1 € 4,5975 1 USD 3,8945duminică 22 oct 2017
Versiune
Mobile

Dragostea e ca o raie, repetitia ca o vulpe - VIDEOinterviu cu Hanno Hoefer - Nightlosers

de Eugen Istodor Marţi, 10 octombrie 2017, 17:58
- a A+
Imagine
Unii cred ca Hanno&Nightlosers nu mai exista! Ori, ei au ritmul lor. De viata si cantare. Repeta rar si au repetat iarna trecuta cu vulpea infometata la usa. Si practica libertatea absoluta a blues-ului: "La noi nici nu-i asa de grav daca dam o gherla sau o chifla sau daca prinzi avioane, cum se spune.  Pentru ca la noi cantarea oricum e libera. Lumea nu se prinde daca gresim, uneori nici noi nu ne prindem daca gresim." 







AICI ai intregul INTERVIU - VIDEO

  

Reporter: Cum e o repetitie cu Hanno, esti nebun? Pari dur. 

Hanno Hoefer:
Repetitii? Nu prea avem. Cel mult una pe an. Cantam de 23 de ani impreuna si cand e sa facem piese noi facem un stagiu de o saptamana sau de doua saptamani, le tragem pe un reportaofon, fiecare le invata la el acasa si la prima proba de soundcheck le mai tragem o data. 



Reporter:  Inseamna ca va stiti atat de bine, incat va stiti si reactiile, chestiile imprevizibile? 

Hanno Hoefer:   Cam asa, dupa atatia ani, ne cam stim. Stii cam ce poate celalalt. La noi nici nu-i asa de grav daca dam o gherla sau o chifla sau daca prinzi avioane, cum se spune. Pentru ca la noi cantarea oricum e libera. Lumea nu se prinde daca gresim, uneori nici noi nu ne prindem daca gresim. E mai liber, nu avem piese de la A la Z, pe partitura, fiind si blues, improvizatie, nu e mare drama. 




Reporter: Ce inseamna sa gresesti? 

Hanno Hoefer:    Vorbim de diferenta dintre greseala si eroare? O greseala e sa dai o gherla, o chifla, sa canti din alta gama, sa pierzi ritmul, sa nu intri cand trebuie cu chitara sau vioara sau altceva. 



Reporter: Ce inseamna stagiu? 

Hanno Hoefer:  Atunci cand simtim ca e nevoie de material nou, ne intalnim ori la Cluj, ori la Bucuresti sau alta locuri si stam o saptamana, pe urma le invatam in liniste acasa. Ultimul stagiu a fost prin ianuarie, cand un prieten ne-a dat o cabana, era la Belis, in Apuseni. Am venit acolo cu o duba plina cu tone de echipament. Attila a instalat acolo doua zile, a venit gerul ala de -28, -29 de grade, care a spart toate tevile. Am hotarat totusi sa stam, dar a trebuit sa luam o camera la un hotel d-ala comunist, de-adevaratelea, unde toate farfuriile inca mai aveau OJT, ONT, sau cestile alea de cafea mari. Am luat o camera, ca sa putem face un dus. Iti dai seama ca avand un singur dus, treaba asta dura 6 ore. Eram 6 oameni. Daca ne trezeam la 11 – 12, trecea timpul pana la 5. Daca mai mancam si o ciorba... Ne apucam la 6 – 7, mai trageam o cantare, o lalaiala. Intre timp, vulpea zgaria la usa. 


Reporter: Vulpea adevarata? 

Hanno Hoefer:  Venea vulpea si voia mancare. I-am facut si poze. Seara ne uitam la un film. Cam asta a fost. N-am facut decat vreo 3 piese in vreo saptamana. Conditiile au fost impecabile, dar a venit gerul ala, n-am mai putut face nimic. 



Reporter: De ce ai ales blues-ul, jazz? De ce nu rock? 

Hanno Hoefer:   Imi place si rock-ul, avem si piese care o dau spre rock. De fapt, e foarte simplu. Cand eram mic, aveau ai mei un dublu album, un LP, cu Highlights of the Newport Folk Festival din ’67, sau ceva de genul asta, unde au toti, Bob Dylan, e un amestec, Howlin’ Wolf, multi. Era un album cu foarte artisti din zona asta, albumul asta m-a spart. L-am ascultat de mii de ori, obsesiv. De acolo cred ca mi se trage, m-a facut sa ma apuc de muzica. Cine stie, daca ascultam muzica, poate faceam alt fel de muzica. 




Reporter: Asta tine de ritmul tau, de spiritul cartezian. Pari pe scena impenetrabil. Nu poti "fi citit". 

Hanno Hoefer:  Asa par? Aflu lucruri noi. Am ales muzica asta pentru ca e mai libera, imi place sa fiu liber, sa nu fie prestabilit. Dupa douazeci si ceva de ani insa mai apare si rutina. 

Reporter: Cum vezi libertatea dupa douazeci si ceva de ani? 

Hanno Hoefer:  Sunt si acum concerte in care nu stii ce o sa se intample, o dam intr-o directie, nu stii cum iese. Mai bem un sprit, inca suntem dispusi la improvizatie, ne aventuram in zone din care nu prea stim cum iesim, mai inteactionam cu publicul. E genul de muzica care te lasa sa faci lucruri pe care alte genuri nu te lasa sa le faci. 



Reporter: Cum a fost cu Gil Dobrica, la inceput? In primul rand, de ce, in parcursul tau, ai avut popasuri? 

Hanno Hoefer:  Da, Nea Nelu de la lift, Nea Vasile. Daca ne-am intalnit cu ei si ne-a placut, de ce sa nu colaboram? Pe Nea Nelu nu puteai sa nu-l iei, mi-a cantat la muzicuta in lift si am innebunit. Era liftier la Laptarie, m-a luat: Baiatu’, hai ca vreau sa-ti zic ceva, vreau sa vorbim ceva in particular. Ma gandeam: ce poa’ sa-mi spuna. Il stiam de multa vreme ca liftier. Ca dupa aia sa scoata muzicuta si sa-mi cante la muzicuta extraordinar de bine. Dupa aia mi-a spus ca el era din formatia Ritmic, aia cu multe muzicute, care aparea la “Album duminical” la televizor, pe vremuri. Era un fel de lider acolo. I-am spus ca era idolul meu din copilarie. Cum sa nu cant cu el?  Cu Gil, la fel. Era vecinul meu. Ne mai intalneam la o bere, la ziare. In cartier. Statea la urmatoarea scara. Pe Campineanu, vizavi de Union. El era extrem de informat. El m-a recunoscut. Avea patru televizoare care mergeau in acelasi timp la el in casa. Cu sonor. Erau dispuse in patrat. Doua cu doua televizoare. Fiecare pe un canal diferit. Patru telecomenzi. El statea in pat si zapa. Stia stiri, stia muzica. El m-a luat: A, Nightlosers. Zic: Sa traiti, Gil Dobrica. Ne-am imprietenit. Bere, chestii. Urmatorul pas a fost sa cantam. 



Reporter: Nea Vasile? 

Hanno Hoefer:  Tot la Laptarie, pe acoperis, cand avea el ceva cantare. Pe undeva prin ’97. Am baut ceva cu el. Nu stiu cum ne-am imbarligat. Oricum, inainte de a devenit el celebru cu Zdob si Zdub. Mai intai am tinut legatura vag, pe urma i-am ajutat sa-si mai gaseasca cate-o cantare prin Bucuresti sau prin tara. Dupa aia, dintr-una intr-alta, am si colaborat. 



Reporter: Ce te leaga de toti, intr-un fel recuperezi si o istorie intreaga care s-a blocat, Gil, Ritmic, s-a blocat in ‘89 – ‘90, cum i-ai recuperat, in ce cod, in ce sinapsa?  

Hanno Hoefer:  N-am cautat sa fac asta. M-am intalnit cu oamenii astia. Norocul meu a fost ca am stiut cine a fost Ritmic, Gil Dobrica. De Nea Vasile nu stiam. Ba da, stiam, de pe o caseta de la Muzeul Taranului cu Lautarii de altadata. Normal ca daca te intalnesti cu ei te gandesti: ba, asta canta, eu cant, hai sa vedem ce poa’ sa iasa, daca vor si ei. Nu mi-am facut un program din asta. Cu Elvis, de pilda. Ne-am intalnit direct pe scena. La Ion Barbu, la Petrila, la unul dintre festivalurile pe care le facea la el in curte, la ultima piesa, apare Elvis, si zic, mama ce personaj, ne-a intrebat: pot sa cant ceva cu voi? Cred ca singura chestie care explica asta e ca noi suntem disponibili la tot felul de incercari. 



Reporter: O sa ma intorc foarte in urma, “Dragostea ca o raie”, dementa in care tu erai, ai prins exact ritmul epocii. Cum ti-a intrat in repertoriu?  

Hanno Hoefer:  Am auzit piesa asta la un moment dat si am zis: mama, trebuie sa o facem pe asta. 

Reporter:  De unde acest “trebuie”, ce inseamna? 

Hanno Hoefer:   E o piesa de-a lui Zavaidoc. N-o stiam. Dar am zis ca trebuie s-o facem, asta e clar. Desi n-a aparut pe niciun disc in momentul respectiv, am facut-o mai mult la misto, pentru noi, pe urma am facut si videoclipul ala, noi n-am avut bani, ne-a ajutat un prieten, nu voiam mare chestie, dar l-am facut intamplator si pana la urma a ajuns un mini-hit pentru noi. Efectiv, intamplator. Am auzit piesa, ne-a placut. Am facut-o mai retro, mai anii ’60. 

Reporter: Astazi, cand spui ca te duci cu vulpea la usa, zgariind. Ce poti sa mai aduci nou? De unde inspiratia, in atatea zgomote, sunete. 

Hanno Hoefer:  Noi avem un stil destul de bine stabilit acum si avem o directie a noastra, pe care cu mici abateri, o urmam. Avem libertate, n-avem presiune, nu trebuie sa scoatem hituri pe banda. Ne mai intalnim, mai bem un sprit. Uneori iese, alteori avem piese pe care le ascultam trase si zicem: mama, ce cacat, nu le mai facem. Suntem si noi curiosi ce o sa iasa.  

Reporter:  Deci n-ai o apasare, ca trebuie s-o dai comercial, sa se auda, sa ma mai cheme?
 

Hanno Hoefer:  Evident ca o trupa trebuie sa se faca cunoscuta, dar noi suntem mai mult o trupa de live. Ne simtim cel mai bine cand suntem toti pe scena si exista un public. In studio mi se pare cumva steril, lipseste spontaneitatea. Chiar ma gandeam ca poate urmatorul nostru album o sa fie live, sa-l tragem intr-un club. Dar suntem constienti ca trebuie sa traim din asta. Trebuie sa fim prezenti. Dar nu-i o apasare. Mai scoatem un videoclip, din an in Pasti trebuie sa mai scoatem si-un album. 



Reporter: Atunci reversul medaliei, uitarea, anonimatul? 

Hanno Hoefer:  Sa stii ca foarte multa lume crede ca noi nu mai existam. Dar noi mai avem inca 15 sau chiar mai multe cantari de-acum incolo. Doar ca lumea crede ca nu mai existam pentru ca nu suntem pe mainstream. Evident, publicul nostru imbatraneste cot la cot cu noi, ceea ce complica un pic lucrurile, pentru ca noi in continuare iesim in cluburi sa cantam, dar ei nu prea, unii dintre ei s-au retras la depou, pentru ca nu le mai permite timpul, sau copiii, sau altceva sa mai iasa. Bine, mai sunt si tinerii care ne descopera pe parcurs. Treaba merge. Anul asta a mers bine. Am cantat la nu stiu cate festivaluri. 

Reporter:  Nu te sperie? Se duce publicul, astia tineri cauta altceva? Te vad echilibrat, te vad zen. 

Hanno Hoefer:   Ti se pare. Normal ca ne mai gandim si noi, dar daca te sperii, intri in panica: mama, tre sa facem ceva nou, sa socam, sa scoatem, apoi intri in spirala asta din care nu mai iesi si risti s-o dai din gherla in gherla. Daca ai apucat-o pe drumul asta… 

Reporter: Ajungi “Despacito”. 

Hanno Hoefer:   Nu, Despacito al nostru a fost “Dragostea ca si o raie”, ala a fost un hit, dar asta nu inseamna ca trebuie sa iasa pe banda rulanta.  

Reporter: Dar cum vezi lucrurile, lumea trebuie ciupita din cand in cand, nu trebuie s-o bruschezi.  

Hanno Hoefer:   Exact. Natural. Cand iti vine. Si daca nu-ti mai vine, impachetezi si nu stiu. Te apuci de altceva. Asa simt si eu lucrurile. Nu trebuie fortat. Ideile bune vin cand nu te astepti. 





Reporter: De unde te alimentezi, de unde iti vin aceste idei, din stiri, din sunete, din ce se intampla in lume, cum e buretele asta? 

Hanno Hoefer:  Ideile vin din toate directiile, asculti un taraf bun si-ti ramane o tema in cap sau asculti o piesa de blues misto ca orchestratie. Nu neaparat din viata de zi cu zi, dar poate si din asta. Inspiratia vine de peste tot, nu pot sa pun degetul, sa zic: vine de acolo. Vine din aia plus aia. Vine din aia plus un vin. Vine din aia si 12 ore pe tren, unde nu stii ce sa faci si-ti vin tot felul de idei. Cam asa.  

Urmatoarele concerte Nightlosers 

13.10 Aby Stage Bar Rm. Vilcea 

15.10 Clubul Taranului Roman, Bucuresti 

18.10 Casa Tranzit, Cluj 

19.10 Karolina Pub, Cluj 

20. 10 Club Hush Pitesti 

21.10 Imperium Pub, Sibiu 

3.11 Club Logout Baia Mare 

4.11 Manufactura, Timisoara 

5.11 Festivalul de Jazz&Blues Galati
1412 afisari


Merita ascultate toate melodiile
xrogo [utilizator], Miercuri, 11 octombrie 2017, 12:50
+2/2
!
Laptarie 97
Anton [anonim], Joi, 12 octombrie 2017, 12:16
0/0
Am fost la concertul din Laptarie din 97 cu Nea Vasile... a fost ceva senzational, il mai tin minte si acum. Bine, majoritatea cantarilor din Laptarie erau fenomenale, Johnny Raducanu, Harry Tavitian, Nightloosers, Un saxofonist din Timisoara, am uitat cum se numea... Superba perioada.
inca 1 comentariu comenteaza