Milos Forman a murit. Omul care mi-a arătat că totul e cum te Bine-dispui în viață - Hotnews Mobile
1 € 4,6671 1 USD 4,0557marţi 23 oct 2018

Milos Forman a murit. Omul care mi-a arătat că totul e cum te Bine-dispui în viață

de Eugen Istodor Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 14:42
- a A+
Imagine
Milos Forman. Regizorul ceh are o cheie de înțelegere a filmelor sale. Cheia este filmul Taking Off.   O puștoaică pleacă de acasă. Inexplicabil pentru familie. I s-a dat tot ce-a cerut. Are toate condițiile. Așa sună consiliul Adulților. Doar că acest consiliu se adună și începe să-și vadă de propriile obsesii. Urmează drog, băutură și erotizare. Puștoaica revine acasă. Părinții sunt prinși în flagrant. Ce morală să mai tragi copilului, când tu ești "cu chiloții în vine"? Milos Forman asta spunea cu fiecare film. Bine-dispune-te în viață. Alege o poziție potrivită/moderată în a judeca pe oricine. Te faci de râs cu orice încrâncenare, extremism, radicalism. Bine-dispune-te, tovarășe! Poți. Forman este un mic diavol în privința asta. Vezi filmele lui.



Lumea cu cât e mai formatată cu atât e tâmpită. Era comunismul în care m-am născut. Este gândirea asta de azi plină de proceduri. Totul e o mascaradă. Mi-a spus-o "Balul Pompierilor".


 

"Hair" mi-a explicat revolta, jocul și capcanele tuturor acestora.   Uite aici, cel mai revoltat, jucăuș din gașcă îi ia locul prietenului său cel mai bun. În armată. O noapte. Cât prietenul lui să-și vadă iubita. E noaptea în care-ncepe războiul din Vietnam. Ce urmează? Revoltatul e luat în Vietnam. Moare. Dintr-o joacă. În numele prieteniei, în numele jocului? 

  

"Zbor deasupra unui cuib de cuci" mi-a arătat că nebunul nu este niciodată nebun destul.

  

Valmont este mecanică. De seducție, de inițiere.   Este jocul în cate te bagă dragostea neîmplinită. Rupi fete precum semințele. Ori ești dandy ori numai ești. Dar ce folos, limita mereu ți-e neîmplinirea.

 

Droguri, sex până la epuizare. Când statul îmi atacă drepturile, nu-s om? Atunci sunt Larry Flynt. Sunt Balaur, oricât de decăzut sunt.  E dreptul meu să nu mă las călcat în picioare. Greu de găsit un Forman care să-mpingă în halul ăsta bariera dintre curaj diavolesc și vertij omenesc.


  


Milos Forman este băiatul ăla cu care vorbesc de câte ori îmi pierd capul sau mă calcă proștii pe coadă. E Amadeus. Lumea pe care o interpretezi , înțelegi, doar dacă te Bine-Dispui, găsești unghiul potrivit.





5098 de afisari


Dar de RAGTIME
Leul in iarna [utilizator], Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 15:40
+5/5
ce părere aveți, domnule Eugen Istodor? Pe mine m-a tulburat foarte puternic... În rest cu totul de acord cu dumneavoastră... Un artist unic... Din stirpea celor mari de tot...
pacat de subiect
Dor [anonim], Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 22:15
+3/3
Mai baieti, angajati pe cineva care sa va corecteze textele. Nimeni nu-i perfect, dar nici chiar asa, Eugene! Virgula intre subiect si predicat? (ca s-o amintesc doar pe cea mai groasa)
inca 1 comentariu comenteaza