Weekend national. Degusta: Haneke, Banus, Alira, o vanata, povestea de dragoste StancuBumbut - Hotnews Mobile
1 € 4,6658 1 USD 4,0341vineri 19 oct 2018

Weekend national. Degusta: Haneke, Banus, Alira, o vanata, povestea de dragoste StancuBumbut

de StoicaIstodor Joi, 18 ianuarie 2018, 17:12
- a A+
Imagine
Omule de weekend, incepe de astazi. Uite o Perspektiva buna. Crudul Haneke, cum sa gatesti o vanata umpluta asortata cu o Alira. E de-ndragostit, precum Stancu si Bumbut. Weekend de iluzii si salsa. De la Iasi la Cluj, de la Bucuresti la Sibiu. Iti uram: detenta&loisir!



Vineri 19 ianuarie: Pasvante Chiru&Haneke

Mergi dupa-amiaza la Targul lui Pasvante Chiorul. Detalii AICI  

Handmade, mancare, antichitati, negustori in interiorul casei Sabina Bratianu Cantacuzino.

Cum iesi din Targ, asculta Tune Yards – “I Can Feel You Creep Into My Private Life" 

Tune Yards, proiectul musical de art pop / indie pop, muzicienii ale caror cantece sunt cu ecouri, percutie lo – fi & ritm de dans, scot album pe 19 ianuarie. Piesele sunt ludice, de parca ai deschide o neo-cutie muzicala care-ti reda sunete zglobii de copii la joaca. Pe frig, da endorfine. E pe YTUBE:

 

 



Seara vezi “Happy End" a lui Michael Haneke 

Uite PERSPEKTIVA:

De ce ne da Haneke un “gag" ironic in titlu, gen Happy End, cand noi stiam ca austriacul cu barba alba de episcop, imbracat tot timpul in negru, austeritatea in persoana, e regizorul povestilor brutale & crude? Ce “final fericit" ne-a pregatit cineastul care face film la fel cum un chirurg isi foloseste scalpelul? Familia de burghezi Laurent din “Happy End" e deja prefacuta in ruina. Afacere trista. Mama lasata-n autismul business-ului ei. Un fiu distrus psihic. Fratele c-o relatie extraconjugala cu o violoncelista sado-masochista. Un clan de dezaxati. Ca intr-un spatiu concentrationar, oamenii lui Haneke se blocheaza-n propria minte. Nu-i asta boala secolului?



Sambata 20 ianuarie: Brunch o vanata&Alira, Anderson East

Baga muzica: Anderson East – “Encore" Vocea serpuieste ca la blues pe piesele astea, Anderson East e alb, dar iti da adrenalina ca un negru de New Orleans. Albumul e de curand pe YTUBE. 

 



Asculta Anderson, cat prepari un brunch tarziu. Prepara o vanata, uite cum:   

Taie o vanata in patru felii. Pune-o in tigaie/la cuptor. Cu ulei, ca vanata absoarbe ulei din belsug. Las-o la foc mic cinci-sase minute. Da-i stafide, da-i carne tocata de vita amestecata cu ceapa tocata, pune-i ardei iute, storseste niste rosii. De esti vegetarian, uita de carne, bineinteles. Un deliciu! Vanata asta se binedispune c-un vin. Rosu, Alira, zic. Te cuprinde dintr-odata. 

Seara poti vedea Un pas in urma serafimilor. Regia: Daniel Sandu

Uite Perspektiva:

O poveste “coming-of-age" – asta-i termenul pentru filme despre maturizarea adolescentilor - dintr-un seminar teologic ortodox din Romania. Un grup de copii teribili, ajutati de derapajele unui preot corupt de la seminar, fac revolutie. Invata minciuna, sexul, santajul cu bani, falsificarea de scutiri, ieseala la club, in fine, tot ceea ce l-ar face pe un preot ideal sa puna mana la ochi, strigand: “Doamne fereste!". Puberii de la seminar il dau jos pe parintele pedagog care tinea prea mult la cutuma popilor si nu-i lasa pe copii sa faca ce-i taie capul. Austeritatea lui popa Ivan, dascalul, e sanctionata. 



Uite o carte de visat noaptea. Cartea lui Stancu&Bumbut  De cumparat de aici   

Este cartea de dragoste a inceputului asta de secol XXI. N-o sa te dumiresti la inceput. O sa ti se para o experienta, un mecanism bine pus la punct, un jurnal de drum, o insiruire de reportaje de marca, un sir de fotografii cum rar intalnesti. Ori, omule, cauta prin toate acestea dragostea. Nimic, dar nimic din ceea ce am spus n-ar fi existat daca nu era dragostea. Dragostea dintre doi reporteri de exceptie isi gaseste implinirea in scris, pozat si-n viata de rulota. Un barbat si o femeie se iubesc si isi ingaduie unul altuia.
Imagine
Hachite, depresii, exultari. Impart un numar limitat-limitat de spatiu zi de zi. N-ai unde sa fugi decat in meserie, in reportaj, in fotografie. In dragoste. 

21 ianuarie First Aid Kit, Banus

Camera ta sa rasune: First Aid Kit – “Ruins" 

Grupul de fete care canta de indie folk First Aid Kit are melodii nostalgice, in ritm lent, vocea lor vine ca din eter. Album de ianuarie, cea mai melancolica luna din an: “Ruins". 

 

 

Si, nu uita, de film: Good Time. Regia: fratii Safdie   

Fratii Safdie s-au dus cu o camera-n miezul saraciei din New York. Au scos scurtmetraje realiste despre viata la marginea societatii. In “Good Time" e vorba despre saracie & supravietuire: doi frati, unul smecher, carismatic, cinic, celalalt cu handicapat mintal, jefuiesc o banca. Voiau bani, viata luxoasa. Erau cu buzunarele pe-afara. Insa nimic nu merge dupa plan: fratele bolnav se da de gol. E dus in inchisoare. Toata povestea, transpusa in cadre-detaliu cu fetele personajelor, se desira “by night". E o lume de subsol, nocturna, brutala. Fratele Connie, sarlatan de strada, incearca sa-si salveze fratele. Se descurca, se furiseaza printre sufletele ruinate care populeaza viata de noapte. Da de belea.

 

La Timisoara - retrospectiva Tudor Banus.  Roman laudat de Le Monde, The New York Times, Die Zeit, Le Figaro, cunoscut in Romania destul de tarziu, prin ilustrarea zmeilor din Enciclopedia Zmeilor a lui Cartarescu. 

Imagine


Cluj? Otello al lui Maniutiu iti face seara
Povestea geloziei trece prin mana si mintea lui Maniutiu


La Iasi, primul Muzeu al Iluziilor din România 

Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, un vortex tunnel, o hologramă piramidală, un generator Van De Graaff sau un theremin, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi.  

La Sibiu, este Durer

Este primul proiect care i-a adus faima lui Albrecht Dürer a fost o serie de ilustrații cu tematică biblica, inspirate de Apocalipsa lui Ioan, publicate în 1498 și, din nou, în 1511. 
Imagine


La Brasov, Congresul Național de Salsa

UITE cum ii jocul asta:

1099 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza