așa cum a afirmat cu premierul, incidentul a fost catalogat un atac terorist", se arată în mesaj.
5248 de afisari


De ce Allah . . .
Vali Cel Batran [utilizator], Sâmbătă, 16 martie 2019, 7:13
+1/1
. . . nu i-a vegheat pe toti ci numai pe Ali?
mudslime...
Martha Logu [utilizator], Vineri, 15 martie 2019, 13:56
-4/14
... auzi la el, cica "Allah m-a vegheat"... si pe ceilalti?? nu i-a vazut sau cum?
inca 1 comentariu comenteaza