Logo-ul Volkswagen va fi modificat pentru prima oară în ultimii șase ani - Hotnews Mobile
1 € 4,6589 1 USD 4,0064luni 16 iul 2018

Logo-ul Volkswagen va fi modificat pentru prima oară în ultimii șase ani

de Vlad Barză Marţi, 17 aprilie 2018, 12:16
- a A+
Imagine
Grupul Volkswagen va modifica logo-ul mărcii VW, pentru prima oară din 2012, în cadrul pregătirilor pentru era automobilelor electrice şi refacerii imaginii afectate de scandalul manipulării testelor de emisii, transmite Bloomberg, citată de News.ro. Noul logo va fi prezentat anul viitor, la timp pentru planurile producătorului auto german de lansare agresivă a vehiculelor electrice, a declarat luni directorul de marketing al mărcii VW, Jochen Sengpiehl, într-o conferinţă de presă susţinută la Berlin.



Logo-ul va fi actualizat pentru a se potrivi atât părţii frontale ale automobilelor cât şi ecranelor smartphone-urilor, a spus Sengpiehl.

Emblema VW, actualizată ultima oară în urmă cu şase ani, pentru a avea un aspect tridimensional, a suferit doar modificări modeste de la relansarea producătorului auto după Al Doilea Război Mondial.

”Brandul nu se află într-o formă bună comparativ cu anii anteriori, în condiţiile în care a pierdut o pare din atractivitatea emoţională în încercarea de a fi prea germană. Nu este doar din cauza scandalului diesel”, a spus Sengpiehl.

VW va extinde utilizarea mediei digitale şi sociale pentru a-şi adapta mai fin activitatea de marketing, în special pentru că încearcă să convingă clienţii sceptici să treacă la vehiculele alimentate cu baterii. Conferirea unei imagini mai proaspete brandului este esenţială pentru investiţiile de 20 de miliarde de euro în dezvoltarea vehiculelor electrice.
3152 de afisari


nu stiu...
tearoftime [utilizator], Marţi, 17 aprilie 2018, 14:49
+3/3
...despre ce software vorbesti, VW, Audi, Porsche (pentu ca sunt acelasi grup) au un soft excelent, adaptat evident in functie de marca si model.
Pe segmentul "mediu", adica marca VW, noul Touareg are soft poate mai bun decat masini cu 50% mai scumpe. Si mai jos, la Tiguan sau chiar la Golf, soft-ul pe ultima generatie e exceptional, cu Digital Cockpit, Android Auto / Apple CarPlay, meniuri usoare, intuitive si mai ales responsive.
las ca' ai Duster...
tearoftime [utilizator], Marţi, 17 aprilie 2018, 14:57
0/4
...la 23k euro.
Cat despre VW, probabil vorbesti din auzite.
Daca pentu tine nu conteaza siguranta, confortul, antifonarea, motoare mai mari de 110 HP, pretul de revanzare etc., atunci vor fi intotdeauna variante mai ieftine.
Dar daca nu te arunci la Touareg, care e scump si din cauza ca e varful de gama al VW, sau la T-ROC care din punctul meu de vedere e o masina cu marja mare de profit (multe compromisuri si elemente ieftine), VW are preturi OK pentru ce ofera.
inca 3 comentarii comenteaza