Angajații Metrorex au decis să intre în grevă generală marți sau miercuri, între orele 4.00 și 16.00. Lider sindical: Decizia este luată - Hotnews Mobile
1 € 4,7794 1 USD 4,3149joi 12 dec 2019

Angajații Metrorex au decis să intre în grevă generală marți sau miercuri, între orele 4.00 și 16.00. Lider sindical: Decizia este luată

de Redactia Joi, 15 noiembrie 2018, 10:40
- a A+
Imagine
Angajații Metrorex, care joi dimineță s-au aflat în grevă de avertisment pentru două ore, timp în care trenurile de metrou nu au circulat, au decis să facă grevă generală marți sau miercuri, potrivit liderului Sindicatului Liber Metrou, Ion Rădoi. Inițial, sindicatul anunțase că angajații vor intra în grevă luni.



După greva de avertisment de joi dimineață, când metroul nu a circulat între orele 4.00 și 6.00, a avut loc o ședință în care s-a stabilit ca angajații Metrorex să facă grevă marți sau miercuri.

"Da, (s-a decis - n.r.) continuarea acțiunii. S-ar putea să nu fie chiar luni, dar va fi marți sau miercuri, pentru că trebuie să ținem cont de minimul 48 de ore lucrătoare și am luat în calcul. Dar dacă avem foc continuu, aveam lejer 48 de ore pentru luni. Se pare că interpretarea juridică... nu contează tipul de unitate, ci conform celor încadrate pe săptămâni de lucru. Sigur (fac grevă, n.r.) între 4:00 și 16.00. Noi am hotărât deja azi, am stabilit după ce s-a terminat greva de avertisment. Urmează să informăm opinia publică în care dintre zile, în funcție de mobilizarea noastră. Hotărârea este luată", a declarat pentru Mediafax președintele Sindicatului Liber Metrou, Ion Rădoi.

Sindicaliștii de la metrou cer mărirea salariilor cu 42% și amenințau că vor declanșa greva generală luni dimineață.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, i-a acuzat de șantaj pe liderii sindicali și a spus că metroul din București nu a fost construit pentru bunăstarea acestora, iar acceptarea majorărilor salariale cerute de ei ar însemna ca prețul unei călătorii să crescă de la 2,5 la 4 lei.

"Așa ceva nu poate fi acceptat", a declarat Șova, care i-a avertizat pe sindicaliști că fiecare oră care trece fără a fi semnat contractul colectiv de muncă înseamnă o scădere de un procent din majorările salariale convenite. Ministrul a mai spus că Ion Rădoi vinde sindicaliștilor iluzii, solicitând, în cadrul negocierilor, o creștere salarială de 42%, care este ilegală, pentru că ar trebui corelată cu creșterea productivității.



6146 de afisari


42%?
I [utilizator], Joi, 15 noiembrie 2018, 10:45
+16/18
la privat se bucura daca primesc 5% si astia vor 42% dintr-un foc?
comenteaza
Cookie Settings