Proteste ale angajaţilor Spitalului de Urgenţă Craiova, din cauza reducerii sporurilor - Hotnews Mobile
1 € 4,6589 1 USD 4,0064luni 16 iul 2018

Proteste ale angajaţilor Spitalului de Urgenţă Craiova, din cauza reducerii sporurilor

de A.L. Marţi, 17 aprilie 2018, 8:48
- a A+
Imagine
Câțiva zeci de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova au întrerupt lucrul şi protestează, marţi dimineaţă, pentru a doua zi consecutiv, din cauza diminuării sporurilor cu până la 50%. Ei spun că vor declanşa greva generală dacă revendicările nu le vor fi soluţionate în 48 de ore, notează news.ro.



Protestul a început în jurul orei 8.00, iar dacă luni a fost unul spontan, acum acţiunea este organizată de către sindicate, care susţin că vor declanşa greva generală dacă sporurile nu vor reveni la valoarea dinainte de 1 martie.  

Mare parte dintre protestatari sunt infirmieri, biologi sau farmacişti, care spun că sporurile le-au fost diminuate cu procente între 20 şi 50%.  

ultima perioadă, au avut loc proteste în mai multe spitale din ţară, cadrele medicale fiind nemulţumite că le-au fost micşorate sporurile şi astfel le-au scăzut veniturile cu câteva sute de lei, diminuările putând ajunge până la 1.300-1.500 de lei.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că i-a chemat la discuţii pe managerii spitalelor unde angajaţii au declanşat proteste din cauza diminuării sporurilor, ea afirmând că trebuie aplicată o lege, iar prin această lege au existat şi majorări importante ale salariilor medicilor.  

Sorina Pintea a mai spus, după discuţii la Ministerul de Finanţe, că managerii de spitale trebuie să găsească soluţiile de redistribuire a sporurilor, astfel încât angajaţii să nu piardă la salariu.  

"Nu a fost o discuţie legată despre salarii, am avut multe alte teme. Bugetul este foarte clar. Avem majorările salariale şi încadrarea în 30% sporuri, este rândul managerilor să fie manageri. Am verificat activitate unor spitale, este inadmisibil să nu facă până acum contracte cu CNAS. Voi continua acest tip de evaluări", a declarat Sorina Pintea după discuţiile de la Ministerul Finanţelor.

Sorina Pintea a explicat că scăderile salariale au afectat aproximativ 10% din totalul personalului medical, iar în cazul celorlalţi angajaţi vorbim despre "majorări semnificative". "Este o situaţie regretabilă, e inadmisibil să pierzi la salariu, dar asta se poate remedia. Bugetul ăsta este. Le-am spus asta şi managerilor, totul depinde de buna lor gestionare", a explicat Pintea.  

Ea i-a ameninţat pe directorii de spitale care nu îşi fac treaba cu ieşirea din sistem, dar nu a precizat cât timp va dura procesul de evaluare care a început. "Am început acest tip de evaluări. Vă daţi seama, sunt 180 de spitale în subordinea Ministerului Sănătăţii".  

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri, la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile.
829 de afisari


Cum s-au redus?!
mircea_cjn [utilizator], Marţi, 17 aprilie 2018, 9:25
+2/4
Nu se egzistă ! ☺
Olguta spune că a dublat salariile, noi o credem pe Olguța.
Poate fi și o eroare de comunicare. ☺
E bine
Ochii_pe_voi [utilizator], Marţi, 17 aprilie 2018, 9:59
0/0
Mai puține internări, mai puțini decedați. Spitalele din România sunt adevărate bombe biologice, din care lipsesc medicamente esențiale, char și pansamentele, iar aparatura e învechită și nefuncțională în mare parte. Personalul nu protestează pentru starea jalnică a asistenței medicale, ci doar atunci când e fript la buzunar. Las' că vine propagandista de la minister și ne spune la tv că totul e OK și protestanții de la Craiova sunt o excepție. La demagogie și ea, și Goguța peremista, și lelea Veorica din Roșiori sunt performante. Doar la demagogie, din păcate...
comenteaza