Sorina Pintea despre clinicile private unde lucrează falși medici: Vor avea suspendată autorizatia de funcționare - Hotnews Mobile
1 € 4,7600 1 USD 4,2821miercuri 23 oct 2019

Sorina Pintea despre clinicile private unde lucrează falși medici: Vor avea suspendată autorizatia de funcționare

de Alina Neagu Marţi, 12 februarie 2019, 16:02
- a A+
Imagine
Clinicile private unde lucrează medici falși pot ajunge să le fie suspendată autorizația de funcționare, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. În ceea ce privește spitalele de stat cu probleme, Sorina Pintea spune că nu va ezita să se adreseze justiției în astfel de cazuri.



Numele a 5 clinici private din România a apărut în scandalul izbucnit săptămâna trecută, când s-a descoperit că un italian cu 8 clase a ajuns să opereze în aceste clinici. Cele 5 clinici al căror nume a apărut în acest scandal, potrivit ziarului Libertatea, sunt Euromedical, Prestige, MH Medical Group, Monza și Medas.

Dintre acestea, Monza România a fost singura care a avut o reacție oficială în urma izbucnirii scandalului.

Reprezentanții Monza România arătau, în urmă cu o săptămână, într-un punct de vedere remis HotNews.ro, că Matteo Politi "a solicitat o colaborare, în decembrie 2018, cu Grupul Monza pentru o intervenţie chirugicală a unei paciente a lui Matteo Politi. În vederea acestei colaborări, Matteo Politi a prezentat actele necesare, inclusiv parafa de medic eliberată de Direcţia de Sănătate Publică." Monza România mai preciza că italianul a realizat "o singură intervenţie chirurgicală, în luna decembrie 2018". Matteo Politi avea nevoie de documente de la două instituții pentru a putea profesa ca medic în România: Colegiul Medicilor și Direcția de Sănătate Publică. Colegiul Medicilor a anunţat că nu a eliberat niciun document în acest sens.

"Până la această colaborare punctuală, din decembrie 2018, Matteo Politi nu a mai avut nicio altă colaborare cu Grupul Monza (din Italia sau din România)", subliniau reprezentanții Monza România.

Grupul Monza România preciza, de asemenea, că "există toată deschiderea din partea instituţiei, în legătură cu investigaţia care îl priveşte pe Matteo Politi."

Potrivit reprezentanților Monza România, niciun alt pacient al Grupului Monza nu a fost consultat sau operat de către Matteo Politi.

Monza România a dat asigurări că "Întreaga echipă a Grupului Monza România va lucra în strânsă legătură cu toate instituţiile implicate în ancheta referitoare acestui caz."

Timp de un an, un italian cu opt clase condamnat la închisoare cu suspendare în Italia după mai mulți ani în care a mințit că este medic profitând de faptul că avea același nume de familie cu al unui cardiolog, a reușit să opereze în mai multe clinici din București, inclusiv la Spitalul Monza. După ce a fost condamnat, bărbatul a fugit din Italia, venind în România, sub o altă identitate, și a primit aviz de la Ministerul Sănătății pentru a profesa ca chirurg plastician, a scris ziarul Libertatea .


1508 afisari


Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings