Theresa May: Inteligența artificială ar putea fi o armă în lupta împotriva cancerului - Hotnews Mobile
1 € 4,6569 1 USD 4,0889luni 20 aug 2018

Theresa May: Inteligența artificială ar putea fi o armă în lupta împotriva cancerului

de Cristina Filip Marţi, 22 mai 2018, 6:31
- a A+
Imagine
Metodele de diagnosticare a cancerului și al altor boli din Marea Britanie pot fi transformate prin utilizarea inteligenței artificiale, spune Theresa May, potrivit BBC .



NHS(National Health Service) ar putea să utilizeze AI ca o "armă nouă" în cercetare. Experții spun că pot fi utilizate pentru a ajuta la prevenirea a 22.000 decese/an cauzate de cancer până în 2033, ajutând în același timp la lupta împotriva bolilor de inimă, a diabetului și a demenței. De asemenea, vor fi create locuri de muncă înalt calificate. 

În discursul pe care îl va ține la Macclesfield, premierul Theresa May va spune că: "Diagnosticarea târzie a bolilor tratabile este una dintre cele mai mari cauze ale deceselor care pot fi evitate.  Și dezvoltarea tehnologiilor inteligente pentru a analiza rapid cantități mari de date și cu un grad de precizie mai mare decât este sunt capabile ființele umane, deschide un nou domeniu de cercetare medicală". 

Cancer Research UK spune că reducerea la jumătate a numărului de cazuri de cancer pulmonar, intestinal, de prostată și ovarian diagnosticate la timp ar putea preveni mii de decese pe an. 

Sir Harpal Kumar, director executiv al Cancer Research, a descris planurile guvernului ca pe un nou început, dar a adaugat: "Trebuie să ne asigurăm că avem infrastructura potrivită, încorporata în sistemul nostru de sanatate, pentru a face acest lucru posibil".  

"Utilizarea inteligenței artificiale pentru a analiza scanările RMN ar putea detecta semnele precoce ale bolilor de inimă care pot fi ratate de tehnicile actuale. Acest lucru ar putea duce la un diagnostic mai rapid, cu un tratament mai bine personalizat care ar putea salva vieți in cele din urma", a declarat Simon Gillespie, director executiv al British Heart Foundation.
899 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza