Novak Djokovic, visul neîmplinit al iubirii totale cu publicul și cum au reușit Federer și Nadal să își împartă fanii din lumea tenisului - Hotnews Mobile
1 € 4,6644 1 USD 4,0999miercuri 21 nov 2018

Novak Djokovic, visul neîmplinit al iubirii totale cu publicul și cum au reușit Federer și Nadal să își împartă fanii din lumea tenisului

de Adrian Ilincescu Joi, 8 noiembrie 2018, 8:56
- a A+
Imagine
Într-o eră dominată de Roger Federer și Rafael Nadal, Novak Djokovic a avut <îndrăzneala> să ridice capul și să se poziționeze în destule momente peste marii săi rivali. Un lucru nu a reușit însă (cel puțin până acum): să aibă parte de iubirea pe care fanii o arată necondiționat către Roger și Rafa. "Cred că totul se rezumă de fapt la lupta lui Djokovic cu el însuși, cu ideea de a fi iubit cu adevărat de spectatori. Cred că este limpede pentru toată lumea că până nu se vor retrage Federer și Nadal el nu va obține această dragoste" - Annabel Croft.



A stat sezoane întregi în umbra marilor săi rivali, fiind după cum se spunea la un moment dat "cel mai bun număr trei din istoria tenisului". Ambițios și serios peste măsură, Djokovic a reușit pas cu pas să demonteze jocul adversarilor, Federer și Nadal pierzând serios teren în fața sârbului.

Nole nu mai este nici pe departe în umbra celor doi, acesta având <strada sa> plină de strălucire, acolo unde a ajuns să expună deja 14 trofee de Grand Slam și 32 de titluri Masters (la doar un singur trofeu în urma liderului Nadal).

Imagine

Cu toate că s-a străduit și a vorbit în câteva rânduri deschis despre acest lucru, Djokovic nu a reușit, în pofida rezultatelor fantastice pe care le-a avut sezoane întregi, să cucerească necondiționat inima spectatorilor de tenis.

Djokerul are fani peste tot în lume (probabil cei mai mulți în Asia), însă rămâne în urma celor doi atunci când vine vorba de susținerea din tribune (cel mai bine se poate observa acest lucru în meciurile directe cu cei doi mari rivali).

"Djokovic este un băiat foarte respectuos, deștept și destul de popular. Este incredibil cum lumea se implică emoțional în <apărarea> favoritului lor. Piața era deja saturată, fanii lui Federer și ai lui Nadal împărțind oarecum lumea tenisului în două parți de sezoane bune", a precizat Pat Cash, câștigător al Wimbledon-ului în 1987, citat de presa Australiană.

Federer, eleganța și loviturile care au cucerit generații

"Federer este foarte popular, pe lângă modul său elegant de a fi, pentru că pe undeva a reușit să readucă stilul vechi de tenis într-o eră în care forța este la putere în sportul alb.

A combinat foarte bine perioadele, reușind pe deasupra să aibă și cele mai bune rezultate din istoria acestui sport (20 de Grand Slam-uri). Stilul clasic, pregătire modernă, rachete de ultimă generație, grație. Cam acesta a fost felul prin care Roger Federer i-a cucerit pe fani" - Pat Cash.

Dacă mai facem un pas în istoria tenisului, îl <primim> la pachet pe Rafael Nadal. Sportiv construit parcă pentru a se duela cu Federer. A adus emoția pe teren ca nimeni altul, stilul său la sacrificiu cucerind și motivând pe mulți să își îndrepte atenția către el și către tenis. Adăugăm mentalul său de fier și forehand-ul unic în istoria tenisului (cu atât de mult topspin) și am obținut <întregul> adus de sportivul din Manacor pe terenurile de tenis.

Federer vs Nadal, atunci când extremele se atrag

Avem doi mari campioni cu stiluri total diferite, eleganță vs putere. Duelurile lor nenumărate au stat mărturie că extremele se atrag, meciurile elvețianului cu spaniolul fiind (multe din ele) adevărate capodopere.

Imagine


Doi regi e suficient, nu prea mai e loc pentru un al treilea

Cu doi regi deja în lumina reflectoarelor, era foarte greu să fie "acceptat" un al treilea. Sigur, Nole are fanii săi în toate colțurile lumii, însă niciodată aceștia nu au fost la nivelul celor pe care îi au Roger și Rafa (ordinea este aleatorie).

"Djokovic și Murray au reprezentat următorul pas în istoria tenisului, cei doi fiind <baieții noi din oraș>. Sârbul și scoțianul și-au propus să <omoare> regii, iar nimeni nu-și dorește ca regii lor atât de populari să fie <omorâți>", spunea Pat Cash la un moment dat.

Djokovic a reușit să domine autoritar câteva sezoane circuitul ATP, poate cum nu au făcut-o niciodată Roger și Rafa. Cu toate acestea, jocul său nu are poezia lui Federer sau expresivitatea lui Nadal de pe teren. Este defensiva dusă la rang de artă, stilul său nefiind unul sclipitor. Foarte eficient, dar nu sclipitor", subliniază același Pat Cash.

Imagine

Din motive raționale, Novak a pornit <rău> încă de la început, senzația fiind aceea că a încercat să <fure> tronul a doi dintre cei mai iubiți jucători din istorie (a și reușit parțial, sârbul conducându-i pe cei doi la meciurile directe).

Novak Djokovic vs Rafael Nadal 27-25
Novak Djokovic vs Roger Federer 25-22

Cu cât a arătat că poate fi cel puțin la același nivel cu cei doi titani, popularitatea lui a scăzut în rândul celor care aveau deja un favorit clar în circuitul ATP, iar baza de fani de care se bucură Roger și Rafa este una imensă.

Au fost meciuri în care Novak a arătat un nivel incredibil împotriva lui Roger și a lui Rafa, însă publicul efectiv nu i-a acordat <coroana>, lumea manifestându-se în multe momente precum la Cupa Davis. În acest fel, "prăpastia" dintre Djokovic și o parte însemnată a spectatorilor s-a tot adâncit.

Djokovic și personalitatea sa divizată

"Novak a dat o altă perspectivă a lucrurilor care se petrec în spatele scenei. Vorbește și joacă articulat, cerebral. Nu poți ajunge la acest nivel dacă nu ai ceva de <oțel> în interiorul tău. Acolo începe totul, în interior. Cred că totul se rezumă de fapt la lupta lui Djokovic cu el însuși, cu ideea de a fi iubit cu adevărat de spectatori. Cred că este limpede pentru toată lumea că până nu se vor retrage Roger și Rafa el (n.r. Novak) nu va obține această dragoste" - Annabel Croft , citată de Tennis World.

"Există o personalitate divizată în ceea ce-l privește pe Novak. Acum este calm, liniștit și vorbește despre orice, iar în momentul următor transmite tuturor tensiunea imensă pe care o resimte pe teren. Chiar dacă vrea să arate că este din nou de neînvins, există vulnerabilități care se află în interior", a concluzionat Annabel Croft (fostă jucătoare de tenis și jurnalistă de-a lungul timpului pentru Eurosport și Sky Sports).

Una din ultimele <răfuieli> dintre Djokovic și spectatori a avut loc la Masters-ul de la Paris (disputat săptămâna trecută), atunci când Novak a avut mai multe gesturi de iritare la adresa spectatorilor care-l susțineau necondiționat pe Roger Federer în semifinala câștigată până la urmă de sârb. Au fost momente în care Nole și-a atras antipatia unora dintre cei prezenți la partidă, acesta primind și o <porție> mică de fluierături.

Imagine


Câteva din momentele în care Novak a avut răfuieli cu publicul:









Djokovic si conferința de presă după eliminarea de la Roland Garros 2018:

2038 de afisari


...
tirolez [utilizator], Joi, 8 noiembrie 2018, 10:04
+2/2
Probabil dupa ce se vor retrage cei 2, va mai prinde si el o feliuta in plus de popularitate daca next gen ramane la fel de palid.
unul
insist pana la capat [utilizator], Joi, 8 noiembrie 2018, 10:21
+1/3
i-am acordat incredere Djokerului in anii 2011 si 2015 ca tenismen, insa ca persoana a dezamagit prin atitudinea lui fata de ceilalti si mai ales fata de spectactorii care ii sustin neconditionat pe Federer si Nadal (chiar pe ambii, nu doar unul dintre ei), dar nu voi uita niciodata dezamagirea Djokerului de a nu-l taxa pe tacsu cand i-a facut, prin 2013, oportunisti pe Federer si Nadal, ceea ce mi-a spus totul despre Djoker!
inca 2 comentarii comenteaza