Pep Guardiola și dorința finalului de carieră - La ce echipă vrea să revină într-o zi - Hotnews Mobile
1 € 4,6590 1 USD 0,7549joi 15 nov 2018

Pep Guardiola și dorința finalului de carieră - La ce echipă vrea să revină într-o zi

de Silviu Dumitru Joi, 13 septembrie 2018, 11:27
- a A+
Imagine
Pep Guardiola, în prezent antrenor la Manchester City, în vârstă de 47 de ani, a dezvăluit că își dorește să se întoarcaă într-o zi la o echipă din trecutul său.



Pep a recunoscut că își dorește să revină într-o zi la Barcelona, echipă cu care a câștigat 14 trofee (în 19 competiții) în perioada 2008-2012, cât a fost antrenor pe Camp Nou.

Cariera de antrenor a lui Guardiola a început la echipa secundă a Barcelonei, în sezonul 2007-2008, înainte ca acesta să fie numit antrenor principal la prima echipă, în locul lui Frank Rijkaard.

Guardiola a declarat își dorește să revină la academia de tineret a Barcelonei într-o zi.

"Voi termina unde am început.. ultimii mei pași vor fi la echipele de tineret, sper eu că la Barca. Nu mai pot antrena echipa mare, pentru că nu mai sunt același (n.r. din perioada 2008-2012) și nici modul în care mă văd ei nu mai este același. Am avut cea mai bună perioadă din viața mea acolo, când lumea era la picioarele noastre, cu niște jucători incredibili. Mă aflam la o vârstă fantastică la care îmi doream să cuceresc lumea. Am făcut asta cu niște jucători incredibili, un președinte tânăr (n.r. Joan Laporta), Txiki Begiristain... a fost o generație de jucători extraordinară și cel mai bun jucător din lume (n.r. Lionel Messi). Stelele s-au aliniat", a spus Pep Guardiola.

În perioada petrecută la Barcelona, Guardiola a câștigat de trei ori LaLiga, de două ori Cupa Spaniei, de trei Supercupa Spaniei, două trofee de Liga Campionilor, două Supercupe ale Europei și de două ori Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA.
963 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza