UPDATE Ce spun liderii PSD despre despre plângerea penală a lui Orban împotriva lui Dăncilă: Cel mai josnic gest al opoziției; interese oculte; tentativă de lovitură de stat; același scenariu ca în 2015 - Hotnews Mobile
1 € 4,6485 1 USD 4,0861vineri 14 dec 2018

UPDATE Ce spun liderii PSD despre despre plângerea penală a lui Orban împotriva lui Dăncilă: Cel mai josnic gest al opoziției; interese oculte; tentativă de lovitură de stat; același scenariu ca în 2015

de I.R. Joi, 17 mai 2018, 17:25
- a A+
Imagine
​Ministrul Rovana Plumb, liderul organizației de femei din PSD, acuză PNL că devine "o unealtă a unor interese oculte" prin plângerea penală depusă astăzi de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă, despre care spune că este "cel mai josnic gest al opoziției".

"PNL devine oficial și indubitabil o unealtă a unor interese oculte prin plângerea penală depusă astăzi de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă. Asistăm la o tentativă de înlocuire a guvernării legitime a PSD după un scenariu similar cu cel din 2015, când a fost demis premierul Victor Ponta. Atunci, ca și acum, Klaus Iohannis a cerut repetat și insistent demisia premierului. Atunci, ca și acum, a fost inițiată începerea urmării penale a premierului. Acum, iată, o nouă acțiune gravă care calcă în picioare voinţa şi votul românilor, care vrea să schimbe o guvernare legitimă și performantă, care a produs creştere economică și a adus mai mulți bani în buzunarele românilor," susține Plumb, citată în comunicatul de presă.

"Este cel mai josnic gest al opoziţiei, un moment definitoriu care poate marca ieșirea sau rămânerea României în lumea statelor democratice", continuă ea.

Într-un alt comunicat, vicepreședintele PSD Doina Federovici afirmă că acțiunea PNL este "tentativă de lovitură de stat".

"Este clar că s-au întrunit elementele constitutive ale unei tentative de lovitură de stat. Atunci când o minoritate încearcă, prin mijloace neconstituționale, să răstoarne puterea aleasă de cetățeni se numește lovitură de stat. Exact asta încearcă să facă acum domnul Orban și PNL și nu putem privi acest gest făcând abstracție de amenințarea pe care președintele a adresat-o doamnei premier. Sper ca alte instituții ale statului să nu intre într-o astfel de complicitate care se situează în afara legii", a declarat Federovici.

"Domnul Orban și-a ales extrem de prost momentul de a face această plângere imediat după vizita sa din Germania, inducând astfel o percepție falsă că acțiunea sa ar avea o legătură cu întâlnirile pe care le-a avut acolo. Sunt absolut convinsă că Germania nu agreează sub nicio formă astfel de acțiuni nebunești și nedemocratice, prin care PNL încearcă să determine o schimbare de guvern în România", a mai spus ea.

UPDATE În aceeași notă comentează și alți lideri ai partidului, precum ministrii Mihai Fifor și Carmen Dan.

Comunicatul lui Fifor:

"Am aflat cu profundă indignare de faptul că președintele PNL, domnul Ludovic Orban, a depus astăzi, 17 mai a.c., o plângere penală împotriva Prim-Ministrului României, doamna Viorica Dăncilă.

Premierului României i se face o plângere penală pentru înaltă trădare pentru că nu a prezentat nu știu ce informații președintelui statului.



Este evident că asistăm la coborârea luptei politice la cel mai abject nivel, acolo unde se încearcă, în modul cel mai stalinist cu putință, dărâmarea unui guvern legitim constituit. Dacă de data asta nu s-a reușit din interior, ca la precedentele guvernări, atunci se apelează la tertipul acesta atât de transparent pentru ca, pe baza punerii în mișcare a unei acțiuni penale împotriva premierului, președintele să o poată suspenda pe doamna Viorica Dăncila și pune capăt guvernării noastre. O guvernare rezultată în urma votului a milioane de români și care produce creștere economică și generează bunăstare pentru români. Vot al românilor care, încă o dată, pare să nu conteze.

Am mai văzut asta în 2015, când a fost demis premierul Victor Ponta. Atunci premierului i s-a cerut demisia de cinci ori. Tot atunci a fost inițiat un demers pentru începerea urmării penale a premierului. La scurt timp după aceea, "a trebuit să moară oameni" pentru ca Guvernul să fie schimbat. Acel film se repetă astăzi, respectându-se același scenariu, punct cu punct.

Se dorește ca, prin mijloace care afectează grav statul de drept, să se dea jos un guvern legitim pentru a pune în loc un nou guvern "tehnocrat", care să blocheze mărirea salariilor și a pensiilor și să perpetueze abuzurile din aceasta țară.

Să ne amintim cum guvernul legitim al PSD a fost dat jos cu o înscenare judiciară făcută premierului de atunci Victor Ponta. Înscenarea a fost demontată de instanță, dar, între timp, guvernarea a fost pierdută, România a pierdut un an, a stagnat un an cu guvernarea teleportată de nicăieri, dar cu misiune precisă.

Azi, modul de operare din 2015 pare să se repete. Se cere demisia premierului desemnat legal și democratic. Plângerea penală e pusă în mișcare."

Ce a declarat Carmen Dan la Antena 3: "Este un moment în care asistăm iarăşi la o încercare de a impune 'Guvernul meu', aşa cum ne-a obişnuit domnul preşedinte. Dovadă a ceea ce spun este şi declaraţia preşedintelui care, nici nu mai ţinem cont de câte ori, şi-a făcut o obişnuinţă, cel puţin în ultima vreme, de a cere demisia premierului, cred că este a treia sau a patra oară când o face."



Președintele PNL, Ludovic Orban, a depus plângere la Parchetul General împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea pentru pentru comiterea mai multor infracțiuni, de la înaltă trădare, divulgarea de informații secrete de stat și uzurparea funcției publice, a precizat pentru HotNews parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.


1717 afisari


Sictir!
abisala [utilizator], Joi, 17 mai 2018, 17:28
+24/26
Nu erati voi cu secretele?
De-atat performanta l-au fluierat pe Dragnea la BZ
CezarN [utilizator], Joi, 17 mai 2018, 17:34
+22/22
Foarte performanta guvernarea PSD. Voi insiva ati dat jos doua guverne de-ale voastre pentru incompetenta.
inca 14 comentarii comenteaza