Românii consumă în mod ostentativ ca să arate că au lucruri scumpe. În America întâlnim un comportament opus - VIDEOinterviu despre educația noastră financiară cu Irina Anghel Enescu - Hotnews Mobile
1 € 4,6559 1 USD 3,9517duminică 23 sep 2018
Ce si cum stiu romanii despre bani - Proiect sustinut de BCR

Românii consumă în mod ostentativ ca să arate că au lucruri scumpe. În America întâlnim un comportament opus - VIDEOinterviu despre educația noastră financiară cu Irina Anghel Enescu

de Eugen Istodor Luni, 2 iulie 2018, 10:37
- a A+
Imagine
Irina Anghel Enescu a crescut cu bani de la bunicul. A realizat după 1990 că lucruri simple îi lipsesc pentru o viața fără pretenții. A aflat valoarea banilor făcând comerț studențesc: produse turcești-desfacere românească. Și niciodată n-a uitat măsura: contează să te descoperi. Banii sunt, vin, pleacă, tu trebuie să știi mereu să citești pe ce lume trăiești și care-s dorințele tale cu care-ți treci viața. Este astăzi în topul personalităților Europei noastre. ​Uite ce-nseamnă să fii sincer. Ce-nseamnă să pui punctul pe i. Să te cunoști pe tine însuți. VIDEO-interviul face parte din proiectul de educație financiară PERSPEKTIVA.




Am început să văd că banii pot schimba dramatic condițiile de viață ale oamenilor

Reporter: Când ai avut nevoie de bani prima oară? De unde i-ai luat?  
Irina Anghel-Enescu: Cred că unul dintre lucrurile pe care le-am simțit a fost după revoluție, când am început să văd că banii pot schimba dramatic condițiile de viață ale oamenilor. Și îmi aduc aminte de niște lucruri pe care le consideram absolut luxoase la momentul ăla. Visam, de exemplu, să am pastile Coldrex când sunt răcită. Era o chestie fantastică. Iarăși, mi se părea un lux suprem să folosești dischete de demachiat. Mă uitam la oamenii care aveau mulți bani și cam astea erau lucrurile care mi se păreau un semn al lipsei de grijă față de bani.  

În familia noastră bunicul a fost sursa banilor

Reporter: Iarăși întrebarea: de unde i-ai fi luat? Părinți, începusei deja să câștigi?  
Irina Anghel Enescu:  Înainte de `90 luam bani de la bunicul. În familia noastră el a fost sursa banilor. Bunicul era preot, un preot cu mult har care muncea extrem de mult. Ceea ce se întâmpla este, însă, că părinții mei, pe măsură ce bunicul îmbătrânea, îmi cenzureau cheltuielile. Am fost învățată să trăiesc cu mult mai puțin decât aveam pentru că ei încercau să mă pregătească pentru o situație de consum mai restrânsă, în viitor. Deci înainte de `90, mă duceam la bunicul. 

Imagine


După '90, împreună cu colegi de facultate cu 10 pe linie am plecat în Turcia și am făcut comerț

Reporter: De capul tău când ai fost?
Irina Anghel Enescu:  După aceea, după ce am intrat la facultate, am făcut o chestie care cred că m-a ajutat foarte mult, mai ales că vin dintr-o familie de oameni prea așezați aproape, care întotdeauna evitau orice risc și făceau lucrurile așa cum trebuie.



Țin minte că împreună cu doi colegi de facultate, toți bursieri de merit și cu 10 pe linie, am plecat în Turcia cu un autocar și am cumpărat, din bursă, de la fețe de masă, la fulare și fuste, pe care le-am dat ulterior colegilor cu un profit. Și a fost un an absolut extraordinar din viața mea pentru că am putut să fac cu banii ce am vrut eu. A fost o senzație extraordinară pentru că eram de folos (lucrurile pe care le-am adus erau foarte apreciate), dar și pentru că mă simțteam și independentă. Cred că libertatea asta, practic valența asta a banilor de a-ți permite să faci ce vrei, este ceea ce ne ajută mult. Și de ce suntem atât de dependenți de bani? 

Pentru că banii, până la urmă, creează dependență. 

De aia ne uităm în jurul nostru și nu înțelegem ce se întâmplă: toată lumea vrea bani, și vrea mai mulți bani. Și, la un moment dat, te întrebi: "Dom`le, dar nu le-ajunge?" De fapt, îți dai seama, că nimănui nu ajunge. E foarte rar să vezi oameni care, după ce au acumulat averi colosale, spun: "Da, e destul." Pot să dea o parte din banii ăia, dar nu e un sentiment de îndestulare, e un sentiment de filantropie, ceea ce cred că e un pic diferit. 

În copilărie era sentimentul ăsta de anxietate legată de bani

Reporter: Dar lecția de educație financiară, cine ți-a dat-o, bunicul? Crezi că părinții au fost mai eficienți? Sau iată, această escapadă în Turcia, unde ai reușit să ai proprii bani? 
Irina Anghel Enescu: Eu cred că atunci când suntem mici învățăm prin absorbție, observând ce se întâmplă în jurul nostru, mult mai mult decât din ceea ce ni se spune. Și cred că unul dintre lucrurile pe care le-am simțit în copilărie era sentimentul ăsta de anxietate legată de bani. Încă o dată, în niște condiții în care, mă rog, nici comunismul nu îți permitea să consumi nesfârșit, și nici nu am avut niște probleme financiare deosebite. Dar îmi amintesc că mama se lăuda cu faptul că mă învățase ca, atunci când vedeam o păpușă care îmi plăcea sau un ursuleț (că nu eram chiar așa dornică de păpuși), să mă gândesc că, dacă am fi fost milionari, atunci mi-ar fi luat păpușa. 

Ceea ce se întâmpla era că vedeam păpușa și spuneam: "Mamă, nu-i așa că dacă am fi fost milionari, mi-ai fi luat păpușa aia?" 

Adică aveam nevoie de un "da", dar nu era un "da" care ducea la achiziția păpușii.

Imagine
 

Și am stat la un moment dat să mă gândesc dacă sunt de acord cu modalitatea asta de a educa pe cineva, sau nu. Și am trecut printr-o perioadă în care am considerat că e foarte toxic. Acum cred că e o perspectivă și mi-a ajutat ulterior. Dar, sincer, dincolo de orice chestiune pe care cineva vrea să o inoculeze prin predici, prin explicații, prin teorie, ceea ce se întâmplă atunci când ni se formează niște chestiuni fundamentale legate de o valoare precum e banul, este faptul că observăm comportamentul celor din jurul nostru și ne dezvoltăm niște deprinderi și niște reacții: unele dintre ele sunt de mimetism, altele sunt, poate, de respingere. Dar mă uit cu atenție la chestia asta pentru că am un băiețel, și el trăiește între două culturi diferite, și mă uit cum ar putea să vadă el lucrurile. Mai ales că societățile în care trăiește el, anume cea românească și cea americană, sunt foarte diferite din punctul de vedere în care se raportează la bani, cel puțin la o categorie socială mai de sus.

Să nu te stresezi că îți lipsește ceva ce poate fi important

Reporter: Ai vorbit despre un fel de promisiune a banilor. Ce înseamnă să ai bani cu adevărat? 
Irina Anghel Enescu: Din punctul meu de vedere înseamnă exact să nu te stresezi că îți lipsește ceva ce poate fi important. Și de asta, valoarea pentru a fi bogat diferă foarte mult de la individ, la individ și de la societate, la societate.  
Reporter: Ce înseamnă să ai cât îți dorești? Privind în urmă, ce înseamnă pentru tine "cât îmi doresc"? Care este această limită a dorinței? Mai ales că știm că vorbim și de nelimita lăcomiei? Când te poți opri și ce înseamnă acest "bă, atât vreau, cu atât voi putea să trăiesc toată viața"? 
Irina Anghel Enescu: Mi-e greu să vorbesc de o sumă pentru că, până la urmă, sunt două componente în bogăție: este ceea ce americanii numesc "disposable income", adică banii pe care îi ai și pe care poți să îi cheltuiești, și mai iau ceva în considerare, capacitatea ta de a produce alții. Și de aceea, cumva, rezist ideii acesteia de a pune o sumă. Mai ales că mi se pare că depinde foarte mult și de loc. Adică, într-un loc, nevoile sunt mai mici, într-alt loc, nevoile sunt mai mari. Dar repet: eu cred că este foarte important să fii într-o zonă de confort. 

Ce mă surprinde pe mine destul de tare atunci când vin în România este că nevoile mele cresc. 

E surprinzător. În România se manifestă puternic un concept care a fost introdus publicului la sfârșitul anilor 1800 de un economist american, care se cheamă "conspicuous consumption". Și, dacă mă gândesc acum cum se traduce, cred că am putea spune că e un "consum ostentativ". Adică, am consumul care ține de nevoile noastre personale și, după aceea, este un consum care ține de niște lucruri de care nu am neapărat nevoie, dar care sugerează că sunt într-o anumită clasă și că aparțin unei anumite categorii. Și că, mai ales, am bani. El a observat fenomenul acesta la momentul respectiv în Statele Unite și, după cum știm, a condus la o întreagă apariție de brand-uri și de lucruri care fac mult mai mult decât să servească strict scopul funcțional: poziționează deținătorul lucrurilor respective în societate, deasupra altora sau în aceeași categorie, cu unii cu care vrea să fie în aceeași categorie. Eu nu simt foarte mult această presiune în zona în care suntem noi în America, pentru că este o una mai degrabă academică, în care oamenii se raportează unii la alții pe alte criterii. 

În România contează extrem de mult ce mașină ai, contează extrem de mult cum te îmbraci, nu numai din punct de vedere al esteticii, ci si din punct de vedere al etichetei hainelor pe care le ai. 

Una dintre diferențe este că aici consumăm în mod ostentativ ca să arătăm că avem niște lucruri scumpe, iar în America, în unele zone, vezi un comportament opus. Așa cum exista înainte termenul de "conspicuous consumption", acum au ajuns să aibă "conspicuous non-consumption".



Mai exact, consum foarte redus și lucruri ostentativ de ieftine, exact ca să arăt că nu îmi trebuie nimic. Îmi amintesc de o pățanie pe care am avut-o anul trecut, la ziua unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei din America. Familiile noastre sunt prietene, ne înțelegem foarte bine, atât noi, cât și copiii. Nu îi lipsește nimic, are o poziție foarte înaltă într-unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume și mă gândeam ce cadou să îi faci? 

Că, până la urmă, are de toate, banii nu sunt o problemă, nu îi trebuie nimic. 

În același timp, ei au reușit să ne facă cele mai potrivite cadouri, ceea ce ne doream mai mult: bilete la spectacolul de operă și așa mai departe. În timp ce mă frământam, mă întâlnesc cu alt prieten din România și zice: "Uite, îți dau o idee: îi iei niște butoni care sunt și la magazinul ăla, i-au făcut acum din argint și arată, de fapt, ca ăia din platină, care sunt 20.000 de dolari." Așa, în primul moment, gândindu-mă românește, avea un oarecare sens, dar după aceea mi-am adus aminte de el și am spus că nu știu dacă o să îi facă plăcere să primească o pereche de butoni. Deși, dacă te gândești la ce vezi în Romania: bani, investiții, nivel înalt, cum să nu poarte cămăși cu butoni scumpi? M-am tot fâțâit, și, până la urmă, m-am dus, am luat butonii, dar i-am făcut cadou prietenului care mi-a făcut sugestia, nu celui pentru care căutam inițial cadou. Lui i-am luat o carte. Și când ne-am văzut de ziua lui numai noi, cele două familii, am spus: 

"Uite, realitatea este că am ezitat între o carte și butonii ăia și nu m-am simțit confortabil cu butonii." Și el a zis: "Ai făcut foarte bine. Nu numai că nu port butoni, dar acum la noi tendința este să fim cât mai modești."   

Ca să înțelegeți, el are o poziție foarte înaltă la unul dintre fonduril de private equity care fac investiții de multe miliarde de dolari. Deci vârful financiar al lumii. Și zice: "Hai, să îți arăt ceasul meu! Te-ai uitat vreodată la ceasul meu?" Eu, obișnuită ca pe aici, că toată lumea are niște ceasuri spectaculoase, m-am uitat la ceasul lui și am spus: "Ce-i cu el?" Zice: "Toți la birou avem așa." Și zic: "Dar care e caracteristica extraordinară a ceasului ăstuia?" –"E cel mai ieftin ceas care se găsește pe Amazon – costă 12 dolari." Și așa am ajuns să vorbim de ideea asta, de non-consum ostentativ. Așa cum în unele părți ale lumii se consumă mult ca să ieșim în evidență, în altele au ajuns să încerce să caute discreția cu orice preț. 

Reporter: Vorbeai de România, vorbeai de America, nu cumva te simți în nesiguranță aici? Nu e un amestec de coduri sociale, de rătăciri de acest tip? Și atunci ai un sentiment de nesiguranță: "nu știu ce se potrivește". Irina Anghel Enescu: Dar eu sunt de aici! Am, mai degrabă, un sentiment de nesiguranță în alte lumi. Reporter: Nu sunt așezate lucrurile, în sensul ăsta, la noi. 
Irina Anghel Enescu: Da, cred. Nu, nu sunt așezate. Întrebarea este cum se așază. Nu trebuie neapărat să se așeze ca în America. Și America le are pe ale ei. 
Reporter: Cum se așază? 
Irina Anghel Enescu: În timp. 

Cine este Irina Anghel Enescu  

Managing Director South Eastern European Private Equity and Venture Capital Association si membru in Comitetul Reprezentantilor al Asociatiei Europene de Venture Capital (InvestEurope). 
Fondator si Presedinte Triple Helix, un ONG dedicated promovarii antreprenoriatului, educatiei si leadership-ului.  
A calatorit in scopuri profesionale in peste 40 de tari si a fost vorbitor la evenimente de prestigiu pe 4 continente, invitata de universitati de elita sau de guvernele diversele state. 
Advisor la Harvard Innovation Lab si expert la Said Business School la Universitatea Oxford. 
Membru al boardurilor mai multor organizatii nationale si internationale; membru in juriile unor competitii europene sau globale in domeniul antreprenoriatului, inovarii sau educatiei. 
In 2012 a fost selectata de Girls in Tech London printre “top 100 women in tech in Europe", Forbes Magazine a inclus-o de mai multe ori in top 50 cele mai influente femei din Romania si s-a regasit in mai multe editii ale top 100 Foreign Policy Romania.
A fost recunoscuta ca Eisenhower Fellow in 2008 alaturi de alti 24 de lideri din toata lumea, a devenit Mason Fellow la Harvard in 2009 iar Forumul Economic Mondial de la Davos a inclus-o in grupul select al Young Global Leaders in 2014. 
Absolventa a Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti, detinatoare a unei diplome in drept comparat de la Faculte Internationale de Droit Compare Strasbourg; a absolvit MBA-ul organizat de HEC Montreal si University of Ottawa si are o diploma de MPA (Master in Public Administration) de la Universitatea Harvard.

CITESTE interviurile campaniei de educatie financiară PERSPEKTIVA: 

Antropologul Vintila Mihailescu: Dacă aveam, aveam, dacă nu, nu aveam și cu asta basta. Poate să sune oricât de paradoxal, poate chiar ipocrit, dar pe bune, așa e! 

Antropologul Vintila Mihailescu: Imaginatia a facut istoria omului si a banului sau 

Pe istoricul Bogdan Murgescu Tatal l-a invatat chiverniseala, iar Romania l-a facut sa inteleaga coruptia

Bogdan Murgescu: Romania inapoiata, care dezvolta bazaconii: "Granarul Europei", asuprirea straina ne-a oprit dezvoltarea, Ceausescu reformatorul  

Psiholog Aurora Liiceanu: "Educatia financiara la romani e zero, educatia sexuala la romani e zero. Educatia juridica la noi e zero" 

Psihologul Aurora Liiceanu: ​Voyerism, fudulie, bârfă, lăcomie - toate s-au lipit de românul de astăzi. Partea a doua a interviului despre educație financiară

Sergiu Cristian Manea, CEO BCR: "România a navigat pe ape liniștite. De ce vedem o Românie imprevizibilă? Pentru că cei ca mine n-au vorbit destul de mult de câte ori au avut ocazia"

12992 de afisari


!
tudorr [utilizator], Luni, 2 iulie 2018, 12:26
+19/19
In occident intalnesti familii care sunt bogate de zeci, sute de ani, nu de 2-3 ani de cand au intrat in politica si in alte medii infractionale! De aici si diferenta intre cum isi gestioneaza banii si cum se prezinta in societate!
tipic
gelu antigelu [utilizator], Luni, 2 iulie 2018, 13:03
+16/16
Tendinta puternica de a epata este tipica societatilor primitive unde "sclipiciul" conteaza mai mult decat esenta. Practic este nevoia disperata de recunoastere si acceptare sociala, care culmea nu are cum sa-si atinga tinta. Nu asa.
Adica tu un taran parvenit, cu lacune majore in general iti cumperi o masina scumpa, sau te faci vanator in ideea ca astfel ajungi sa apartii unei elite si sa fii recunoscut ca atare. In realitate vei fi recunoscut exact de toapele ca tine, ceea ce nu te ajuta prea mult. Iar cei ce iti sunt superiori ca nivel general te vor privi in continuare dispretuitor, ba chiar mai dispretuitor decat daca ai sta in banca ta. si ceea ce e cel mai dureros nu se vor asocia cu tine. Asta e "povara" acestor oameni. Au nevoie sa-si cumpere respectul pe bani multi si e doar ceva de suprafata.
inca 39 de comentarii comenteaza