1 € 4,5975 1 USD 3,8945duminic─â 22 oct 2017
Versiune
Mobile
Dosare Juridice - Drept penal al afacerilor

Abuzul de bunuri sociale - riscuri de raspundere penala si civila a conducerii societatilor. Exemple si aspecte legale

de Catalina Stroe, Diana Fejer Joi, 14 septembrie 2017, 10:28
- a A+
Imagine
Conducerile companiilor sunt expuse riscurilor de raspundere atat civila, cat si penala pentru deciziile pe care le iau, dar fundamentarea economica solida a tranzactiilor si documentarea operatiunilor si a altor activitati poate preveni materializarea unor asemenea riscuri. Vom analiza in continuare doua categorii de mare risc pentru forul decizional al societatii care vizeaza tranzactiile aparent "profitabile".



Tranzactii intra-grup

Avand in vedere ca, de cele mai multe ori, persoanele din conducerea unei companii au dubla calitate, fiind atat parte din organele de conducere ale acestora, cat si membri in forul decizional al grupului din care companiile fac parte (si cu atat mai mult in cazul in care persoana respectiva este si actionar), apare o prima categorie de risc. Aceasta vizeaza situatiile in care urmarirea intereselor grupului poate fi in detrimentul companiei.

Din perspectiva economica, unele tranzactii sau operatiuni pot fi perfect fundamentate de ratiuni de business pentru grupul de companii, dar, nu sunt in mod necesar profitabile si pentru  acea companie din grup care reprezinta o entitate de sine statatoare. In anumite situatii, astfel de operatiuni pot fi calificate drept prejudiciabile pentru compania respectiva.

Un exemplu ar putea fi grevarea bunurilor companiei in scopul garantarii unui imprumut acordat unei alte societati din grup care ar intra in incapacitate de plata la scurt timp dupa constituirea garantiilor.

Un alt exemplu ar putea fi implementarea unor structuri care sa se finalizeze cu asumarea de catre companie a obligatiei de restituire a imprumutului pe care asociatul/actionarul l-a contractat in vederea achizitiei participatiilor in respectiva companie.

Tranzactii cu terti

O alta categorie de risc cuprinde situatii aparute  din cauza unor presiuni economice ale pietei sau a unor potentiali parteneri contractuali. Spre exemplu, acordarea de discount unui partener contractual poate fi aparent profitabila pe termen lung pentru ca asigura continuarea relatiei contractuale cu respectivul partener de afaceri. Totusi, in ipoteza in care beneficiarul discount-ului este parte din grup, decizia ar putea ridica intrebari in cazul in care nu este insotita de alte ratiuni, daca, spre exemplu: compania detine o pozitie dominata pe piata si nu ar exista riscul ca partenerul contractual sa migreze catre un alt furnizor coroborat cu nivelul discount-ului care aduce pretul de vanzare sub nivelul costului de productie sau alte considerente similare fundamentate pe realitatea economica si demonstrabile ca atare.

O alta ipoteza o poate constitui situatia in care se decide indeplinirea unor obligatii de catre companie (spre exemplu efectuarea unor plati), anterior momentului in care aceste obligatii trebuiau indeplinite potrivit contractului si prin aceasta, compania ar fi putut fi prejudiciata (in acelasi exemplu, prin afectarea lichiditatilor pe termen scurt ale companiei, avand ca efect imposibilitatea achitarii unor alte plati exigibile).

In astfel de situatii, in cazul in care deciziile de business nu au la baza o fundamentare economica, exista riscul ca o operatiune, desi aparent profitabila pentru companie, sa genereze un risc de raspundere penala sau civila pentru factorii de decizie din companie. In continuare, vom analiza prevederile legale relevante din aceasta perspectiva.

Abuzul de bunuri sociale. Prevederile legale

Legea Societatilor incrimineaza anumite infractiuni ce nu se regasesc in Codul penal. O infractiune cu incidenta din ce in ce mai mare in practica este cea prevazuta la art. 272 alin. (1) lit. b), denumita generic abuz de bunuri sociale.

Se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societatii, care foloseste, cu rea-credinta, bunurile sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul propriu al acestuia ori pentru a favoriza o alta societate in care acesta are interese, direct sau indirect.

Asadar, comiterea acestei infractiuni presupune o actiune de folosire a unor bunuri sau a creditului societatii intr-un scop contrar intereselor acesteia sau chiar in folosul faptuitorului ori pentru a favoriza o alta societate in care acesta are interese directe sau indirecte.

Folosirea consta intr-o actiune de utilizare a bunurilor mobile sau imobile aflate in patrimoniul, posesia sau detentia societatii comerciale.

In ceea ce priveste actiunea de folosire a "creditului de care se bucura societatea", subliniem ca aceasta utilizare nu are in vedere doar potentiala utilizare a unei linii de finantare, ci si "folosirea" unor atribute nepatrimoniale, cum ar fi incredere, reputatie, imaginea societatii etc.

Putem, astfel, fara a constientiza, sa ajungem in sfera ilicitului penal.

Spre exemplu, in anumite circumstante, incheierea unui contract in care una dintre parti "abuzeaza" de pozitia sa de membru in organele de conducere ale unei societati renumite poate capata o conotatie penala.  
Infractiunea este una de pericol, astfel ca nu trebuie neaparat ca fapta sa fie insotita de prejudicierea societatii, ci este suficient sa existe doar o expunere la riscul de a fi prejudiciata ca urmare a faptei autorului.

Daca fapta ii creeaza societatii un prejudiciu cert, suntem mai degraba in sfera infractiunii de delapidare prevazuta in art. 295 Cod penal, in forma folosirii sau traficarii bunurilor, banilor sau a altor valori.

Una dintre conditiile esentiale pentru existenta infractiunii este aceea ca faptuitorul sa actioneze cu intentie calificata prin scop, acesta fiind contrar intereselor societatii sau in folos propriu, ori al unei alte societati in care are interese directe sau indirecte.

Aceasta intentie trebuie dublata de reaua-credinta a autorului infractiunii, care nu se prezuma, ci trebuie probata.

Prin urmare, daca ar exista o fundamentare economica solida care sa justifice operatiunea, pentru a proteja interesele societatii, si nu ar exista elemente prin care sa se poata argumenta o eventuala rea-credinta a autorului, nu s-ar intruni elementele constitutive ale infractiunii. Intr-o atare ipoteza, nu am fi in prezenta unei fapte penale.

Pe de alta parte, avand in vedere ca atat intentia, cat si buna sau reaua-credinta a autorului tin de latura subiectiva a infractiunii, in practica sunt, de cele mai multe ori, extrem de dificil de probat atat de catre acuzare, cat si de catre aparare.

In acest context, o importanta din ce in ce mai accentuata o capata fundamentarea economica si documentarea operatiunilor desfasurate la nivelul unei societati.

Astfel, pentru a evita potentiale riscuri de natura penala, operatiunile comerciale ar trebui sa aiba la baza o fundamentare economica solida, care sa justifice operatiunea respectiva.

Practica judiciara si doctrina prezinta o serie de exemple in care bunurile unor societatii au fost folosite in scop personal si contrar intereselor acestora. Amintim cu titlu de exemplu: folosirea unor sume de bani din patrimoniul societatii pentru achizitionarea unor obiecte in interes propriu; folosirea capitalului uman  pentru efectuarea unor lucrari in interes personal; derogarea de catre manager, defavorizand societatea, de la prevederile unor contracte.

La o analiza sumara putea concluziona ca in cazul acestor spete organele de conducere au "tradat" increderea actionarilor/asociatilor si au deviat de la mandatul ce le-a fost incredintat. De aceea in practica organele de conducere cer frecvent aprobarea AGA inainte sa deruleze anumite operatiuni, considerand ca astfel riscurile vor fi diminuate sau chiar eliminate.  

In fapt, situatia nu este chiar atat de simpla. Au existat situatii in care infractiunea a fost comisa chiar prin aprobarea operatiunii in cadrul AGA care a aprobat, de exemplu, remuneratii exagerate ale administratorilor societatii.

Organele de urmarire penala au considerat ca fapta a fost de natura a greva nejustificat patrimoniul social, reducand excesiv cuantumul beneficiilor, in defavoarea celorlalti actionari, raportat la activitatea acesteia si la cifra de afaceri.

In acest caz, credem ca o fundamentare economica solida a deciziei de a majora remuneratiile administratorilor ar fi fost un argument puternic, care ar fi substantiat buna-credinta, inlaturand  riscul raspunderii penale.  

Raspunderea civila

Distinct de modalitatea constituirii ca parte civila in cadrul unui potential proces penal,  in masura in care prin fapta sa administratorul sau directorul cauzeaza un prejudiciu companiei, acestuia i se poate atrage raspunderea civila.
Acest risc rezida din prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990 care stabileste in sarcina administratorilor obligatia de a indeplini intocmai hotararile adunarilor generale ale actionarilor/asociatilor precum si de a indeplini in mod strict indatoririlor pe care legea si actul  constitutiv le impun.

Prin urmare, in cazul savarsirii unui abuz de bunuri sociale, prin consimtirea de catre reprezentantii societatii la efectuarea unei anumite operatiuni, ne aflam in prezenta depasirii limitelor mandatului, avand drept consecinta riscul angajarii raspunderii civile, in masura in care societatii i se cauzeaza un prejudiciu. Mai mult, aceasta raspundere subzista in ipoteza producerii unui prejudiciu pentru societate, chiar daca fapta in sine nu intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni.

Potrivit Legii nr. 31/1990, raspunderea civila a administratorului/directorului poate fi, de principiu, antamata doar de catre compania in cauza. Pe cale de exceptie, in situatia in care, prin faptele sale, organul de conducere cauzeaza insolventa societatii, in actiunea in raspunderea administratorului poate fi initiata si de catre creditorii companiei in cadrul procedurii de insolventa.     

Desi atat la societatile pe actiuni cat si la cele cu raspundere limitata, cele mai frecvent intalnite tipuri de societati in Romania, atragerea raspunderii administratorului/directorului necesita votul favorabil al adunarii generale a actionarilor/asociatilor, situatia administratorilor/directorilor in societatile pe actiuni poate fi mai complicata in masura in care nu se bucura de sprijinul  actionarilor care detin mai mut de 95% din capitalul social.  Mai precis, chiar si in lipsa unei hotarari a adunarii generale a actionarilor de a introduce o actiune in raspundere impotriva administratorilor/directorilor sau in situatia in care aceasta nici nu da curs propunerii unuia sau mai multor actionari de a initia o asemenea actiune, actionarii reprezentand, individual sau impreuna, cel putin 5% din capitalul social au dreptul de a introduce o actiune in despagubiri, in nume propriu, dar in contul societatii, impotriva administratorilor/directorilor.

Asadar, in procesul decizional referitor la oportunitatea unei anumite operatiuni ar trebui analizate mai multe criterii obiective, printre care enumeram, cu titlu de exemplu: beneficiile concrete (cuantificabile) pe care le aduce companiei tranzactia, starea financiara si lichiditatile debitorului garantat in cazul in care s-ar lua o decizie de garantare a unei alte companii din grup,  posibilitatea/probabilitatea ca un cocontractant sa renunte la incheierea contractului sau sa denunte unilateral contractele in cazul in care solicitarile legitime ale acestuia nu sunt indeplinite, impactul asupra societatii in cazul unui refuz de a mai contracta sau a unei potentiale denuntari a contractelor, pozitia societatii in piata prin raportare la alti concurenti, posibilitatea cocontractantului de a incheia contracte cu alte societati in conditiile dorite de catre acesta etc.   

Un articol semnat de Catalina Stroe, avocat Reff si Asociatii, si Diana Fejer, avocat Reff si Asociatii
2730 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza