1 € 4,5988 1 USD 3,9154marţi 24 oct 2017
Versiune
Mobile

​Natiunea in weekend Haute Culture. Sibiu: Festivalul de teatru cu Purcarete cap de afis. Bucurestiul Holograf Iris Compact. Zimnicea lui Fane Matz si Nea Sifoane

de Monica Stoica Joi, 15 iunie 2017, 9:50
- a A+
Imagine
Haute Culture e la Sibiu in weekend. Va povesteste pas cu pas Festivalul International de Teatru LIVE pe facebook/Haute Culture. In Bucuresti sunt concerte si petreceri disco. Avem doua hot spot-uri de Teleorman: comuna Orbeasca & orasul Zimnicea. Aflati despre fete, masini, Nea Matz acordeonistul, Jitea Grataragiul si Nea Sifoane (ochelari grosi) de la Cinematograf. 



15 IUNIE SIBIU- Festivalul International de Teatru
 

Sibiu Haute Culture o sa fie in strada la Sibiu, sa vedem Fanfara de la Cozmesti, circ, o marioneta-gigant de 6 metri, cerbi care topaie pe picioroange cu arcuri, un cocos-robot si familia-de-fete-zambarete. Mergem la spectacole de teatru: „Faust”, „Metamorfoze” de Silviu Purcarete. 

Mergem la spectacole de dans: „Barbara e noaptea inceputurilor” si „EmojiPlay” de Gigi Caciuleanu. Taina sufletului, Fabrica de Cultura (Sala Faust), 16:00 Cat umor are visul de noapte? „Taina sufletului” este un poem virtual pentru sapte actori si marionete despre ce se isca-n mintea ta cand dormi. Compania de dans a coregrafului Philippe Genty intepreteaza visul tau macabru & hazliu:

 

Caii cerului, Scena9, 18:00 Spectacol de dans despre calutii cerului. Muzica e semnata de cei mai cool artisti indie:

 

Parada Fanfarei de la Cozmesti, Str. Nicolae Balcescu, 16:00 Fanfara de la Cozmesti e cea mai veche din Ro. Interpreteaza orice gen de muzica, doar live, doar „dupa ureche”, fara a cunoaste notele muzicale: muzica autohtona, hora si sarba, muzica balcanica, pop, gypsy. 

15 IUNIE - BUCURESTI 

CONCERT Ca Pe Vremuri: Compact, Iris, Holograf #live Holograf, Iris alaturi de Cristi Minculescu si Compact, trupele legendare ale rockului românesc, vor cânta din nou pe aceaşi scena, intr-un spectacol de 5 ore. Concertul "Ca pe vremuri" de pe 15 iunie aduce impreuna fanii Holograf, Iris si Compact, din perioada cea mai fericita a unei generatii care s-a nascut si a copilarit in comunism, descoperind gustul democratiei, al exprimarii libere, al primelor iubiri, pe muzica baietilor rock.

16 IUNIE-SIBIU 


Barbara e noaptea inceputurilor!
Fabrica de Cultura (Sala Lulu), 22:00 Spectacol de dans pe pasaje din Mozart, Wagner, Fauré si muzica traditionala din Algeria. Spectacolul „Barbara e noaptea inceputurilor!” isi are originile in povestea extraordinara si inevitabila a bazinului mediteranean. Cine erau acesti Barbari din nord care au luat cu asalt Mediterana? Cine erau acesti Barbari din est, Persi, Ionieni si Babilonieni, musulmanii arabi? Ce Istorie necunoscuta, remodelata, asimilata sau stearsa am mostenit noi?  Coregrafia semnata de Hervé Koubi: 





#EmojiPlay, Teatrul Gong, Sala parter, 16:00 si 20:00 Un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Caciuleanu. Asa cum l-a gandit Gigi Caciuleanu, spectacolul de teatru coregrafic #EmojiPlay imbina, in mod aparent ludic, un limbaj tri-dimensional (cel al dansActorilor) cu vizuala si strania (inca!) lume bi-dimensionala a acestor foarte tinere „metafore”, numite „emoji” (emoticoane). 





Metamorfoze, Fabrica de Cultura (Outdoors), 21:30 “Metamorfoze” dupa Ovidiu, regia: Silviu Purcarete, Teatru National Radu Stanca In adaptarea “Metamorfozelor” lui Ovidiu, la care a lucrat cu Alain Garlan, Purcarete a cautat sa evidentieze cele mai ascunse sentimente ale oamenilor. Secvente din spectacol: 

 





 


16 iunie Bucuresti  

The Fresh - Parov Stelar, Wax Tailor, Golan, Oktopus Trip hop si electro swing la Arenele Romane. Ies urbanii la dans.

17 iunie - Sibiu 


Faust, Fabrica de Cultura (Sala Faust), 22:00 „Faust” e mai mult decat un spectacol de teatru. Imaginati-va: decor si light design de Iad. Costume elegante si burlesti. 120 de actori intr-o hala industriala dezafectata. E o experienta extrasenzoriala la granita dintre Pamant si Iad, un peisaj amplificat prin proiectii, focuri de artificii, muzica rock live, zeci de actori şi dansatori si o coloana sonora originala semnata de Vasile Sirli. La baza acestui „Faust” modern sta improvizatia, textul lui Johann Wolfgang von Goethe e doar punctul de plecare pentru o compozitie teatrala in care cuvantul nu este primordial. Scenariul spectacolului de la Sibiu surprinde momentele esentiale din textul lui Goethe: pactul lui Faust cu Diavolul, patima lui Faust pentru Margareta, noaptea Valpurgiei si ridicarea lui Faust la Cer. 



17 IUNIE-Bucuresti Cafeneaua MNAC. Inaugurare O editie speciala a seriei de petreceri Dansul si Avansul la Muzeul National de Arta Contemporana. Muzica: o selectie de vara, de la disco, funk pana la deep house. 

17-18 Iunie 

Art Fashion Fair | Material with Meaning, in oaza urbană de la Maison 13 (Str. Dumbrava Roșie 2, Grădina Icoanei). Art Fashion Fair este un eveniment ce promoveaza o cultura a inspiratiei, creativitatii si colaborarii, prezentand exclusiv designeri si branduri autohtone unei comunitati de oameni deschisi catre original, consumatori de design romanesc, high fashion si luxury brands.La targ gasiti haine si accesorii de autor, accesorii home&decor, produse organice.


VIATA CULTURALA de weekend in doua hot spot-uri din judetul Teleorman. 


COMUNA ORBEASCA 

La Orbeasca puteti vizita cetatea dacica ce dateaza din secolul al IV-lea, dar si canalul Iorgu. Primele semne de locuire a teritoriului comunei Orbeasca dateaza din epoca bronzului timpuriu; aici au fost descoperite resturi de ceramica si unelte de silex, caracteristice culturii de Glina. Insa oamenii din Orbeasca de azi nu sunt Familia Flinstone, sa se ocupe de chestiuni primitive. Sunt in trend. Acolo e discoteka. Dar daca nu, vreo masina din zona sigur are sistem audio misto. Danseaza fetele la Orbeasca pe muzica ce duduie din masini straine! Iata site-ul unde ne este prezentata viata culturala din Orbeasca.



ORASUL ZIMNICEA
 

Parcul Eroilor. In aceasta perioada a anului, un puternic miros de tei impanzeste orasul. Pe bancuta se face cooltura in centrul orasului Zimnicea. E cultura populara. Babe sugubete fac o poveste pe loc fiecarui ins care trece: Cine cu cine s-a? Care cati mangloti are in buzunar? Care baiat tine pe a cui fata? Invariabil, toate adolescentele fac ture prin parcul din oras. Totusi, pentru cei pasionati de istorie exista si o cetate dacica de vizitat, atunci cand nu se fac trageri de catre militari. 

Altfel, gasesti in zidurile cetatii destule gloante (trase) pentru colectie. Atractie 100 % culturala: Strada Miron Radu Paraschivescu (Zimnicea este locul de nastere al poetului). 

Nume de personaje celebre in Zimnicea:  

Fane Matz si Sula (acordeonisti), Jitea Grataragiul, Nea Sifoane (ochelari grosi) de la Cinematograf, Nea Nica de la Librarie, Pishta de la Televizoare, Floca de la Xerox, Nea Ghighita care vinde Halvita scolarilor, Doamna Tort (cofetar), Ani Coafeza si Stilista orasului, Fata care vinde flori (cultivatoare de garoafe), Parvu de la butelii (vesnicul primar PSD de mai bine de 20 de ani). Pentru cei mai mondeni, sunteti invitati la Hotelul Plutitor de pe bratul Dunarii, dinspre Suhaia. 4 stele, all inclusive. 

Incepand de pe 15 iunie pe plaja la Dunare gasiti palmieri in glastra, pitici. Dar sunt. Veritabili. Meniul zilei: doi mici, un cabanos, mustar cat cuprinde, un coltz de paine, si-un tzap de bere, la preturi accesibile. In port se regaseste discoteca Hope (Speranta). Speranta zimnicenilor: Ca bunul patron al orasului, mare snapan, n-o sa dea chiar de tot faliment. Puteti ajunge cu trenul. Nu va faceti griji, trenul care ajunge in Zimnicea nu merge niciodata mai departe.

Imagine
1774 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza