1 € 4,6327 1 USD 3,9431joi 14 dec 2017
Versiune
Mobile

Bufonul are toate drepturile - VIDEOinterviu cuGigi Caciuleanu și monștrii lui

de Eugen Istodor Luni, 18 septembrie 2017, 9:33
- a A+
Imagine
E balerinul nostru "cu cap". "Aruncati o pisica de la etaj, ea va cadea in patru labe. Corpul este ceea ce vrea mintea fiecaruia sa fie." A plecat din Romania in ceausism, cand era Bufonul care-si depasise rolul. S-a materializat in alta lume. A luat-o de la capat. S-a "dat cu capul de pereti", a alergat dupa "caini cu covrigi in coada". Astazi, e in lumea mare. O interpreteaza cu voluptate, cu cap si "din tot corpul". Sau o viseaza noaptea, monstruoasa. Interviul de fata a fost luat cu ocazia premierei  "TragiComedy" de Gigi Caciuleanu. De la Opera Romana. 



Reporter: Ce cautati la Opera? 

Gigi Caciuleanu: Opera este, intr-un fel, prima mea casa. Am inceput sa cunosc praful culiselor, am inceput sa cunosc praful reflectoarelor. Nu numai de pe scena, dar si din afara scenei. 

Rep.: Deci aici ati dat cu capul de podea?

 

Gigi Caciuleanu:  Da, nu numai cu capul de podea, ci si cu fundul de podea. Pentru ca se intampla foarte multe lucruri. Opera este, cum sa spun, la fel cum era curtea lui Louis XIV la Versailles. Exista nobili, exista rege. Exista un director de care tii si care este inaccesibil, pe undeva pe acolo, printr-un Olimp special, dar exista si acele firimituri dintre care faceam eu parte, care invata meserie. Eu am fost pur si simplu calfa la Opera. Ucenic, inainte de a ajunge la scoala de balet si de a dansa ca dansator. Veneam de cate ori puteam. Mi-am petrecut de la 9 ani, de-a lungul scolii, daca nu trei zile pe saptamana, poate patru la Opera. Faceam figuratie sau tot ce mi se cerea sa fac. Nu numai dans. Am invatat sa ma dau cu capul de pereti, sa fiu dat cu capul de pereti, sa nu-mi pese. De exemplu, am fost Bufonul din ￯Lacul￯, te trezesti in mijlocul unui grup de dansatori care vorbesc despre tine. Publicul nu stie acest lucru. In spatele evantaielor, al doamnelor de curte, al celor de pe scena se ascund si vorbe despre tine. Auzi comentariile: pe aia n-a facut-o bine, aia n-o sa-i iasa si asa mai departe. Barfe, barfe. Acele barfe te fac sa inaintezi, pentru ca trebuie sa faci abstractie, sa-ti dansezi partea. Grazie a Dio ca dansam Bufonul! Ala iti permitea sa raspunzi la acele sarcasme. Tin minte ca, la un moment dat, m-am urcat pe tronul Reginei. Nu era prevazut in coregrafie. Erau cateva variatii, dar doar atat. M-am catarat si era doamna Lulu Rosu, o doamna splendida, mama Printului, care a facut pe ea de ras din cauza mea. Eram ba la picioarele ei, ba sus. M-a luat a doua zi secretara de partid, care mi-a zis: "Tovarasul Caciuleanu, va depasiti rolul". I-am spus: "Mai bine sa-l depasesc eu pe el, decat el sa ma depaseasca el pe mine." Puteau sa ma dea afara. Nu m-au dat. Am continuat sa-mi depasesc rolul. Pentru ca mi-am zis ca un Bufon are toate drepturile. Inclusiv dreptul de a fi depasit. 

Rep.: Atunci de ce ati plecat din tara? 

Gigi Caciuleanu:  Nu am plecat din tara, am plecat in alta parte. M-am materializat in alta parte. Totdeauna ne dizolvam ca sa aparem in alt loc. Ne transmutam, intr-un fel. E foarte simplu, pentru ca dansul nu-l poti face static. Trebuie sa te poti misca. In momentul in care am plecat eu, era o nenorocire sa obtii un pasaport. Eu eram solicitat sa dansez acolo, sa fac aia, sa fac aia. N-as fi putut s-o fac. Mi-a fost foarte greu. Deloc usor. Toata lumea crede ca in Occident umbla cainii cu covrigi in coada. 

Rep.: Ce-i comunismul pentru dumneavostra?  

Gigi Caciuleanu:  Comunismul nu l-am cunoscut. Nimeni nu a cunoscut ce-i comunismul. Pentru ca daca in socialism era teoria ca se ia de la fiecare pe cat da si se plateste dupa cat a facut, in comunism se spunea ca o sa ajungem la un moment dat sa spunem ca o sa i dea fiecaruia dupa cat are nevoie si fiecare sa dea cat se poate. Noi am trait perioada in care se cerea de la fiecare cat nu mai poate si nu i dadea nimic in schimb. 

Rep.: Si lumea cealalta? 

Gigi Caciuleanu:  Nu-i foarte diferita. Fascismele, ca si comunismele, nu-s numai regimuri. Sunt lucruri care convietuiesc in fiecare dintre noi. Foarte des am intalnit naravuri care semanau cu cele de la noi, iar la noi am vazut naravuri care ar fi putut fi foarte bine considerate occidentale si de foarte buna calitate. Lumea-i foarte mica, foarte asemanatoare. Daca am invatat ceva, asta e. Am mai invatat ceva, pentru ca m-ati intrebat de ce am plecat. Planeta fiind rotunda, centrul ei este unde vrem noi sa fim si unde ne trezim noi sa fim. Iar un artist este un pol in el insusi. Bun, cat poate el, n-are importanta. Un poet care n-a publicat niciodata, are importanta acolo unde si-a publicat poezia. Iar Vang Gogh chiar daca n-a vandut in timpul vietii niciun tablou, in jurul lui s-a creat o nebunie, care era si a lui, dar a contaminat spatiul din jurul lui. Pe undeva n-am plecat nicaieri, m-am dus undeva si m-am tot dus undeva. Am avut eu la un moment dat chef sa montez un spectacol despre Mahler si Dan Mastacan mi-a spus sa-i spun ￯Eterna plecare￯. 

Rep.: Libertatea ati gasit-o?  

Gigi Caciuleanu:  Nu exista libertate. Deja suntem incatusati in corp. Nu putem face exact ce vrem. Foarte putina lume face ceea ce vrea. Cred ca atunci cand ajungi sa crezi ca faci ceea ce crezi ca ai vrut sa faci, poate ca esti ca la munte. Te urci mai sus si vezi mai mult. Un varf mai inalt. Libertatea exista, cred eu, doar intr-un mod foarte personal. N-am cunoscut pe nimeni mai liber decat Miriam Raducanu, in regimul cel mai inchis din lume, in care dansa si m-a invatat libertatea de a dansa, sa dansez cu libertate. Sa va povestesc o poveste. Am fost cu dansa in Chile, in momentul Allende. Era momentul infratirii intre popoare. Am fost trimisi de catre regim inspre regim. Eram la ambasada Romaniei in Chile. Dupa ce-am dansat noi, in Muzeul de Arta, o sala superba, cu oameni foarte alesi pe spranceana, foarte mult corp diplomatic. Pentru ei s-a facut spectacolul. Dupa s-a facut o receptie. Se primeau tot felul de tovarasi pe alaturi. Toate lumea ii stia, dar se faceau ca si cum nu. Ambasadorul Romaniei in Chile era o persoana foarte descuiata. Ambasadorul Japoniei se apropie de mine si-mi spune, asa, hodoronc-tronc, s-a facut liniste cand nu trebuie, deodata se face liniste in harmalaie si galagie si-mi spune: ￯Cum de puteti dansa atat de liber intr-un regim atat de inchis?￯ Eu am incremenit, toti au incremenit. Pana la urma a venit ambasadorul Romaniei, m-a salvat din aceasta situatie, a spus niste locuri comune despre libertate si m-a salvat. Dar eu am incremenit, am amutit atunci, pentru ca puteam foarte bine sa o patesc. 

Rep.:  Adevarat. Cel mai misto e corpul lui Caciuleanu. Cum de-l puteti face atat de liber?  

Gigi Caciuleanu:  Corpul nu e altceva decat spirit, adica gandirea, mintea omului. Este ceea ce-l face sa fie corporal. Aruncati o pisica de la etaj, ea va cadea in patru labe. Nu pentru ca a venit un coregraf s-o invete, nu pentru ca a facut antrenament zilnic. Corpul pisicii e mai destept decat pisica. Atunci se organizeaza frumos in aer si cade frumos in patru labute. In momentul cand cade de la un etaj mai inaintat, nu, dar daca va cadea normal, ea cade foarte usor in patru labe. Acel corp este, finalmente, ceea ce vrea mintea fiecaruia sa fie. 

Rep.: Ce-i in capul lui Caciuleanu?  

Gigi Caciuleanu:  Nu ma intrebati. Foarte multe lucruri. Nu ma intrebati cum imi petrec noptile. Nu ma intrebati de visele mele. 

Rep.: Dormiti? 

Gigi Caciuleanu:  Dorm, dorm foarte mult. Sunt dormaret. Dar dorm cu vise ingrozitoare. Filmele horror sunt nimic pe langa ce visez. Poate ca as face fericit pe multi psihanalisti daca le-as povesti acele vise. Daca mi le-as aminti. Azi-noapte, de exemplu, nu va spun. Am iesit asa de obosit, mai obosit decat dupa un spectacol. Cred eu ca daca ma misc intr-un spectacol e ca sa scot, sa exorcizez acele vise, care sunt, cu adevarat plimbari prin alta lume. 

Rep.: Cu monstri?  

Gigi Caciuleanu:  Monstrii nu sunt asa evidenti ca la filmele alea tampite cu ketchup. Sunt mult mai perfizi, mai perversi, poate monstri nostri interni, ii avem toti. 

Rep.: Dar de unde, ca va dezlantuiti, ar trebui fizic sa va descarcati pe scena.  

Gigi Caciuleanu:  Da, da, pe scena ma descarc si nu numai. Cand desenez, cand￯ Dar ce sa facem, probabil ca sunt multe lucruri de spus si care asteapta sa fie spuse. Pe mine m-au fascinat intotdeauna acei monstri de pe catedralele gotice. La Notre-Dame, de exemplu, exista niste guri urate, niste diavoli care scuipa ceva. Asta am impresia ca se intampla. Sunt expluzari din acel loc sfant, care-i lacasul lui Dumnezeu a tot felul de draci si porcarii si pe care le tot scoatem pentru ca nu avem ce face. Probabil ca se intampla si cu omul de la closet. 

Rep.: La ce ne-ar trebui TragiComedy? 

Vedeti VIDEO repetitiile la TragiComedy:

  

Gigi Caciuleanu:  La multe lucruri. M-am intrebat de multe ori de ce ma incarca un apus de soare frumos. Ce-i aia? E o planeta pe care apune o stea. In fiecare zi e la fel. Cateodata e un nor. Dar de ce te incarca atat de mult? Un peisaj de munte. Focul din camin, vezi flacarile alea si te uiti ca la televizor. Sunt o chestie abstracta. Flacarile. Pentru ca eu cred in aceasta energie a frumosului neasteptat, intamplator, nu a frumosului lins cu limba, a frumosului la care nu te astepti. Un val. Deodata e altfel. Poc. Nu stiu de ce. Acest TragiComedy vreau sa fie asa. Spectactorul sa aiba chef sa vina sa-l vada de mai multe ori. Si sa vada, de fiecare data, cu totul si cu totul altceva. Daca se aseaza intr-o alta parte in sala, sa vada altceva. Daca vine intr-o alta dispozitie a mintii, sa vada altceva. Daca vine cu cineva, sa vada altceva, decat daca vine sa-l vada singur. Foarte mult ma pasioneaza tragicomicul relatiilor umane. De exemplu, tragicomicul acestei situatii pe care o traiesc in acest moment, in care dumneavoastra stati fix si ma filmati cu un aparat si zambiti din colt din cand in cand si-mi puneti niste intrebari care sa ma incurce. Sa ma incurce frumos. Sa ma incurce ca sa cad in patru labe ca pisicul. 


Credit foto si video: Opera Nationala

1444 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza