Universitatea "Carol Davila": Presupusul medic Daniela Bîrsan nu figurează în evidențele Facultății de Medicină - Hotnews Mobile
1 € 4,7622 1 USD 4,2322joi 18 apr 2019

Universitatea "Carol Davila": Presupusul medic Daniela Bîrsan nu figurează în evidențele Facultății de Medicină

de Alina Neagu Marţi, 12 februarie 2019, 16:44
- a A+
Imagine
"Presupusul medic Raluca-Daniela-Bîrsan", de la Spitalul din Ilfov, "nu figurează in evidențele Facultății de Medicină din cadrul U.M.F. 'Carol Davila' la studiile curiculare de licență si master", anunță reprezentanții Universității, care precizează, de asemenea, că "Facultatea de Medicină a U.M.F. 'Carol Davila' nu a eliberat niciodată o diplomă de licență pe numele Raluca-Daniela-Bîrsan".



Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, marți, referitor la cazul falsului medic ginecolog de la Spitalul din Ilfov, că "a fost întocmit ilegal un contract de voluntariat". Sorina Pintea a adăugat că "Am declarat public că în sistemul public nu pot fi angajați medici falși și susțin această declarație. În continuare spun că, în sistemul public, un medic nu poate fi angajat ilegal. Declarațiile mele s-au referit la medici angajați, nu la voluntariat".

Sorina Pintea a precizat că documentul prezentat de doctorița din Ilfov privind un eventual rezidențiat efectuat de aceasta este "fals", iar aceasta "nu a fost niciodată înscrisă la examenul de rezidențiat, nu a fost medic rezident și nu a fost înscrisă ca medic rezident cu un contract cu vreun spital plătitor."

"Diploma de licență pe care doamna a prezentat-o este falsă", a adăugat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății mai spunea că acel contract de voluntariat cu falsul medic a fost semnat de un jurist al spitalului: "Din anul 2014, statului voluntariatului în România s-a schimbat: Nicio instituție publică nu poate încheia contracte de voluntariat direct cu aceste instituții. Am în față contractul de semnat de doamna Bârsan cu Spitalul din Ilfov, semnat de un consilier juridic, care probabil nu știa că legea voluntariatului s-a schimbat."

"S-a întâmplat cu complicitatea cuiva din spital, care cunoștea acest caz", a adăugat Sorina Pintea.

Ministerul Sănătății va face plângere penală în acest caz, mai spune Sorina Pintea.

Ziarul Libertatea a scris, marți, că a descoperit încă un caz de fals medic, iar coincidenţa face să fie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, care e plasat în Bucureşti, în apropierea Spitalului Monza, clinica privată unde a practicat falsul medic Matteo Politi.

"La Spitalul Judeţean Ilfov, cu o diplomă grosolan falsificată şi pe baza unui contract de 'voluntar cu activitate medicală', fără parafă de la DSP şi fără nici un aviz de la Colegiul Medicilor, dar protejată de conducerea spitalului, dr. Raluca Daniela Bîrsan a lucrat un deceniu cu pacienţii!

Bolnavii şi ceilalţi medici o ştiau drept rezidentă, aşa cum se şi prezintă. Deşi ea susţine că 'nu am profesat, nu am făcut decât să observ, ca voluntar', există filmări cu falsul medic în blocul operator ginecologic, când coase o pacientă.

Rugată să spună ce studii medicale are, Raluca Daniela Bîrsan pretinde că 'am absolvit UMF în 2013' şi a pus la dispoziţia ziarului o diplomă cu numele său. Diploma 'de absolventă' se află şi în dosarul depus de ea la Spitalul Județean Ilfov. La solicitarea redacţiei, Universitatea de Medicină şi Farmacie a căutat-o după CNP pe Raluca Daniela Bîrsan, 'doctorul' în vârstă de 30 de ani, în baza de date a absolvenţilor. Articolul ce poate fi citit integral aici.

2990 de afisari


.
tirolez [utilizator], Marţi, 12 februarie 2019, 17:14
+1/1
Ce mai zice dna ministru? Cred ca turbeaza toti care si-au dat rezidentiatul pe bune si n-au gasit posturi.
comenteaza