Ana Barton: Singurătate. Joc de societate". Te recunoști? Copilărie extirpată, adolescență obeză, singurătate-sinucidere. BONUS: de ce nu-i grea viața. VIDEO - Hotnews Mobile
1 € 4,6669 1 USD 4,0761luni 22 oct 2018

Ana Barton: Singurătate. Joc de societate". Te recunoști? Copilărie extirpată, adolescență obeză, singurătate-sinucidere. BONUS: de ce nu-i grea viața. VIDEO

de Eugen Istodor Joi, 31 mai 2018, 17:57
- a A+
Imagine
Ieri, ora 19,30, la colocviile Cabinetul de Perspektive a fost  invitată Ana Barton Decor: Fotocabinetul lui Eugen Ciocan. Tema: "Singurătate. Joc de societate" Am fost live Facebook/Perspektiva și pe Facebook/Hotnews.ro.  Iată un sumar al discuției: cât de singur poți să fii? Cum e o copilărie extirpată, înstrăinată? Dar o adolescență în care ai un calendar de îndurat singurătatea? Cum te înjuri în fața lui Dumnezeu? Cât de egoiști suntem când vorbim de lașitatea sinucigașilor? Și, da, totuși, de ce ne plângem că e grea viața? Ai VIDEO pentru smartul, urechile, căștile sau boxele tale.



Aici, câteva din cugetările Anei Barton pe tema singurătății. Dacă vrei să te bucuri cu adevărat de spectacolul vorbelor ei, ai VIDEO:


Feluri de singurătăți 

Singur cu Dumnezeu. Cu misterul lumii. Singur în raport cu semenii tăi. Sunt singur că nu am pe nimeni lângă mine. Vezi, acest "lângă mine" înseamnă cât de posesivi suntem. 

Omul credincios nu-i niciodată singur

Avem nevoie de posesie, dar și de apartanență. Dumnezeu ne ascultă rugăciunile. Ne vede.

Copilăria 

Șoaptele bunicii, mângâierea mamei sunt semne ale nesingurătății. Am amintirea lor încă de la un an. 

În curtea școlii 

Nu mi-a plăcut că am fost luată la oraș ca să fac școală. Trăiam la sat, la bunici. Dezrădăcinare? A fost extirpare. Așa am trăit. La țară, lumea se saluta. La oraș lumea era străină. Din acest loc am evadat de câteva ori. 

Supraviețuirea 

Aveam nevoie să mă îndrăgostesc de oameni străini ca să merg mai departe. Și era domnișoara Anghel în clasa întâi. S-au reorganizat clasele și am fost luată ca o oaie și băgată în altă clasă. Și de atunci am urât școala cu patimă. Am înțeles că omul nu e liber. Plângeam în hohote. Nu aveam scăpare, am înțeles. Și atunci mi-am făcut un calendar pe 12 ani. Ca să-ndur singurătatea. Mi-am scris cât mai am de trăit acolo, la oraș. Și am tăiat lună după lună. Ani în șir. Era #rezist. 

Adolescența? Am fost ca o piatră

Nu-mi trebuiau relații cu nimeni. Nu aveam nevoie de tristeți în plus. Casă-școală-bibliotecă. Descoperisem biblioteca din oraș. Citeam. Era forma cea mai bună de a fi invizibilă. Și am mai observat ceva. În generația noastră părinții vroiau să nu le punem probleme Și eu nu am pus probleme. Am învățat și foarte bine. Am făcut atunci două prostii. O dată am rupt un medalion de vreo 200 de ani. Apoi, am căzut de pe bara de covoare, eu fiind o Nadia Comăneci.

Aveam o suferință îngrozitoare 

Eu mâncam. Devenisem grasă ca o orcă. Eram complexată. 

Măști, Prejudecăți 

Știi, suntem creatorii propriilor măști, ca să nu ne sgândere nimeni. De la măști treci în personaje. Eu mă duc la non stop în bocancii lui bărbati-miu. Am nevoie să fiu personaj. Tânjesc să fiu personaj. Să vezi fețele celor care se uită la mine, cu mirare. E fascinant. Eu, personajul, nasc o mulțime de personaje. Nu poți să nu vezi când au milă - silă față de tine. Și se pun pe pus etichete. Eticheta este o proiecție: trebuie să-mi placă ceva la tine. Nu-mi place? Gata, te ștampilez. Ne însingurăm mai tare, îngrășăm falsul.  Și din mine și din tine. 

Singurătate-sinucidere 

Avem job bun, avem bani. Dar suntem ori triști, ori furioși. Tu vezi oamenii pe stradă? Trăim într-o industrie a fragilizării și reușește cine poate. Cade omul lângă mine, merg mai departe. 

Cine n-a fost tentat de sinucidere? 

Am metabolizat starea aia cumplită. Nu, nu m-am sustras dintr-o convingere. Am înțeles destul de devreme că toată energia mea nu-i degeaba. Am simțit că și alții se împărtășesc din starea mea energică. Și asta ajută. Dă rost. Toți avem momente de "numaipot". Am avut un moment care m-a făcut să sufăr foarte tare. Moartea lui Robin Williams. Și am înțeles că prin stările lui trecusem și eu. Am un atașament pentru cei care pierd lupta asta. Eu mă simt acolo. 

Am înțeles de ce nu suport să aud despre lașitate 

Știe cineva de durerea aceea? Noi nu-i observăm că îi doare. Ei trebuie să nu ne dezamăgască. Cum se face că mor soți lângă soțiile lor. Soții lângă soți. Cum apar aceste stupefacții: om minunat am fost cu el la teatru. N-a dat semne. Serios? Nu-mi pasă cu adevărat ce-l rupe în bucăți pe Celălalt. 

Grea viața? 

Nu e grea, din nefericire nu-i atât de lungă ca să fie grea. Dar abuzații, bătuții, violații, ucișii? Pentru ei o fi viața grea. Ne plângem? De ce să nu ne plângem? De ce să nu ne plângem steril, reciproc? 

Ascultă și vezi dialogul în întregime. Uite-l, încă o dată. 90 de minute inteligente pentru smart, urechi, căști, boxe, zilele libere:

1196 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza