Oficial american: Vom păstra soldații în Irak atâta timp cât credem că este necesar - Hotnews Mobile
1 € 4,6590 1 USD 4,1340miercuri 14 nov 2018

Oficial american: Vom păstra soldații în Irak atâta timp cât credem că este necesar

de G.S. Duminică, 19 august 2018, 15:48
- a A+
Imagine
Forțele americane vor rămâne în Irak atât timp cât este necesar pentru a stabiliza regiunile controlate anterior de Stat Islamic, a declarat un reprezentant al coaliției internaționale coordonate de Statele Unite, informează Reuters, citată de Mediafax.



"Vom păstra trupele acolo atâta timp cât credem că este necesar (...) Motivul principal, după înfrângerea militară a ISIS (Stat Islamic), este stabilizarea și trebuie să fim acolo pentru asta, deci acesta este unul din motivele pentru care vom menține o prezență", a declarat colonelul Sean Ryan, în cadrul unei conferințe de presă la Abu Dhabi.

Numărul militarilor americani ar putea însă să scadă, în funcție de când alte țări NATO vor trimite trupe să ajute la pregătirea forțelor armate irakiene, a adăugat oficialul, precizând că în acest moment sunt aproximativ 5.200 de militari americani în Irak.

Alți aproximativ 2.000 de militari americani sprijină eforturile Forțelor Democratice Siriene, o alianță de miliții kurde și arabe, de eliminare a ultimelor bastioane din Siria ale rețelei teroriste Stat Islamic.
713 afisari


.
Moarte democratiei reprezentative! [utilizator], Duminică, 19 august 2018, 16:59
+3/3
Hehe... Sa fi zis Putin asa ceva despre Siria sau Transnistria... Ce scandal ar fi facut trollisorii CIA de pe aici...
Daca US nu invada Irak azi nu exista ISIS.
quietguy58 [utilizator], Duminică, 19 august 2018, 17:35
+2/2
Daca US nu invada Irak azi nu exista ISIS, nu exista tot acest terorism, Europa nu ar fi fost invadata de musulmani, etc, samd
comenteaza