1 € 4,6332 1 USD 3,9274marţi 12 dec 2017
Versiune
Mobile

ACTUALI ZAT Legile justitiei, ziua a 9a. Comisia speciala a votat infiintarea unei Sectii speciale pentru investigarea infractiunilor din justitie , in cadrul Parchetului General/ Seful sectiei este numit si revocat de plenul CSM, nu de Presedintele Romaniei

de Iulia Rosca Joi, 7 decembrie 2017, 9:23
- a A+
Imagine
Comisia speciala parlamentara privind legile justitiei, condusa de deputatul PSD Florin Iordache, a lucrat joi pe proiectul PSD-ALDE de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciara, unde a adoptat infiintarea unei Sectii speciale pentru investigarea "infractiunilor din justitie" in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procurorul-sef al acestei sectii este numit si revocat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, fara ca Presedintele Romaniei sa fie inclus in procedura asa cum prevede acum legea in privinta procurorilor-sefi de sectii. Modificarea a venit dupa ce Iordache a anuntat marti la comisie ca PSD nu mai sustine infiintarea unei Directii speciale separate pentru investigarea infractiunilor comise de magistrati, asa cum prevede proiectul initial, ci o sectie in cadrul Parchetului General. Cei care au propus la randul lor amendamente in acest sens au fost cei de la Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania. CSM s-a opus ferm infiintarii acestei sectii.






Click aici pentru transmisiunea video

Desfasurarea LIVE TEXT

18.52
S-a sistat sedinta la art. 119, nu s-a reusit terminarea Legii 304, asa cum Iordache a propus initial. Mai sunt crica 50 de pagini din 300 de parcurs. O noua sedinta are loc luni la ora 10.00. 

18.40
In acest moment in sala sunt 9 membri din cei 23 ai comisiei, iar Hotararea de infiintare prevede cvorum de sedinta necesar, adica sa fie prezenti cel putin 12 parlamentari.


Imagine



 17.50: Ce s-a mai votat in privinta acestei sectii:

Sectia pentru investigarea infracțiunilor săvârșite in legatura cu justitia îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României.

Procurorii din cadrul sectiei efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cauzele prevăzute la alin. (1). În cazul infracțiunilor săvârșite de judecătorii și procurorii militari, dispozițiile articolului 56 alin. (4) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile.

Sectia pentru investigarea infracțiunilor săvârșite in legatura cu justitia este condusa de procurorul şef al acestei sectii.
UNJR 

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Sectia pentru investigarea infracțiunilor săvârșite in legatura cu justitia şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.

Sectia de investigare a unor infractiuni din justitie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.

 Sectia pentru investigarea infracțiunilor săvârșite in legatura cu justitia este condusă de un procuror şef de sectie, care este numit în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre procurorii ce fac parte din aceasta sectie, in urma unui interviu transmis in direct si publicat ulterior pe site-ul Consiliului.

Secția de Investigare a unor infracțiuni din justiție funcționează cu un număr maxim de 20 de posturi, din care  8 de posturi de procuror și  12 de posturi de personal auxiliar de specialitate

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale  Secția de Investigare a unor infracțiuni din justiție se asigură de la bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a fi numiţi în cadrul Sectiei pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de judecatori si procurori, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel, o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 18 ani în funcţia de procuror cu minim 4 ani lucrati efectiv in cadrul unui parchet de pe langa o curte de apel, şi să fi fost declaraţi admişi în urma concursului organizat de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii în acest scop.

17.08
S-a votat numarul maximal de posturi din cadrul Sectiei - 20 de posturi, 8 procurori si 12 personal auxiliar. Gorghiu (PNL): "As vrea sa isi asume UNJR ca aceasta modificare inseamna ca un procuror sa lucreze un dosar pe an, spre deosebire de restul procurorilor din tara."

Iordache: "Eu sper sa nu aiba niciun dosar".

16.54: S-a votat propunerea facuta de UNJR - procurorul-sef al acestei Sectii va fi numit de plenul CSM. Ulterior, s-a votat si ca acesta va fi revocat tot de plenul CSM, in aceleasi conditii ca in cazul revocarii procurorilor-sefi prevazute in Legea 303/2004, modificata. 

Art. 88^3 - (1) Sectia pentru investigarea infracțiunilor săvârșite in legatura cu justitia este condusă de un procuror şef de sectie, care este numit în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre procurorii ce fac parte din aceasta sectie, in urma unui interviu transmis in direct si publicat ulterior pe site-ul Consiliului.

(2) Procurorul-şef al Secției de Investigare a unor infracțiuni din justiție şi adjunctul acestuia sunt revocaţi din funcţie de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

In prezent, ca si in forma in care a trecute de comisie - care de altfel a pastrat legea in forma in vigoarea - procuorii sefi de sectii din cadrul Parchetului General "sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Președintele României poate refuza motivat numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoștința publicului motivele refuzului".

16.50 Se discuta cine va numi procurorul-sef al Sectiei.

Catalin Radulescu (deputat PSD, condamnat definitiv la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, cunoscut in spatiul public drept "deputatul mitraliera") propune ca procurorul-sef de sectie sa fie propus de ministrul Justitiei. Propunrea a fost respinsa cu un singur vot pentru.

Kuglay (PG) sustine ca numirea trebuie sa ramana ca acum pentru procurorii sefi de sectii. 

15.59:
Pauza de 10 minute pentru ca o parte dintre parlamentari sa participe la sedinta Birourilor permanent reunite pentru calendarul dezbaterii Legii bugetului, care a ajuns astazi la parlament.

15.58 S-a votat primul alineat al art privind aceasta Secție (formularea apartine lui Serban Nicolae, PSD):

"În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se înfiinţează şi funcționează secţia de investigare a unor infracţiuni din justiţie care are competenţa exclusivă de a efecuta urmărirea penală pentru infracţiunile de corupţie şi a celor asimilate acestora, prevăzute de codul penal şi de legea 78-2000, infracţiunile de serviciu sau în legătură cu acesta, precum şi a infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei săvârșite de judecători şi procurori, inclusiv cei care au calitatea de membri ai csm +recum si de procurori şi judecători militari."

15.50:
Marton Arpad ii raspunde reprezentantei Parchetului General: "La ce competenta va referiti, sa pui sa jure pe biblie pe capota masinii? M-as lipsi de aceasta competenta." Arpad face referire la un moment din 2012 cand, potrivit Antena3, un localnic în vârstă de 89 de ani din Suraia, Vrancea, a povestit la Antena 3 cum au încercat trei procurori să îl determine să jure cu mâna pe Biblia de pe capota maşinii, legat de votul de la Referendum.

15.38 Incepe votul pe alineate la art. privind infiintarea Sectiei speciale in cadrul Parchetului General. S-a votat mai intai denumirea acesteia.

Kuglay (PG): "Trebuie discutata optiunea legislativa de a lipsi de competenta unele structuri - e vorba de infractiunile de coruptie pentru care statul a investit bani si a instituit ani la rand un mecanism de abordare a faptelor de coruptie foarte profesionalizat. ADdica luam de la oameni care stiu cums e lucreaza si dam unor procurori care, bine pregatiti profesional, nu au pregatire speciala. Pentru ca face aceasta structura, doar pentru a lua din competenta DNA-ului?"

15.25 Incepe discutia pe infiintarea Sectiei speciale pentru investigarea infractiunilor din justitie. Din dezbateri:

Judecatoarea Maria Ceausescu, CSM: "Majoritatea covarsitoare a judecatorilor si procurorilor  s-a exprimat ferm impotriva infiintarii acestei comisii. O singura asociatie profesionala o sustine."

Iordache: "Nu se justifica infiintarea unei Directii, insa se justifica infiintarea unei Sectii, in subordinea procurorului general care sa investigheze infractiunile din Justitie."

Andreea Ciuca, AMR: "Cand spuneti infractiunile comise de judecatori si procurori, va referiti doar la coruptie? Deci toate infractiunile. Nu se justifica sub nicio forma o Directie. Si la ora aceasta exista o sectie in cadrul DNA."
 

15.15: S-au votat modificari in ceea ce priveste numirea procurorilor in cadrul DNA - in cadrul concursului de itnrare in DNA procurorilor li se vor verifica 5 rechizitorii aleatorii, pe langa interviu:

(3) Concursul prevazut la alin.2   constă în:
a) un interviu transmis in direct, sustinut in fata sectiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) o probă având ca obiect evaluarea a minim cinci rechizitorii alese aleatoriu, precum si a altor acte întocmite de candidaţi si considerante relevante de acestia, din ultimii 5 ani de activitate;

(6) Evaluarea prevazuta de art. 4 lit b) se efectueaza de o comisie desemnata de sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, formata din 2 procurori DNA propusi de procurorul sef al directiei, 2 procurori de la Parchetul de pe langa ICCJ propus de Procurorul General si un formator INM.

(9) Procurorii numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul conform al sectiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.

Propunerile au fost ale UNJR, sustinute de PSD.

14.57: S-a votat si cresterea vechimii necesare procurorilor care vor sa ajunga la DNA, de la 6 la 8 ani, ca si in cazul DIICOT:

"(2) Pentru a fi numiti in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, procurorii trebuie sa nu fi fost sanctionati disciplinar, o buna pregatire profesionala, o conduita morala ireprosabila, cel putin 8 an vechime in functia de procuror sau judecator si sa fi fost declarati admisi in urma unui concurs sustinut in fata sectiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii."

14.45:
S-a votat amendamentul UNJR si AMR privind introducerea concursului la intrarea in DNA. Legea va prede astfel:

(1) Direcția Națională Anticorupție se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, la propunerea sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, in urma concursului organizat in acest sens, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii.

In prezent, art. 87 alin 1 prevede:

(1) Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.

14.30 S-a revenit asupra unor articole amanate de acum doua zile si deocamdata s-a respins o propunere a UNJR care vine ca o completare a ceea ce s-a votat la Legea 303 si care prevedea: "Toate reglementarile privind procedurile judiciare si actele privind administrarea justitiei, precum si actele privind colaborarea dintre autoritatea judecatoareasca si orice alta autoritate, sunt de interes public."

Iordache a precizat ca UNJR trebuie sa il reformuleze pana cand ajunge la Senat legea si poate fi discutat atunci.

13.00
Se amana votul pe acest amendament pentru pana dupa pauza, ora 14.00.

12.50 Se discuta un amendament al UNJR si AMR de a se introduce concursul la accederea procurorilor la DNA. Propunerea este criticata de Parchetul General.

Iordache: "Noi ne dorim ca accesul in aceasta structura sa se faca prin concurs si concursul sa se faca in fata sectiei de procurori. Organizat - interviu, neinterviu, scris…regulament pe care il face sectia de procurori din CSM. Cate locuri, cum se desfasoara, data etc. Nu cred ca tebuie sa fugim de titulatura de concurs, pentru ca mai transparent decat un concurs, publice, dar nu trebuie sa sperie pe nimeni. Si depasim momentul."

Kuglay (PG): "Dumneavoastra nu ascultati tot ce spunem noi. Daca exista un astfel de concurs trbeuie sa reganditi si alte institutii din cariera profesioanala a procurorilor. Transparenta exista si acum."

12.30 S-a votat o modificare privind DNA - pentru infiintarea birourilor teritoriale va fi necesar avizul Sectiei procurorilor CSM:

(1) În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

12.25
S-a votat propunerea din initiativa legislativa PSD-ALDE care prevede ca DIICOT trebuie sa faca un raport anual pe care il prezinta la CSM si ministrului Justitiei, iar ministrul isi va prezenta concluziile asupra raportului de activitate Parlamentului. In prezent, aceasta prevedere se afla in legea in vigoare doar pentru DNA.

Art. 79^4 - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.”

12.15 S-a modificat vechimea necesara pentru a intra la DIICOT, de la 6 la 8 ani, la propunerea DIICOT:

(3) Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, sa aiba o buna pregatire proefsionala, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop".

11.50 A inceput dezbaterea pe articole, cu modificari la art. 79 privind DIICOT.

11.43
Iordache a propus ca si astazi sa se lucreze pana la 19.00, cu pauza de la 13.00.

11.36:
Stelian Ion propune ca inainte de a fi adoptat raportul final pe lege in comisie, draftul sa fie trimis la consultare catre CSM. Iordache a supus la vot, propunerea a fost respinsa, fiind votata de USR si PNL.

11.32:
Scantei afirma ca a fost o "bataie de joc" faptul ca ieri seara in plen, aproape de miezul noptii, prin vot politic, majoritatea a votat altceva decat in comisie la raspunderea magistratilor, care era un amendament chiar al asociatiilor profesionale pe care initial l-a agreat majoritatea parlamentara.
 
11.28 
Reprezentanta Parchetului General, Irina Kuglay, a atras atentia ca principala problema nu o reprezinta faptul ca magistratii nu sunt consultati pe fiecare amendament in timp real, ci faptul ca insittutii cheie din justitie sunt reconfigurate de pe o zi pe alta prin amendamente, in conditiile in care magistratii au facut observatii pe proiecte de legi.

11.13:
S-a aprobat prin vot ca in zilele de Doliu National - 14-16 decembrie (joi, vineri si sambata saptamana viitoare) comisia sa nu lucreze. 

11.03
Ion (USR): Si noi dezavuam comportamentul violent.

11.01: Marton Arpad:
"Tara asta are o legislatie privind protestele si toata lumea trebuie sa o respecte. Niciodata nu am multumit celor din strada celor care au protestat violent."
 
10.58: Replica Stelian Ion:
"Sa fim comparati cu Ion Iliescu care a chemat minerii, adica sa comparati oamenii care protesteaza pasnic in fata parlamentului cu minerii care au venit cu batele in bucuresti este inimaginabil."

10.46 Marton Arpad (UDMR):
"Am vazut la televizor momentul in care deputatii USR au iesit cu telefoanele si le-au multumit protestatarilor ca au aparat statul de drept. Mi-am amintit de iunie '90 cand presedintele Ion Iliescu le-a multumit minerilor."

10.34
Si Stelian Ion (USR) propune suspendarea sedintei. Acesta aminteste de protestele de strada de ieri seara. "As vrea sa gasim o modalitate ca in rapoarte sa se regaseasca taote amendamentele respinse in aceasta comisie."

Stelian Ion ii reproseaza lui Iordache ca niciodata nu a convocat biroul comisiei speciale pentru ordinea de zi si ca este anormal sa primeasca o propunere de modificare a a legii noaptea, pe care sa o citeasca dimineata pe drum spre comisie.

10.25
Senatoarea PNL Iulia Scantei a precizat ca propunerea de amendare a legii a UNJR a fost transmisa pe mail membrilor comisiei la ora 00.30 noaptea, si s-a intrebat daca la acea ora s-au pronuntat judecatorii membri in uniune. Aceasta a facut apel si la suspendarea comisiei pe durata doliului national.

10.20 Iordache deschide sedinta prounand ca, dupa ce finalizeaza Legea 304 astazi, sa se treaca si la a treia lege din pachet, Legea 317 privind CSM, unde sa aiba loc "dezbateri generale.". 

Cum propune UNJR sa se modifice in acest sens legea

"După articolul 88 se introduce o nouă secțiune, Secțiunea a 21- “Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie”, alcătuită din art.88^1 - 88^10, cu următorul cuprins:

Art. 88^1–Infiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se înființează și funcționează Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie care are competența de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari si cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie își păstrează competența de urmărire penală și în situația în care, alături de judecator sau procuror, sunt cercetate și alte persoane.

(3) Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României.

(4) Procurorii din cadrul Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cauzele prevăzute la alin. (1). În cazul infracțiunilor săvârșite de judecătorii și procurorii militari, dispozițiile articolului 56 alin. (4) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile.

(5) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie prin intermediul procurorului şef al acestei Sectiii.

(6) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.

Art. 88^2–Activitatea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.

(2) Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este independentă în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice ori structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.

(3) Este interzisa delegarea sau detasarea de procurori in cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

(4) Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie funcționează cu un număr maxim de 20 de procurori plus personalul auxiliar de specialitate aferent care va fi stabilit prin Regulamentul de ordine interioara al Ministerului Pubic.

(5) Numărul de posturi al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie poate fi modificat prin Ordin al Procurorului General, la solicitarea procurorului sef Sectie, cu avizul conform al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

(6) În scopul efectuării în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor ce intra in competența sa, Sectia poate folosi, cu acordul Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(7) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se asigură de la bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Art. 88^3– Organizarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se poate organiza în servicii si birouri conduse de procurori şefi.

(2) Serviciile si birourile din cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se pot înfiinţa şi se pot desfiinţa prin ordin al procurorului şef al Sectiei, cu avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 88^4–Conducerea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este condusă de un procuror şef de sectie, ajutat de un procuror-șef adjunct, numiți în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile prezentei legi.

(2) În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul şef al Secției pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie din justiție emite ordine cu caracter intern.

Art. 88^5 – Numirea si revocarea procurorului sef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) Procurorul sef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este numit in functie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data, in urma concursului organizat in acest sens de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Conditiile pentru ca un procuror sa se inscrie la concursul pentru ocuparea postului de procuror sef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie sunt similare celor de la art. 887  alin. 3 lit. a)-e).

(3) Fiecare candidat va depune un curriculum vitae, declaraţiile prevăzute de <LLNK 12004   303 11 202  48 41>art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi de orice alte înscrisuri considerate relevante.

(4) Plenul CSM, dupa evaluarea candidatilor si a proiectelor, si in urma unui interviu transmis in direct, dat in fata plenului, va numi procurorul sef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

(5) Procedura de numire va fi detaliata intr-un Regulament aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

(6) Revocarea din functia de procuror sef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se face de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, in caz de neindeplinire a atributiilor specifice functiei sau in cazul in care acesta a fost sanctionat disciplinar.


Art. 88^6 – Numirea si revocarea procurorului sef adjunct al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) Procurorul sef adjunct al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este numit in functie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivata a procurorului sef Sectie, dintre procurorii deja numiti in cadrul Sectiei.

(2) Numirea in functia de procuror sef adjunct al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se face pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.

(3) Revocarea procurorului sef adjunct al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se face de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivata a procurorului sef de Sectie, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei.

Art. 88^7–Numirea procurorilor in cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se încadrează cu procurori numiţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.  

(2) Perioada de numire este de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.

(3) Pentru a participa la concursul pentru numirea in cadrul Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, procurorii trebuie sa indeplineasaca cumulativ urmatoarele conditii:

1. să nu fi fost sancționați disciplinar sau pentru abateri de la Codul deontologic in ultimii 5 ani;
2. să aibă cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel;
3. sa aiba o vechime efectiva de cel puţin 18 ani în funcţia de procuror;
4. sa aiba o bună pregătire profesională,
5. sa aiba o conduită morală ireproşabilă.

(5) Concursul prevazut la alin. 4 constă în:
1. un interviu transmis in direct, sustinut in fata Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;
1. o evaluare a activitatii din ultimii 5 ani;
2. o  evaluare a unor acte întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de activitate.  

(6) Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice. La interviu poate participa si un psiholog, care poate pune intrebari candidatilor.

(7) Evaluarea prevazuta la alin. 5 lit. b) se efectuează de un procuror si un judecator din cadrul Inspectiei Judiciare, care vor evalua durata si complexitatea cazurilor lucrate de procuror, rata de achitari, restituiri, condamnari, eventuale sesizari facute din partea persoanelor cercetate;

(8) Evaluarea prevazuta la alin. 5 lit. c) se efectueaza de o comisie desemnată de secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturi, formată dintr-un un formator de la Institutul Național al Magistraturii și 2 procurori de la Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție, propuși de Procurorul General.

(9) Punctajul maxim ce poate fi atribuit la probele de concurs este de 100 de puncte, distribuite astfel:
a) 50 de puncte pentru proba prevăzută alin. (5) lit. a);
b) 30 de puncte pentru proba prevăzută la alin. (5) lit. b);
c) 20 de puncte pentru proba prevăzută la alin. (5) lit. c).

(10) Punctajul minim pentru a fi declarat admis la concurs este de 70 de puncte.

(11) Numirea in functia de procuror din cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie se va face de catre plenul Consiliului Superior al Magistraturii in limita posturile vacante si in ordinea punctelor obtinute.

Art. 88^8 – Renumirea ca procuror in cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) Renumirea ca procuror in cadrul Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie se poate face o singura data, pe o durata de 3 ani.

(2) Cu trei luni inainte de expirarea primului termen de numire, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza cererea depusa de procurorul care solicita innoirea mandatului, avand in vedere evaluarea activitatii desfasurate de acesta in perioada primului mandat.

(3) La data încetării activităţii în cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, procurorul revine la parchetul de unde provine.

(4) De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie isi pastreaza gradul profesional procuror al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si justitie şi salarizarea corespunzătoare acestuia.

Art. 88^9 – Evaluarea si revocarea procurorilor

(1) Procurorul şef al Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie evaluează, anual, rezultatele obţinute de procurorii din cadrul secției.

(2) Procurorii numiţi în cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie pot fi revocaţi de  Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea motivata a procurorului şef al Secției, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.

(3) In cazul revocarii, procurorul revine la parchetul de unde provine si îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei.  

Art. 88^10– Atributiile Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie

(1) Atribuţiile Secției de Investigare a unor infracțiuni din justiție sunt următoarele:
a) efectuarea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală, pentru infracţiunile prevăzute la art. 881 alin. (1);

b) conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţiile procurorului de către specialisti sau ofiţerii de poliţie judiciară, în cauzele privind infracţiunile prevăzute la lit. a);

c) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile prevăzute la lit. a);

d) elaborarea raportului anual privind activitatea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitieşi prezentarea acestuia Plenului CSM precum si procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu mai târziu de luna februarie a anului următor;

e) constituirea şi actualizarea bazei de date în domeniul infracțiunilor aflate în domeniul de competență;

f) exercitarea altor atribuţii prevăzute de lege.

(2) Reprezentarea in instanta la Inalta Curte de Casatie si Justitie se face de procurori din cadrul Sectiei Judiciare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar in teritoriu de catre procurori din cadrul parchetului de pe langa instanta la care se judeca cauza."
9730 de afisari


Un aparat al PSD pt santajarea magistratilor
Andradda [utilizator], Joi, 7 decembrie 2017, 10:36
+15/27
Politicienii si afaceristii sunt disperati de fiecare data cand li se deschide un dosar penal. Chiar daca pana la urma unii dintre ei sunt achitati, ei se plang ca le-au fost distruse vietile si carierele.( pe buna dreptate, nimic de zis.)
Exact asta se va intampla si in cazul magistratilor. O sa li se deschida procese, o sa fie bagati in judecata si chiar daca, pana la urma, dupa un an sau dupa 5, vor fi gasiti nevinovati, ei oricum vor ramane patati si sifonati pt restul vietii.
Practic, PSD vrea sa le arate magistratilor ceva de genul "Cum tu mie, asa si eu tie"

Bine ca, pana la urma, au renuntat la invinuirea unui magistrat in baza unei erori.
Eroarea este, prin definitie, o greseala, greseala ce poate fi cauzata din neatentie, neglijenta, incompetenta sau pur si simplu din prostie, dar in niciun caz cu intentie si cu buna stiinta.
Pt ca atunci cand o "eroare" este comisa cu intentie si cu buna stiinta, ea se numeste infractiune (sabotaj, coruptie, nepotism, servilism etc)
Or pt infractiunile comise de magistrati, exista deja legi destul de clare care ii trag la raspundere pe cei prinsi ca au incalcat legea.
Avem o multime de procurori si judecatori care sunt trimisi in instanta si condamnati. Nu mai era nevoie de o institutie speciala a PSD, un fel de neo-SS al borfasilor, care sa-i faca pe magistrati sa tremure de frica de cate ori trebuie sa deschida un dosar penal sau sa dea o sentinta.
PSD se foloseste de slugile din UNJR
Kivek [utilizator], Joi, 7 decembrie 2017, 11:09
+15/27
ca sa nu spuna ambasadele SUA & UE ca PSD a propus un abuz, isi folosesc slugile din UNJR si AMR (asociatii ale magistratilor care au mai putin de 100 de membri impreuna) ca sa spuna ca 'magistratii au cerut aceste lucruri'

sunt 6.000 de magistrati dar UNJR reprezinta vreo 50
inca 21 de comentarii comenteaza