Șefii serviciilor secrete aliate au decis înființarea Academiei de Informații NATO / "Ne confruntăm cu tot mai multe provocări din partea Rusiei" - Hotnews Mobile
1 € 4,7601 1 USD 4,2821miercuri 23 oct 2019

Șefii serviciilor secrete aliate au decis înființarea Academiei de Informații NATO / "Ne confruntăm cu tot mai multe provocări din partea Rusiei"

de DG Marţi, 4 decembrie 2018, 16:10
- a A+
Imagine
Oficialii serviciilor de informații aliate au aprobat cadrul pentru înființarea unei Academii de Informații NATO. La discuții, adjunctul secretarului general NATO a atras atenția asupra provocărilor din partea Rusiei, precizând că rolul comunității de intelligence este de a oferi cele mai bune informații cu privire la pericolele cu care se confruntă alianța.



Șefii organizațiilor civile, militare, de intelligence și de securitate aliate s-au întâlnit, pe 29 noiembrie, la sediul NATO la Bruxelles pentru discuții privind combaterea dezinformării, a atacurilor cibernetice și a mijloacelor tradiționale de spionaj, potrivit unui comunicat al NATO.

Conferința a fost deschisă de secretarul general Jens Stoltenberg, împreună cu președintele român al Comitetului de informații civile al NATO și președintele canadian al Comitetului militar de informații.

"Ne confruntăm astăzi cu tot mai multe provocări din partea Rusiei, care este din ce în ce mai sfidătoare, dar și cu terorism și instabilitate în Orientul Mijlociu. Rolul comunității de intelligence este de a gestiona aceste provocări și de a oferi aliaților cele mai bune informații și recomandări", a spus, asistentul secretarului general NATO pentru probleme de securitate și intelligence, Arndt Freytag von Loringhoven.

Ambasadorul Loringhoven a făcut referire la atacurile hibride printre care încercările de manipulare a alegerilor sau atacurile cibernetice vizând Organizația de Combatere a Armelor Chimice și tentativa de lovitură de stat din Muntenegru.

Ca urmare a deteriorării climatului de securitate din 2014, NATO a creat o nouă divizie intelligence care se ocupă de analiza amenințărilor de securitate, bazându-se însă pe informațiile furnizate de serviciile de informații ale statelor membre NATO.


1269 de afisari


Desteapta treaba !
Susufler0 [utilizator], Marţi, 4 decembrie 2018, 16:39
+3/3
Se vede ca o coc de ceva vreme !
Mai mult, Gabi vrea sa le propuna americanilor
Susufler0 [utilizator], Marţi, 4 decembrie 2018, 17:43
+3/3
sa se infrateasca Academia lor cu Academia lui ! :))))
inca 5 comentarii comenteaza
Cookie Settings