Guvernul fragil al Angelei Merkel în faţa unor scrutinuri periculoase - Hotnews Mobile
1 € 4,6669 1 USD 4,0761sâmbătă 20 oct 2018

Guvernul fragil al Angelei Merkel în faţa unor scrutinuri periculoase

de I.B. Vineri, 12 octombrie 2018, 2:40
- a A+
Imagine
După o succesiune de crize guvernamentale, familia conservatoare a Angelei Merkel se teme acum de două eșecuri electorale: în Bavaria, duminică, și apoi în Hessa, la sfârșitul lui octombrie, care ar slăbi şi mai mult coaliția tot mai fragilă a cancelarului german, potrivit La Libre , citat de Rador.



Merkel însăşi şi-a chemat trupele la ordine: "Suntem la câteva zile distanță de nişte alegeri regionale foarte importante în Bavaria și Hessa și de aceea vreau să îndemn toată lumea (...) să se adreseze acum alegătorilor și să înceteze cu certurile". Căci de la alegerile legislative din septembrie 2017, șefa guvernului nu a mai avut viaţă ușoară, confruntată fiind cu consecințele politice ale deciziei sale din 2015 de a deschide porţile Germaniei pentru mai bine de un milion de solicitanți de azil.

Handicapată de ascensiunea extremei drepte reprezentată de Alternativa pentru Germania (AfD), Angela Merkel a avut nevoie de șase luni pentru a forma o coaliție, încheiată în cele din urmă cu social-democrații, altminteri foarte recalcitranți. Apoi, aliatul conservator bavarez (CSU) s-a răzvrătit. Ministrul de interne, Horst Seehofer, a riscat de două ori să provoace căderea  guvernului, mizând pe teme dragi lui - AfD - pentru a-și recâștiga terenul pierdut în vederea alegerilor bavareze de duminică.

Potrivit sondajelor, această strategie de dreapta nu a convins alegătorii ispitiți de extrema dreaptă. Mai degrabă i-a făcut să fugă pe cei mai moderaţii către Verzi, care pot spera să ajungă pe locul al doilea. CSU bavarez a căzut astfel la 33-35% din intențiile de vot, un nivel istoric scăzut, sinonim cu pierderea majorității absolute. Un adevărat seism în acest bastion conservator, unul dintre cele mai bogate landuri din Germania.

În Hessa, CDU-ul d-nei Merkel nu stă mai bine în sondajele de opinie. Şi aici, Verzii și AfD profită de situaţie, iar Volker Bouffier, șeful guvernului regional și un apropiat al cancelarului, este departe de a fi sigur că poate să se mențină la putere. Dacă aceste rezultate se vor confirma, constituirea unor executive regionale stabile se anunţă acrobatică. Și, probabil, vor reînvia nemulțumirea în tabăra conservatoare și vor alimenta dezbaterea cu privire la succesiunea cancelarului, la putere din 2005 și al cărui mandat expiră în 2021.

Din acest an, problema nu mai este tabu. Ambiţioşii își fac auzită vocea, la fel ca și apelurile de a renunţa la liderul centrist și la strategia compromisului permanent care i-a adus succesul d-nei Merkel mai bine de un deceniu. "Nu mai există nicio îndoială, este necesară schimbarea metodei", estimează, în săptămânalul "Der Spiegel", influentul deputat creștin-democrat Norbert Röttgen, evocând "dorința de schimbare" din tabăra alor săi.

Aleşii CDU-CSU au tras deja primul semnal de alarmă prin alegerea unui nou lider al grupului parlamentar împotriva d-nei Merkel, însă fidel d-nei Merkel. Însuși cancelarul trebuie să se confrunte în curând cu un vot al militanților pentru a-și păstra președinția partidului. "Cred că următorul congres al CDU de la începutul lunii decembrie va fi decisiv", remarcă domnul Röttgen.

Situația este cu atât mai complicată pentru cancelar, cu cât nemulţumirile alor săi, aliații ei din guvernul SPD, sunt tot mai mari. De la începutul legislaturii, social-democrații, a căror popularitate continuă să se scufunde, îşi pun întrebări cu privire la oportunitatea rămânerii la putere. Dar sondajele din Bavaria și Hessa se anunţă încă o dată dezastruoase pentru cel mai vechi partid din Germania.

O ieșire din coaliție pentru a vindeca rănile este acum un scenariu pe care îl preconizează chiar şi Wolfgang Schäuble, președintele Camerei Deputaților și veteran al CDU. "Dacă SPD nu mai poate funcţina într-o zi, lumea nu se va prăbuşi din această cauză (...) Cred că vom reuși să avem un guvern stabil cu un guvern minoritar", a spus el într-un interviu acordat  cotidianului "Bild".

Pe de o parte, social-democrații și conservatorii sunt în bernă, iar, pe de altă parte, Verzii și extrema dreaptă sunt în plină ascensiune. "Acesta este amurgul puterii lui Merkel în Germania, iar CDU/CSU vor fi nevoite să se gândească ce tip de alianță doresc pentru a rămâne la putere", a declarat Sudha David-Wilp, politolog la Fondul Marshall German.
0 afisari


Niciun comentariu
comenteaza