Conducerea Hidroelectrica vrea salarii uriașe: Un director ar putea primi lunar, în medie, 68.166 lei brut - Hotnews Mobile
1 € 4,6559 1 USD 3,9517sâmbătă 22 sep 2018

Conducerea Hidroelectrica vrea salarii uriașe: Un director ar putea primi lunar, în medie, 68.166 lei brut

de Claudia Pirvoiu Luni, 16 aprilie 2018, 13:08
- a A+
Imagine
​Directoratul Hidroelectrica a propus, iar Consiliul de Supraveghere a avizat, salarii foarte mari, practic duble față de anul trecut, pentru conducerea societății. Noile venituri ale Directoratului și Consiliului de Supraveghere ar urma să fie aprobate în ședința AGA din 4 mai 2018. Dacă vor fi aprobate, un membru al Directoratului ar putea fi plătit în medie cu 68.166 lei brut lunar, iar un membru al Consiliului de Supraveghere cu 31.976 lei. Hidroelectrica este o companie controlată politic de ALDE.



Acestea sunt mediile la nivelul Directoratului și Consiliului de Supraveghere, însă șefii acestora ar putea primi chiar mai mult.

Potrivit unei note de fundamentare a proiectului de buget pe 2018, semnată de membri ai Directoratului și de președintele Directoratului Bogdan Badea, totalul cheluielilor cu remunerarea managerilor societății se ridică în 2018 la 6 milioane lei. Aceleași sume sunt estimate și pentru 2019 și 2020.

Cheltuielile aferente Directoratului pentru anul 2018 sunt estimate la 4,09 milioane lei pentru un numar de 5 membri. Remunerația fixă va fi de 2,04 milioane lei pentru 2018, 2019 și 2020, iar componența variabilă va fi tot de 2,04 milioane lei. Remunerația directoratului a fost calculată pe baza salariului mediu brut din ramura energie înmulțită cu 6 la 34.083 lei/lună.


Imagine

Click pentru a deschide


Cheltuielile aferente Consiliului de Supraveghere format din șapte membri au fost estimate la 1,9 milioane lei. Cheltuielile pentru indemnizația fixă lunara se ridică la 959,2 mii lei, iar pentru componenta salarială variabilă tot la 959,2 mii lei.


Imagine

Click pentru a deschide


Potrivit proiectului de buget pe 2018, cheltuielile pentru salariile Directoratului cresc cu 108,2%, iar pentru Consiliul de Supraveghere cu 88,2%.

La acestea se adaugă și cheltuieli de 269 mii lei pentru o serie de comisii și comitete.

Proiectul a fost avizat de Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica. Vezi aici cum a fost fundamentat proiectul de buget pe 2018.

Potrivit proiectului de buget, vor crește salariile la nivelul întregii companii. Cheltuielile de natură salarială în 2018 sunt estimate la 363,1 milioane lei, în creștere față e anul trecut cu 43,3%, respectiv cu aproximativ 109,7 milioane lei, fiind formate din creșterea fondului de salarii cu 93,4 milioane lei și a bonusurilor cu 16,3 milioane lei.

Numarul mediu personal crește cu 8% la 3.493, iar salariul de bază mediu lunar cu 37,6% la 4.326 lei.

Societatea şi-a bugetat un profit brut de 937,16 milioane lei în acest an, de 1,7 ori mai puţin faţă de anul 2017, când a încheiat cu un profit brut estimat de 1,6 miliarde lei. Potrivit proiectului, sunt estimate pentru acest an venituri totale de 3,19 miliarde lei, cu 3,5% mai mici faţă de veniturile preliminate pentru 2017. În același timp, cheltuielile totale sunt bugetate la 2,26 miliarde lei, în creştere cu aproape 32% faţă de anul trecut.
  • Cine conduce Hidroelectrica
De la ieșirea din insolvență, compania a fost condusă doar de manageri provizorii. Pe 30 martie 2017, Curtea de Apel București a închis definitiv procedura insolvenței. De atunci, au tot fost numiți interimari, în special din zona ALDE, apropiați de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Chițoiu.

Pe 20 mai ar urma să expire mandatele provizorii ale actualilor membri ai Consiliului de Supraveghere, însă ar putea fi numiți pentru încă patru luni aceleași persoane: Ioana Andreea Lambru (președinte), Oana Truță, Andreea Negru Ciobanu, Karoly Borbely, Gabriel Andronache și Dorin Liviu Nistoran.

Membrii Directoratului sunt Bogdan Nicolae Badea (președinte), Marian Bratu, Bogdan Șoșoacă, Adrian Volintiru și Răzvan Ionuț Pataliu.

Șeful Directoratului Bogdan Badea a fost secretar de stat in  Ministerul Energiei, în perioada decembrie 2014-noiembrie 2015. Valceanul Bogdan Badea este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Daniel Chițoiu (ALDE), care a fost de două ori ministru (la economie și la finanțe), în perioada guvernelor Ponta.

Președintele Consiliului de Supraveghere este Ioana Andreea Lambru (ALDE), care deține și funcția de secretar general al Guvernului.

Citește și:




3021 de afisari


Scandalos
buncrestin [utilizator], Luni, 16 aprilie 2018, 13:19
+19/19
Nu mai exista nicio rezerva de bun simt in institutiile statului. S-a dat frau liber la nesimtire, iar daca nu se poate fura destul pe usa din dos, se fura pe usa din fata, prin salarii nesimtite acordate din pix. Romanii care muncesc in sectorul privat nu pot decat sa asiste scandalizati la acest dezmat pe bani publici.

In schimb, cei 1 milion de angajati din sectorul public nu sunt scandalizati, ei nu stiu cum sa faca sa participe si ei la marele jaf pe seama celor care chiar produc ceva in tara asta.
Hehe, nu ati precizat totul
dandra [utilizator], Luni, 16 aprilie 2018, 14:18
+3/3
20-25% din salariile lor se duc la ALDE.

Mi se pare corect, no?
inca 5 comentarii comenteaza