1 € 4,5737 1 USD 3,8993miercuri 16 aug 2017
Versiune
Mobile

Ultima piesa din puzzle: Romania, scoasa la amanet. Ordonanta prin care primarii, sefii de consilii judetene si ministrii au voie sa cheltuiasca/ praduiasca banii pe care inca nu-i au in buget - info EXCLUSIV

de Dan Tapalaga Vineri, 3 februarie 2017, 14:44
- a A+
Imagine
Planul extins a lui Liviu Dragnea si PSD de a relaxa legislatia penala prin ordonanta de urgenta mai include ceva esential pentru a intelege amploarea premeditarii jafului. Toata actele emise de administratie au fost scoase din sfera penala cu un scop: ca primarii, sefii de CJ si ministrii sa poate pradui in voie bugetele publice. Acestia au mai primit insa un cadou, tot prin ordonanta de urgenta: au dreptul sa cheltuiasca/ sa fure cat pot, inclusiv banii pe care nu-i au. Pe data de 25 ianuarie 2017, Guvernul Grindeanu a emis o ordonanta de urgenta care suspenda timp de un an anumite articole din legea finantelor publice. Ce inseamna asta pentru toti gestionarii de bugete din Romania?


Articolele suspendate prin OUG numarul 9 adoptata in data de 25 ianuarie 2017 prevad in esenta faptul ca “angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate” si ca “angajarea si utilizarea creditelor bugetare in alte scopuri decat cele aprobate atrag raspunderea celor vinovati, in conditiile legii”. Un alt articol suspendat timp de un an prevede ca “in vederea realizarii actiunilor multianuale, ordonatorii de credite incheie angajamente legale, in limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv”.

Cum traducem asta? De exemplu, daca o primarie sau un minister avea in buget 10 lei, nu putea angaja cheltuieli mai mari de 10 lei deoarece operau restrictiile de mai sus. Suspendand timp de un an orice restrictie , primaria sau ministerul respectiv va putea contracta cheltuieli de 100 de lei chiar daca in buget dispune doar de 10 lei. Chiar si contractele multianuale trebuiau aprobate prin asa numitele credite angajament aprobate prin buget. Acum, dupa ordonanta care suspenda regula, the sky is the limit! Administratiile locale si centrale pot incheia contracte anuale sau multianuale pe sume oricat de mari, fara aprobarea nimanui, cat cred ca pot duce. Clientela de partid jubileaza, sa curga comisioanele!

Atentie! Poate ati uitat. Nimeni nu-i va putea ancheta deoarece Guvernul Grindeanu tocmai a dezincriminat atat abuzul in serviciu , cat si favorizarea infractorului prin emiterea de acte normative (ordine de ministru, hotarari de consiliu local sau judetean, ordine de primar etc)

Prin ordonanta guvernului Grindeanu cu numarul 9 tocmai s-a batut in cuie amanetarea Romaniei in contul borfasilor. Dupa ce Dragnea si PSD au legalizat prin OUG abuzul in serviciu si au legalizat furtul prin acte normative, pasul urmator a fost sa le ofere posibilitatea primarilor, sefilor de CJ si ministrilor sa fure bani in avans. Repet, toate aceste reglementari trebuie citite la pachet, sunt strans legate intre ele.

Puneti-va putin in pielea unui primar sau ministru pus pe jumulit bani publici. Care sunt dorintele lui in viata? Sa nu raspunda penal pentru abuz in serviciu. Sa poata fura cu legea in mana fara sa poate fi anchetat si, mai ales, sa poata fura cat vrea, fara limite, nu doar cat gaseste azi in visterie. Sa fure banii din viitor, sa amaneteze bugetul in avans. Cu cat valoarea contractului incheiat in intervalul de un an cat opereaza suspendarea restrictiilor la cheltuieli este mai mare, cu atat comisionul incasat creste.

Dovada ca este asa, la trei zile dupa adoptarea ordonantei, un primar de sector face o licitatie de achizitii mobilier stradal in valoare de 175 de milioane de euro (ati citit bine) pe un contract multianual incheiat pe urmatorii 4 ani. Absolut toate conditiile din caietul de sarcini (catel cu os in gura in lungime de 5 metri, dinozaur cu tobogan pe coada cu iesire prin gura in lungime de 12 metri, dinozaur cu hamburger etc) se regasesc la mare detaliu in oferta unei firme. Acest primar stia ca sansele de a fi achetat pentru abuz in serviciu sau actele normative emise de primarie sa mai faca obiectul vreunei investigatii penale scad dramatic odata cu modificarile la codul penal. HotNews.ro va prezenta pe larg acest caz uluitor de licitatie cu dedicatie pe o suma astronomica. Este insa doar un exemplu din sute posibile. Dovada vie ca bugetele publice au devenit tinta a doua zi dupa adoptarea pachetului de OUG-uri care netezesc calea furtului cu acte in regula.

Alte modificari pregatesc dezincriminarea scurgerilor de informatii in organizarea unei licitatii, astfel ca alesii locali urmeaza sa fie acoperiti si in acest punct.

Ansamblul de OUG-uri emis in prima luna de guvernare indica amploarea premeditarii. Romania urmeaza sa se transforme intr-o tara a jafului legalizat, in care primarii, sefii de consilii judetene si ministri nu mai risca mai nimic pentru deciziile adoptate. Dragnea si PSD amaneteaza viitorul tarii, chiar daca gestul lor ne condamna la subdezvoltare si saracie garantata.

Toate aceste prevederi se regasesc intr-o Ordonanta de Urgenta (OUG 9/2017 ), ingropate intre alte zeci de articole care se refera la cu totul alte chestiuni. Adoptata tot fara dezbateri, fara explicatii, cat mai low-profile. Pentru a naviga mai usor prin hatisul ordonantei, mergeti direct la  articolul 7, alineatul 3. Acolo gasiti in doua randuri tot dezastrul descris mai sus, suspendarea restrictiilor la cheltuieli bugetare pana la 1 ianuarie 2018. E o metoda rafinata in timp de guverne si Parlamente succesive: ascunderea ororilor legislative intr-o mare de prevederi benigne.Ordonanta a fost semnata de premierul Sorin Grindeanu, de vicepremierul Sevil Shhaideh si de mai multi ministri din cabinet.

Aceasta ordonanta trebuie si ea atacata si abrogata inainte sa sa ne trezim cu totii datori vanduti pe un deceniu de azi inainte.

PS: Vlad Petreanu a avut dreptate: Miza dezincriminarii abuzului in serviciu - Marea Praduiala de 6,6 miliarde de euro
110874 de afisari


Aide capu' nostru!
Muncitorul [utilizator], Vineri, 3 februarie 2017, 14:56
+45/49
Astia sunt monstrii pur si simplu! Draci iesiti din iad. Ce creaturi Doamne!
bai xanti,
NWalker [utilizator], Vineri, 3 februarie 2017, 15:06
+40/42
tu gandesti cu buca stanga sau cu aia dreapta?!
Omul spune aici cu dovezi ca eu si tu si ai tai urmeaza sa fim furati si jecmaniti in ultimul hal si tu o dai inainte cu "destabilizarea Romaniei".
Stiu ca ai si strofa a doua cu Soros, mai sunt cantecele cu homosexualii, Negru Imparat, Tom si Jerry dar alta explicatie la faptul ca tu le canti incontinuu nu exista decat ca: ori esti imbecil ori esti unul din astia pusi pe furt si plangi ca ti se ia jucaria! Astia ca tine indiferent ca se vorbeste de economie, justitie, energie, coruptie au un singur raspuns "Soros vrea sa rupa tara".
Ai bunul simt, si daca nu multumesti celor care iti deschid, ochii macar taci dreaq!
inca 80 de comentarii comenteaza