Utile: Renovare casa: recomandări pentru recondiționarea unei locuințe vechi; Efect miraculos. Ce se întâmplă dacă mănânci varză roșie crudă sau murată;Castane: beneficii şi mod de consum - Hotnews Mobile
1 € 4,6605 1 USD 3,9612miercuri 26 sep 2018

Utile: Renovare casa: recomandări pentru recondiționarea unei locuințe vechi; Efect miraculos. Ce se întâmplă dacă mănânci varză roșie crudă sau murată;Castane: beneficii şi mod de consum

de Crăița Ciobotaru Miercuri, 12 septembrie 2018, 3:46
- a A+
Imagine
Renovare casa: recomandări pentru recondiționarea unei locuințe vechi.  Renovarea unei case vechi reprezintă un proiect foarte ambițios, dar dacă trebuie sau îți dorești să te apuci de un astfel de proces, ar fi bine să te pregătești temeinic. Vei avea nevoie atât de un buget cât și de foarte multă răbdare. Dacă vrei să treci rapid și bine de renovarea casei tale vechi, te sfătuim să respecți recomandările de mai jos, scrie libertatea.ro



Efect miraculos. Ce se întâmplă dacă mănânci varză roșie crudă sau murată.  Varza roșie conține până la opt ori mai multă vitamina C decât varza albă, mai multă vitamina C decât portocalele, iar pigmenții care-i dau culoarea roșie o desemnează medicament natural. Varza roșie conține de câteva ori mai multe vitamine decât surata sa verde-albă, iar punctul forte al acestei legume este constituit de bogăția de pigmenți care îi dau culoarea purpurie-violacee și care au un efect de stimulare a imunității, antitumoral și antioxidant extrem de puternic, conform doctorulzilei.ro

Castane: beneficii şi mod de consum.  Cu parfumul lor deosebit, atunci când sunt coapte, castanele amintesc de bucuria zilelelor copilăriei. Există mai multe varietăţi de castane comestibile, care nu trebuie confundate cu cele sălbatice. Castana conţine tot atâta vitamina C cât lămâia. Nutritivă şi calorică, făina de castane conţine 75% glucide. Castanele furnizează vitamine (B, C, E), minerale (mangan, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, sodiu, fier, cupru) şi fibre, scrie csid.ro

Cele mai bune alimente pentru o inimă sănătoasă.  Ceea ce mănânci se reflectă atât în aspectul fizic, cât şi în starea de bine. Cu cât mesele tale sunt mai neregulate şi pline de prăjeli, grăsimi şi zahăr, cu atât corpul va avea mai mult de suferit. Dacă te ştii având probleme de circulaţie şi de inimă, uite ce trebuie să pui cât mai des pe masă! Peştele gras (scrumbia şi somonul) reduce în mod evident riscul bolilor cardiace, pentru că uleiul de peşte scade tensiunea arterială, sporeşte cantitatea de colesterol "bun" (HDL) din sânge, subţiază sângele şi previne formarea cheagurilor, scrie click.ro

Cancer pulmonar: ce rol are imunoterapia.  Cancerul pulmonar a ajuns principala cauză de mortalitate în rândul bărbaţilor diagnosticaţi cu cancer şi se situează pe locul 4 în rândul femeilor, după cancerul de sân, cancerul de col uterin şi cancerul colorectal, asta în ţara noastră. La nivel mondial, cancerul pulmonar cauzează cel mai mare număr de decese – peste un milion de oameni pierd lupta cu această boală, în fiecare an- în timp ce, în Europa, această afecţiune reprezintă o cincime din totalul cazurilor de cancer înregistrate la nivelul continentului - peste 250.000 de oameni au decedat ca urmare a diagnosticării cu această boală, numai în anul 2014, conform csid.ro
2122 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza