1 € 4,6327 1 USD 3,9431joi 14 dec 2017
Versiune
Mobile

Du-te la Gaudeamus / Mananca la Asia Fest/ Adopta un taran! - Alege din Ghidul National de Weekend

de Gasca HC Joi, 23 noiembrie 2017, 18:08
- a A+
Imagine
Incepe Gaudeamus, unde ne-mbulzim la carti. Se organizeaza un targ de jocuri si jucarii, de unde poti sa-ti iei gadgeturi, videogames, kendame si papusi. Vor fi party-uri o gramada: tehno, house, disco, electro. La Sibiu se joaca teatru, iar la Brasov se pune de-un targ misto cu titlul “Adopta un taran”, unde bei vin de tara si mananci bucate din cazane. Tot in weekend e Ziua internationala a violentei impotriva femeii, dar si workshop-uri de psihologie & budism. 



22 – 26 noiembrie GAUDEAMUS 

E targ de carte de invatatura, dar pe cine intereseaza, pe bune, educatia? Asa ca mergeti, vor fi lansari de carti despre subiecte tabu, scandaluri & societatea contemporana. 

CLICK sa vezi GHIDUL dezmeticirii in Targ si ce carti sunt bune de cumparat 

Imagine


23 noiembrie – 14 decembrie ATELIER DE DESEN PENTRU ADULTI   

Adultii invata sa deseneze. O dau in mintea copiilor. Sau? Hm, iata, vor studia chestii serioase: Compozitia : baza lucrarii, reguli si exceptii, organizarea vidului si plinului, simbolistica compozitie. Desenul: rolul sau in compozitie, diferitele metode de a invata sa desenezi corect, proportii, unghiuri, directii, intensitatea liniilor, volume, umbre, lumini. A treia dimensine: notiuni de perspectiva, cum sa redai profunzimea prin desen. Subiecte: natura moarta, ghipsul, reproduceri, nudul, portrete, fragment corp, minimalism, lumea animala si lumea vegetala. 

23 noiembrie PIESA “BARACA”, ORADEA  

Joi, 23 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia, BARACA, de Aiat Fayez, regia Tudor Lucanu (+16). Mare si Mic sunt doi francezi care nu au prea multe perspective profesionale si se hotarasc sa creeze bombe artizanale in oale sub presiune. Initiativa lor, aparent fara sanse prea mari de reusita, se transforma intr-o adevarata afacere pe masura ce experimentele dau roade si li se alatura cativa parteneri de nadejde. Isi creeaza relatii cu lumea islamica si beneficiaza de sprijinul tacit al autoritatilor franceze. Pentru a camufla laboratorul ilegal de creat bombe, infiinteaza in fata fabricii un magazin pentru comercializarea mastilor de gaze, ce devine, in mod paradoxal si absolut ironic, principalul furnizor al ministerului Sanatatii. Descriind acest barlog al marelui banditism, ”Baraca” pune in lumina, cu un umor scrasnitor, una dintre cele mai mari probleme ale societatii actuale: atentatele teroriste potentate de compromisurile politicienilor, de duplicitatea marilor piete, de jocurile de culise si de marsavia unor oameni care se lasa sedusi de puterea banilor. 

23 noiembrie PARTY GENRE FLUID 

House de toate felurile pentru toate gusturili, prieteni. Manipulare cu mp3 uri live cu digei renumiti in scena underground de aici, dar si de acolo. Asa zic organizatorii: oameni frumosi cu spume si vibeuri jucause. 

23 noiembrie BLAZZAJ LIVE   

Concert cu trupa funk Blazzaj pentru toti blazatii.  

Imagine


23 noiembrie GRAND OPENING – SEZONUL EXPOZITIONAL LA MNAC  

MNAC anunta marele vernisaj al noului sezon expozitional in data de 23 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Parlamentului. Iata doua recomandari de expozitii: PERFORMANCE: PRINDETI ARTISTA Performere: Artistele Gabriela Mateescu, Virginia Lupu si curatoarea Valentina Iancu Gabriela Mateescu prezinta doua performance-uri durationale, care se desfasoara doar pe parcursul vernisajului si exploreaza relatia artist-institutie-public. Bazandu-se pe experienta personala a generatiei de artisti din care face parte, pe eforturile de self-management si branding, pe presiunea vizibilitatii si conditiile de munca din institutii, artista propune actiuni prin care publicul asista si participa la epuizarea si consumarea ei. 

IN CAFENEAUA MNAC: TOPOPHILIA / IN THE MNAC CAFÉ: TOPOPHILIA Pavilionul Topophilia – o experienta imersiva in Parcul Natural Vacaresti a reprezentat Romania la conferinta Uniunii Internationale a Arhitectilor din Seul 2017 si va fi expus pentru prima data in tara. Pavilionul propune o experienta imersiva intr-un loc in care s-ar putea intui sufletul Bucurestiului: Parcul Natural Vacaresti. Pornind de la dialogul dintre Marco Polo si Kubilai Han din orasele invizibile descrise de catre Italo Calvino, locul se dezvaluie prin sunete, mirosuri, obiecte, plante. 

24 noiembrie ASIA FEST  

Chinezarii, sushi si muzica asiatica. Primul festival al culturii asiatice revine la Bucuresti cu o noua editie Asia Fest, un dialog multicultural care promoveaza raspandirea traditiilor si obiceiurilor orientale: muzica, bucate traditionale, comert cu chestii made in China, ghirlande, mandale, brelocuri. 


Imagine



24 noiembrie PIESA „DAMEN VALS”, SIBIU 

Biblioteca Astra, Sala Festiva, Sibiu. Spectacolul prezinta povestea unei femei ce isi sacrifica viata si fericirea pentru persoanele cele mai dragi ale sale, mama si sora, ambele suferind de boli incurabile. Aducerile aminte si regretele sunt starile ce-i guverneaza viata solitara. Climaxul este atins de amintirea tanarului pe care l-a iubit - numit de ea Frumosul Philip si de la care astepta o simpla invitatie la vals - ce o face sa radieze, dar doar pentru un scurt moment, realitatea neinduratoare intunecandu-i din nou gandurile.  

24 noiembrie TZACA PACA PARTY  


Vor fi muzici internationale, interspatiale si cele mai bune pentru regat, din seria bastanografie si dans pe balans. Nu-i injoseala, e distractie. Muzici abordate (main) : manele by Daniel Cameramanu, manele ascultate pa vremuri in Vectra, turbo-folk.. orientale nebune.. tsifteteli.. treburi nebune underground.. si ce mai gasim prin playlist  

25 – 26 noiembrie START 2 PLAY – TARG DE JOCURI SI JUCARII  

Weekendul 25 - 26 noiembrie aduce la Romexpo Bucuresti prima editie a targului international START 2 PLAY, eveniment dedicat jocurilor, gadgeturilor si jucariilor de orice fel. “Nu ne oprim din joaca atunci cand imbatranim. Imbatranim cand incetam sa ne mai jucam”, spunea Bernard Shaw. START 2 PLAY cheama deci la distractie copiii si adultii de la 3 la 100 de ani. In noiembrie, in cei 1000 de metri patrati dedicati din Pavilionul C6, vizitatorii au la dispozitie zeci de standuri cu cele mai populare jocuri si jucării, pop culture, tehnologii si gadgeturi revolutionare, cărti, filme, echipamente sportive si de turism.  

Imagine


25 noiembrie FashionME – TARG EDUCATIONAL DE FASHION 

#FashionMe - primul targ educational de fashion dedicat elevilor, studentilor, designerilor, pasionatilor de moda. Te invata ce toala sa pui pe tine.  

25 noiembrie PARTY “DANTUIALA SI ANTREN” 

La club se baga in blender nu disco, ci house plin de suflet si putin tech si iese un fresh de voie buna si dans fix potrivit pentru frigul de afara. 

25 noiembrie SEARA DE FILME INITIATICE   

Seara de filme dedicata diferitelor traditii spirituale. Cica va fi o incursiune cinematografica pe teritoriul Buddhismului. "Primavara, vara, toamna, iarna... si primavara" regizat de coreanul Kim Ki-duk urmareste una din temele principale ale oricarei traditii si anume relatia maestru-discipol. Dupa proiectie intr-o mansarda, lumea va sta la un ceai si la o sesiune de improvizatie instrumentala. 

25 noiembrie TU CE ROLURI JOCI IN FIECARE ZI?  

Vrei sa te prinzi cum e psihologia azi? Ce roluri joci tu? Pentru toate acestea exista un nume: analiza tranzactionala. Tot vorbesc oamenii de teorii & psihologii. Mergi la workshop sa vezi care-i faza. Eric Berne, fondatorul Analizei Tranzactionale, a sustinut ca in fiecare dintre noi exista trei parti, trei stari diferite ale Eului: Parinte, Adult si Copil. Un fel de alegorii? Uite ce zice specialista: “Cata vreme nu suntem constienti de rolurile in care ne aflam, riscam sa intram in jocuri psihologice inconstiente, care prin natura lor sunt nesincere si conduc la rezultate dramatice. Cel mai problematic joc este triunghiul dramatic, numit si triunghiul lui Karpman, in rolurile principale fiind distribuite: Victima, Persecutorul si Salvatorul.” 

25 noiembrie NOAPTEA ALBA A CREATORILOR SI DESIGNERILOR DE PRODUS 


Un blanche nuit organizat de Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu pentru designeri & pasionati de obiecte. 


25 noiembrie STOP VIOLENTEI IMPOTRIVA FEMEII  

In data de 25 noiembrie, cu ocazia Zilei Internationale pentru Eliminarea Violentei asupra Femeilor, Academia de Krav Maga organizeaza un workshop de autoaparare, cu participare deschisa si gratuita. Inveti sa dai la gioale, sa dai o karata, sa te aperi de agresori. “Acest eveniment este adresat tuturor femeilor, fara limita de varsta, victime ale violentei domestice sau acelora care vor sa previna si sa se apere in situatiile de pericol. Astfel, vom trata aplicat si practic, aspectele celor mai comune agresiuni carora le cad victima femeile.”, zic cei de la asociatie. 

25 noiembrie CONCERT PE CANAPEA  

Dupa lungi concerte astrale, formatia Kepler not Kopernikus se asaza pe canapea meditand muzical lumea post pitzi punk, conectati prin vis cu nesomnul ascultatorilor neobositi. Ideea e ca se face si un after party dansant cu membrii formatiei. 10 lei pentru party, dupa ora 12.  

25 noiembrie PARTY “50 SHADES CUNOSC PE LUME”  

Petrecerea se da la Casa Presei Libere si e descrisa asa pe pagina de Facebook: 50 Shades cunosc pe lume / Ce le tin ca dulce-amor / Sunt nuante de-un vechi renume/ Amintind de-un #Script sonor / Va fi party, bata-l vina! / Kinky, iarasi Ce sa-i faci?! / Te-asteptam cu un prieten si ai grija cum te-mbraci!” 

25 noiembrie HAI LA TARG SI ADOPTA UN TARAN, BRASOV 

Dragi iubitori de tarani, de bucate aburinde, de roadele toamnei, de vin ghiurghiliu si mai ales, de povesti spuse la sezatoare, la o felie de placinta si-un pahar de vin de tara sau o felie de branza de capra, mergeti la targul “Adopta un taran”!   

Imagine



25 noiembrie SONES DE PALACIO. CONCERT DIN SANZ, MURCIA SI GUERAU 

Cum era muzica veche? In Spania secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, compozitorii creau in mod cu totul diferit fata de cei din restul Europei. Asa se face ca, in timp ce muzicienii culturii franceze abordau asa numitul stil „de curte”, compozitorii din Spania isi indreptau atentia mai mult catre muzica populara, ca sursa de inspiratie pentru creatiile lor. Drept urmare, devine destul de dificil uneori de stabilit o distinctie clara intre creatia muzicala culta si cea populara. Sanz, Murcia, si Guerau au fost cei mai importanti compozitori care s-au dedicat creatiei pentru chitara, pe parcursul secolului al XVI-lea si al XVII-lea in Spania. In lucrarea sa „Instrucción de música para la guitarra española”, Sanz descrie amanuntit aspecte ce tin de domeniile compozitiei si improvizatiei muzicale si invita instrumentistul sa improvizeze propriile variatiuni, in cadrul lucrarilor interpretate.  

Imagine


25 noiembrie CONCERT MAHALA RAI BANDA 

Concert cu muzica de mahala, mix de stiluri si genuri muzicale, un beat modern, caracteristic, stil ce a condus trupa Mahala Rai Banda catre o pozitie ce o detaseaza net de celelalte din categoria ei. Melodiile cantate de trupa s-au facut auzite in toate colturile lumii, in faimoase edificii culturale precum : Cosmopolite din Oslo, Adelaine Royal Theatre din Australia, Opera Garnieri din Paris ori Arts Center din Moscova, Opera din Viena. De altfel, trupa a cantat in deschiderea unor concerte sustinute de Lenny Kravitz, Scorpions, Mariah Carey, Jimmi Cliff. 

Imagine



25 noiembrie 532 PENTRU BUCURESTII NOI 

Dupa 6 luni in care Grupul de Initiativa Civica Bucurestii Noi a adunat problemele cartierului printr-un chestionar de consultare a locuitorilor, au deja o perspectiva asupra problemelor Zonei Urbane Bucurestii Noi, pe care vor sa o impartaseasca. 532 dintre voi le-au spus ce isi doresc pentru Teatrul de vara din Parcul Bazilescu si pentru cladirea fostului Teatru Masca, dar le-au spus si ce alte probleme mai sunt in cartier.  

25 noiembrie SESIUNE DE SPIRITISMO seara techno cu doua DJ-itze.

26 noiembrie PIESA “MIREASA PE INTERNET”  

O tragicomedie despre lumea virtuala in care ne afundam tot mai mult, gen despre viata unei actrite pusa sub lupa, cand brusc, ramane fara Internet in noaptea nuntii (nunta tot pe internet!) iar destinul sau ia o turnura naspa. 

26 noiembrie FILME DE DANS – MADE IN RO 

Co-prezentate de Bucharest International Dance Film Festival. Intrare libera in limita locurilor disponibile. In ultimii ani, filmul de dans in Romania a inceput sa se contureze ca o preocupare a industriilor creative. Regizori de film, artisti vizuali, compozitori si coregrafi, lucreaza impreuna pentru crearea unor experimente vizuale, in care cinematografia si dansul se intalnesc. Cele 7 scurte au un puternic caracter experimental, explorand intalnirea dintre spatiu si corp, perspective diverse asupra relatiei de coabitare si coregrafii ale senzatiilor.
1322 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza