Președintele PNL a depus plângere la Parchetul General împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea pentru înaltă trădare, divulgare de informații secrete și uzurpare de funcții - Hotnews Mobile
1 € 4,6559 1 USD 3,9764sâmbătă 22 sep 2018

Președintele PNL a depus plângere la Parchetul General împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea pentru înaltă trădare, divulgare de informații secrete și uzurpare de funcții

de Luminița Prvu Joi, 17 mai 2018, 14:12
- a A+
Imagine
Președintele PNL, Ludovic Orban, a depus plângere la Parchetul General împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea pentru pentru comiterea mai multor infracțiuni, de la înaltă trădare, divulgarea de informații secrete de stat și uzurparea funcției publice, a precizat pentru HotNews parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.



Potrivit sursei citate, plângerea penală o vizează pe premierul Viorica Dăncilă pentru patru infracțiuni: uzurparea funcției, prezentarea cu rea credință de informații președintelui României,  înaltă trădare și divulgarea de informații secrete de stat,

În ceea ce-l privește pe liderul PSD, plângerea vizează doar infracțiunea de divulgare de informații secrete.

Demersul face referire la faptul că președintele PSD Liviu Dragnea a făcut publice informațiile referitoare la memorandumul discutat de guvern pe tema mutării ambasadei României din Israel de la Tel  Aviv la Ierusalim și la faptul că cei doi ar fi încălcat legea privind atribuțiile de politică externă ce revin șefului statului.

Liviu Dragnea, aflat la Buzău, a susținut că plângerea penală a liberalilor este "o prostie" .

Potrivit Constituției, articolul 109, alin 1 urmărirea penală a unui ministru poate fi cerută numai de către Camera Deputaților, Senat și Președintele României. Aliniatul 2 precizează că, în cazul în care se cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului, președintele poate dispune suspendarea acestuia din funcție, iar trimiterea în judecată atrage automat suspendarea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, într-o emisiune tv, că a auzit o serie de scenarii printre care şi unul în care unii membri ai PNL şi USR, prin nişte ONG-uri, ar vrea să îi facă o plângere penală premierului Viorica Dăncilă.

"Orice (sic!) om îi este frică de o plângere penală, dar eu sper să nu se ajungă la astfel de lucruri pentru că eu cred în Justiție și cred că toată lumea trebuie să credem (sic!) în Justiție. Dacă toată lumea merge pe acest considerent că oricui i se poate face o plângere penală, nu cred că este un lucru bun. Având în vedere cele apărute în spațiul public, ce a pățit și Victor Ponta", a declarat luni și premierul Viorica Dăncilă.


21362 de afisari


bravo!
..13 [utilizator], Joi, 17 mai 2018, 14:15
+64/88
In urma acestui eveniment se poate cere Presedintelui suspendarea din functie a maimutei.

va multumesc!
asa dom'le
Bittick [utilizator], Joi, 17 mai 2018, 14:16
+53/73
S-a trezit PNL-ul. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Sunt tare curios ce o sa iasa...
inca 55 de comentarii comenteaza