Aleșii PSD-ALDE propun înființarea instituției "Regele Mihai I", cu un buget de aproape 1 milion de euro și un director numit la propunerea principesei Margareta - Hotnews Mobile
1 € 4,6541 1 USD 4,0032miercuri 18 iul 2018

Aleșii PSD-ALDE propun înființarea instituției "Regele Mihai I", cu un buget de aproape 1 milion de euro și un director numit la propunerea principesei Margareta

de Redactia Joi, 17 mai 2018, 15:24
- a A+
Imagine
Deputatul PSD, Gabriel Vlase, a depus la Camera Deputaților un proiect de lege privind înființarea instituției pentru promovarea valorilor naționale „Regele MIHAI I” care va avea un buget anual de 860.000 de euro și care ar urma să fie condusă de un director numit și revocat de Parlament, la propunerea Custodelul Coroanei. 



Suma alocată se prevede distinct în bugetul Senatului, iar numărul maxim de posturi salarizate pentru personalul contractual este 20, se arată în textul inițiative semnată de 34 de parlamentari de la PSD și ALDE, scrie Mediafax.

Conform sursei citate, instituția este organizată și funcționează ca autoritatea administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Sediul ar urma să fie la Palatul Elisabeta, situat în Șoseau Pavel Dimitrievici Kiseleff, nr. 28, sector 1, București. Conducerea va fi asigurată de un director, numit și revocat din funcție de către Parlament, în ședință comună, la propunerea Custodelui Coroanei României, cu votul majorității parlamentarilor prezenți". Acesta va fi ordonator principal de credite.

Instituția va desfășura o serie de activități pentru promovarea simbolurilor naționale și a tradițiilor, potrivit textului inițiativei legislative a majorității parlamentare PSD-ALDE. "Art. 2 – (1) Activitatea instituției constă în crearea și dezvoltarea de programe și proiecte în vederea: a) promovării tradițiilor, obiceiurilor și simbolurilor naționale, a persoanelor și realizărilor de valoare din domeniul științific, cultural, educațional, sportiv și economic; b) promovării unor evenimente cu semnificație istorică și a unor programe de dezvoltare pe termen mediu și lung; c) dezvoltării sicio-culturale, sportive și educaționale pe plan local, regional, național și internațional; d) recunoașterii meritelor și susținerii elevilor, studenților și cadrelor didactice, pentru a atinge excelența; e) promovării, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, a imaginii României, investițiilor și turismului, artei, științei, educației și a monumentelor istorice față de personalități, investitori și instituții din străinătate", scrie în document.

Proiectul este înregistrat la Camera Deputaților, prim for sesizat, Senatul fiind for decizional. Inițiativa nu este semnată de niciunul dintre președinții Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu.
499 de afisari


Minte de pesedist
CezarN [utilizator], Joi, 17 mai 2018, 15:51
+7/7
Deci, o persoana particulara (Margareta Whatever...) poate numi si revoca pe cineva care administeaza bani publlici, insa presedintele Romaniei(ales de milione de romani, mult mai multi decat au votat PSD-ALDE) nu poate numi nici macar o femeie de servici la Palatul Cotroceni
Ei, na...
Furnicuta [utilizator], Joi, 17 mai 2018, 15:55
+5/5
Că noi învârtim banii cu lopata. Mai terminați odată cu prostiile. Țara arde și baba se piaptănă...
inca 4 comentarii comenteaza