Gabriela Firea și-a redeschis contul de Facebook / Postarea despre "aparatul soroșist de propagandă" care ar fi demarat "compromiterea evenimentului" a fost ștearsă - Hotnews Mobile
1 € 4,6569 1 USD 4,0889sâmbătă 18 aug 2018

Gabriela Firea și-a redeschis contul de Facebook / Postarea despre "aparatul soroșist de propagandă" care ar fi demarat "compromiterea evenimentului" a fost ștearsă

de N.O. Joi, 14 iunie 2018, 16:29
- a A+
Imagine
Primarul Capitalei Gabriela Firea şi-a redeschis joi pagina de  Facebook , după ce şi-a închis-o de mai multe ori în 24 de ore, de luni seară până marţi seară. Ea și-a închis pagina de Facebook după avalanșa de comentarii negative lăsate de internauți la postarea ei în care acuza "aparatul soroșist de propagandă" pentru faptul că a fost huiduită pe Arena Națională. La redeschiderea paginii nu mai apare postarea în cauză.



Luni, Gabriela Firea și-a închis pagina de Facebook pentru a o reactiva marţi după-amiază, iar la postarea privind "aparatul soroșist de propagandă" care ar fi vinovat pentru că a fost huiduită pe Arena Națională la ceremonia pentru Simona Halep rămăseseră doar circa 100 de comentarii pozitive și cu felicitări la adresa ei, potrivit News.ro.

La numai o oră de la reactivare, marți, pagina a fost din nou dezactivată. La câteva minute, pagina a reapărut, dar fără mesajul de luni seară în care vorbea despre "echipe de cetățeni cu venin care au venit bine organizate" şi l-a repostat. Comentariile negative au început din nou să apară, așa că Firea a închis pagina pentru a treia oară.

Simona Halep a prezentat luni seară trofeul cucerit la Roland Garros, în cadrul unei ceremonii la Arena Naţională. În deschiderea ceremoniei, primarul Capitalei, Gabriela Firea, care a venit cu eșarfa tricoloră pe piept, i-a oferit Simonei Halep cheia orașului și a încercat un mic discurs, dar a fost huiduită copios de miile de oameni din tribune , care au scandat apoi numele Simonei.

La scurt timp, Firea a afirmat că "aparatul soroșist de propagandă" a demarat compromiterea evenimentului  şi că seara, "echipe de cetăţeni cu venin" au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, apreciind că, din respect pentru performanţa Simonei Halep, aceştia puteau lăsa o jumătate de oră ura la poarta Arenei Naţionale, argumentul său fiind că "acolo este despre sport, respect, valori, performanţă, nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu".

5651 de afisari


DUamna Gabi NU UIta
un domn [utilizator], Joi, 14 iunie 2018, 16:38
+31/31
Astept demisia Ta !
Saraca de ea
nicTM [utilizator], Joi, 14 iunie 2018, 16:43
+31/31
Probabil ca duamna Gabi tremura si acum din cauza bunei sonorizari de pe Arena Nationala.
De la Timisoara, tin sa multumesc celor prezenti pe stadion si care au huiduit-o pe nesimtita! Mi-au umplut sufletul. :)
inca 14 comentarii comenteaza