1 € 4,5950 1 USD 3,8593duminic─â 24 sep 2017
Versiune
Mobile

Raed Arafat: Fiecare oras de peste 20.000 de locuitori va avea cate o autoscara de interventie / Sute de masini de pompieri au peste 30 de ani

de G.S. Miercuri, 13 septembrie 2017, 13:38
- a A+
Imagine

Secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat, miercuri, referitor la dotarea sistemului de interventie cu echipamente in valoare de 600 de milioane de euro din fonduri europene, asa cum anunta premierul Mihai Tudose in urma cu doua luni, ca in urmatorii doi ani va exista cate o autoscara pentru fiecare oras, pentru ca in prezent sunt judete in care acest tip de echipament nu exista, informeaza News.ro.


El a mai spus ca din acesti bani vor fi inlocuite si masinile de pompieri, intrucat sunt sute de astfel de vehicule care au peste 30 de ani.

Intrebat daca promisiunea premierului Mihai Tudose de a dota sistemul de interventie in caz de urgenta al IGSU cu echipamente in valoare de 600 de milioane de euro din fonduri europene a fost respectata, Raed Arafat a afirmat ca primele contracte de achizitii vor fi semnate in cursul acestei luni.

"Suntem in curs de a semna deja contractele. Primele sume cred ca vor fi semnate in aceasta luna. Deja avem stabilita o intalnire maine (joi, n.r.) cu Comisia Europeana in care discutam strategia noastra pe cele 600 de milioane. Sunt lucruri pe care le cunoasteti deja, vorbim despre cresterea capacitatii de interventie prin inlocuirea a tot ce are peste 30 de ani, adica sute de masini de pompieri", a declarat Raed Arafat.

Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta a mai spus ca sunt necesare autoscari, pentru ca exista judete in care unitatile de pompieri nu au acest tip de echipament.

"Avem judete in care nu este nicio autoscara. Vom ajunge in urmatorii doi ani sa avem cate o autoscara pentru fiecare oras sau municipiu in care sunt peste 20.000 de locuitori. Va fi adus echipament suplimentar. Suma este reala si am inceput deja sa angajam o parte din ea", a adaugat Arafat.

Premierul Mihai Tudose a anuntat, la sfarsitul lunii iulie, ca in 2-3 ani sistemul de interventie in caz de urgenta va avea dotari de 600 de milioane de euro, achizitiile urmand a fi facute din fonduri europene si vor cuprinde inclusiv nave si trenuri de pompieri.

531 de afisari


Balcoanele inchise cu poliestiren din Galati...
D-or [utilizator], Miercuri, 13 septembrie 2017, 16:22
+2/2
Dl Raed ar trebui sa se implice in prevenirea unor catastrofe iminente la Galati, dat fiind ca autoritatile locale nu doar ca nu-si fac datoria, dar chiar impun cetatenilor nerespectarea normelor elementare de securitate si siguranta.

Astfel:

- Cetatenii au fost incurajati sa-si extinda spatiile locuibile cu transformarea balcoanelor, darimind peretii initiali exteriori si afectind structura de rezistenta a blocurilor

- fiecare si-a "termoizolat" balconul si peretii cu poliestiren, fara niciun proiect sau respectarea vreunei norme. Orasul arata ca dupa razboi, dar, mai grav, este ca orice scinteie poate declansa incendii.

- cetatenii sunt subventionati de Primarie sa-si puna centrale termice in balcoanele descrise mai sus.

- contoarele de gaz metan sunt amplasate pe casa scarilor si nu in exterior, asa cum ar fi obligatoriu. De ex., pe o scara de bloc sunt amplasate vreo 17 contoare, astfel ca nu se poate sti de unde anume provine mirosul de gaz metan...

Intrucit interesele afacerilor locale fac legea in orasele de provincie, singura solutie e interventia autoritatilor centrale.

Acesta e adevarul, indiferent cit de incorect politic ar fi sa-l spunem...
O noua metoda de a spolia fonduri publice
Frank777 [utilizator], Miercuri, 13 septembrie 2017, 13:47
+1/1
O noua Jmekerie. daca se fabricau in Romania aceste utilaje era OK.Dar baietii fac licitatii cu firme din tari exotice si asa dispare banul si se degradeaza forta de munca calificata din Romania.
comenteaza